Pages Navigation Menu

Cioc-cioc !! – Cine-i ? – Berea ! – Intra !!!


Politia universitara in camine in Constanta

Sediul politiei universitare se afla in C2, la sediul vechi. Pe partea stângă, imediat la intrare, este un birou mic, cu plăcuţă
de identificare. Ori de câte ori studenţii se confruntă cu incidente neplăcute se pot prezenta la acest birou pentru a sesiza o problemă, sau pot apela la 112 şi un ehipaj se va deplasa la faţa locului pentru a face cercetări. Primele investigaţii se fac după ce reclamantul depune o plângere.

Gheorghe SMEU este agent şef al Poliţiei Universitare – Cele mai frecvente probleme care fac obiectul atenţiei Poliţiei Universitare

- furtul şi încălcarea ordinii şi liniştii publice. De aceasta din urmă se fac, de ele mai multe ori, vinovate petrecerile studenţeşti din cămine, care nu se iarta prea uşor. Amenda pentru contravenţii de acest tip este între 500
şi 1.000 de lei. Iniţial studenţii sunt avertizaţi, iar la a doua abatere se aplică sancţiunea conform punctului 29 din
art 2 al Legii 61 privind convieţuirea socială.
În cazul furtului, consecinţele sunt mult mai grave şi pot duce până la pierderea libertăţii. Ultimul caz de furt înregistrat de către Poliţia Universitară a fost într-una din camerele căminului C1.

Studentii pe net au cautat:

smeu gheorghe,politia universitara,agent sef politia universitara craiova,politia universitara craiova

Da ne like pe Facebook




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!



Vrei mai multe informatii? Sigur o sa iti placa, sunt articole asemanatoare:

  1. Politia universitara: informatii utile
  2. Biblioteca universitara a Universitatii Ovidius Constanta
  3. Conditii camine, de ce ce stau studentii in camine?
  4. Echipa Ovidius de fotbal – Campioana Mondiala Universitara
  5. Cazare basarabeni in camine – Ovidius

Ai Facebook? Comenteaza acum:

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Fa-ti un super site

Web design si optimizare SEO