Te-ai plictisit? Trimite un SMS la un numar absolut intamplator cu continutul „Sunt insarcinata!”


Studenții din Cluj vor circula gratuit pe două linii RATUC din octombrie

Consilierii locali au aprobat astăzi, într-o ședință de îndată, proiectul de hotărâre privind gratuității a două linii pentru studenți pe mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca. Primarul Clujului, Emil Boc, a precizat că schimbarea survine în urma cererilor repetate făcute de studenți.

„Ca urmare a solicitărilor din partea studenților și a grupurilor din Consiliul Local am venit cu acest proiect, pentru a veni în ajutorul studenților. În prezent, abonamentul pe o linie este de 60 lei din care jumătate plătește Primăria și jumătate universitatea. În aceeași sumă de bani, fără niciun efort suplimentar, RATUC acordă acum două linii pentru studenți”, a spus acesta.

Directorul RATUC, Liviu Neag, spune că universitățile au fost de acord să plătească în continuare cota de 50% din prețul unui abonament lunar pentru studenți, și că „numai Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a spus că analizează resursele financiare de care dispune, dar în mod sigur și ei vor fi de acord să meargă mai departe cu acest proiect”.


 
Da ne like pe Facebook




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

Student in Campus Cluj

Descopera articole interesante din alte categorii:

Comentarii si pareri

Urmariti-ne pe Facebook

Despre Student pe net

Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri, experiente. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Enjoy Student pe net

Ce vrei sa citesti azi?

Close
Sari la bara de unelte