Mutul povesteşte surdului că orbul a văzut paralizatul fugind.


Școala de modă IFA PARIS: Un nou MBA Perfume & Cosmetics Management

IFA PARIS , școală franceză de modă și de management în domeniul luxului, lansează un nou MBA Perfume & Cosmetics Management. Programul, care va începe în luna octombrie la Paris, este în totalitate în limba engleză. El a fost conceput de către experți din domeniu, cu obiectivul de a permite viitorilor absolvenți cunoașterea instrumentelor tehnice, dar și manageriale și antreprenoriale necesare pentru a reuși în această industrie. « Lumea modei și frumuseții au fost întotdeauna foarte strâns legate. Datorită experienței noastre în haute couture am reușit să creem acest MBA așa cum casele de modă făceau pe vremuri. Rezultatul este mai mult decât un MBA, este o experiență interculturală și interdisciplinară unică pentru cele și cei care sunt atrași de acest univers de vis. » – afirmă Jean-Baptiste Andreani, Directorul programelor de nivel masterat la IFA Paris.

O dublă competență în parfumerie și cosmetică unică în Europa

Studenții admiși vor studia primele 6 luni ale programului la Paris, apoi următoarele la Shanghai. Imersiunea în două culturi foarte diferite, caracteristică programelor IFA Paris, oferă studenților o adevărată perspectivă internațională. Ultimul trimestru din acest program de 15 luni este dedicat proiectului « Capstone », un proiect final pentru care fiecare student poate să aleagă un loc și un subiect personal. « Programul MBA in Perfume & Cosmetics Management se înscrie pe linia altui MBA pe care îl oferim, MBA Luxury Brand Management. Dorim să recrutăm potențiali manageri, dar și esteți pasionați de sectorul frumuseții.», explică Jean-Baptiste Andreani.

Interviu cu Jean-Baptiste Andreani, Directorul programelor de nivel masterat la IFA Paris :

Profiluri specializate

Programul MBA in Perfume & Cosmetics Management se adresează deținătorilor unei diplome de licență sau de Bachelor (BBA, BCOM, BDES) care au minimum 3 ani de experiență profesională în domeniul modei, luxului, designului sau al artei și un foarte bun nivel de cunoaștere a limbii engleze.

O piață extrem de dinamică

Piața globală a parfumeriei este evaluată la 28 de miliarde de dolari, cu o creștere constantă care ar trebui să atingă 45,6 miliarde de dolari până în 2018. Jean-Luc Ansel, Directorul Cosmetic Valley din Franța afirmă că piața mondială de cosmetice urmează să crească cu 40% până în 2030, ceea ce presupune și o creștere importantă a numărului de locuri de muncă în acest domeniu. După cum subliniază Patrick Kouzmine-Karavaïeff, directorul IFA Paris, « este un sector promițător și avem șansa de a avea în Franța nume mari ca LVMH și L’Oréal, dar în același timp și o mulțime de artizani-creatori. După studiile noastre, întreprinderile din sector sunt în căutare de lideri capabili să aibă o viziune globală asupra activității lor. Pentru a răspunde la această cerere, am înființat programul MBA in Perfume & Cosmetics Management, în care ne punem multe speranțe.»

MBA Perfume & Cosmetics Management în cifre
15 luni – 1 limbă (engleza) – 2 campusuri și 1 viziune globală : 6 luni la Paris, 6 luni la Shanghai și 3 luni de « Capstone Project » – 2300 ore de curs – 120 credite ECTS – 15.800 euro (posibilitate de bursa) – 25 studenți internaționali.

Contact relații cu presa, Agence Noir sur Blanc :
Mihaela Fiordean : 01 41 43 72 75 – mfiordean@noirsurblanc.com

Despre IFA Paris
IFA Paris a fost fondată în 1982 pentru a integra moștenirea modei franceze în lumea globalizată de astăzi. Având 1000 de studenți și campusuri la Paris, Shanghai și Istanbul, IFA Paris se adresează studenților din lumea întreagă interesați de o carieră internațională. Inregistrată la Academia Paris sub tutela Ministerului francez al Educației și Cercetării, IFA Paris este de asemenea afiliată la Campus France, agenția națională franceză pentru promovarea învățământului superior. www.ifaparis.com


 
Da ne like pe Facebook




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

Campus

Descopera articole interesante din alte categorii:

Comentarii si pareri

Urmariti-ne pe Facebook

Despre Student pe net

Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri, experiente. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Enjoy Student pe net

Ce vrei sa citesti azi?

Close
Sari la bara de unelte