Impartiti suprafata in 3 jumatati egale.


Inscrieri la Bursele “Sfantul Dumitru 2014 – “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Până pe 15 octombrie 2014, studenţii Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi îşi pot depune candidaturile pentru a obţine una dintre Bursele “Sfantul Dumitru”. Bursele „Sfântul Dumitru” sunt oferite de Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” şi prof. univ. dr. Dumitru Oprea, rector al universităţii în perioada 2000-2008.

Acestea reprezintă o recunoaştere a excelenţei pe plan academic, a performanţei în cadrul competiţiilor ştiinţifice studenţeşti şi a implicării sociale a studenţilor Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Pot candida pentru această bursă studenţii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi înmatriculaţi în ciclul de învăţământ de licenţă.

Pentru a vă înscrie aveţi nevoie de următoarele documente:

Situaţia şcolară din anul universitar 2013-2014 (poate fi obţinută de la secretariatul facultăţii);
CV;
Copie după cartea sau buletinul de identitate;
O scrisoare-eseu de cel mult 2 pagini în care vă prezentaţi intenţiile de dezvoltare profesională în următorii cinci ani;
Adeverinţe sau diplome care să ateste obţinerea de premii la concursuri naţionale sau internaţionale sau implicarea în proiecte studenţeşti (dacă este cazul).

Cine poate candida?

Studenţi în anii II sau III la ciclul de licenţă, absolvenţi din promoţia 2014 – singura condiţie este să fi fost înscrişi în anul universitar 2013-2014 la studii de licenţă.
Unde se fac înscrierile

Secretariatul Rectoratului, Corp A, et. II, la şef cabinet rector, doamna Adina Cojocariu.

Mai multe informaţii pot fi aflate de la Magda Catargiu, reprezentatul studenţilor în Consiliul de Administrație Universităţii

Email: m_catargiu@yahoo.com

Festivitatea de decernare va avea loc la finalul lunii octombrie, în cadrul Zilelor Universității.


 
Da ne like pe Facebook




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

Burse de studiu Student in Campus Iasi

Descopera articole interesante din alte categorii:

Comentarii si pareri

Urmariti-ne pe Facebook

Despre Student pe net

Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri, experiente. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Enjoy Student pe net

Ce vrei sa citesti azi?

Close
Sari la bara de unelte