Când sunt pusi să spună o culoare, 3 din 5 oameni aleg rosul.


Proteste generale pentru studenti si profesori

Luni, marţi şi miercuri vom avea parte de un protest silenţios al studenţilor. Aceştia vor purta banderole la mână şi vor întinde bannere cu diverse revendicări pe cămine, cantine şi universităţi.

Joi, studenţii vor organiza un protest gastronomic

Studentii îi vor trimite ministrului Daniel Funeriu, la sediul Ministerului, borcane cu murături, zacuscă, slănină şi ce mai primesc de la părinţi, ca să guste şi el viaţa de student din România, pentru că el a studiat la Strassbourg.

În timp ce studenţii protestează în stilul lor, profesorii vor ieşi în stradă. Între 2 şi 4 martie, în faţa Ministerului Educaţiei, câteva sute de cadre didactice vor cere punerea în aplicare a deciziilor date de instanţele judecătoreşti cu privire la majorarea salariilor cu 33% şi revenirea la norma de 16 ore pentru profesorii cu vechime.

Studenţi vor picheta şi ei Ministerul Educaţiei săptămâna viitoare, între 7 şi 11 martie.

Ei sunt nemulţumiţi că prin legea Educaţiei pierd ponderea de 25% în cazul desemnării rectorilor şi din consiliile de administraţie. De asemenea, profesorii şi studenţii sunt nemulţumiţi de atitudinea ministrului Daniel Funeriu, care a refuzat dialogul cu partenerii sociali.


 
Da ne like pe Facebook




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

Campus Din camine Din facultati Stiri , , , , ,

Descopera articole interesante din alte categorii:

Comentarii si pareri

Urmariti-ne pe Facebook

Despre Student pe net

Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri, experiente. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Enjoy Student pe net

Ce vrei sa citesti azi?

Close
Sari la bara de unelte