Cum se numeşte un păduche pe chelie? Homeless!


Cazare 2012: Locuri in camin pentru studentii Universitatii Lucian Blaga din Sibiu

Pentru a primi un loc în cele două cămine, studenţii trebuie să scoată destul de mult din buzunar. Senatul universităţii a aprobat, în şedinţa de luni, creşterea tarifelor la cazare cu 20 de lei faţă de anul precedent. Astfel, pentru un loc în căminul 3 studenţii de la buget vor plăti 540 de lei, respectiv 600 de lei cei de la taxă, iar pentru un loc în cel mai nou cămin, Academica, studenţii pe locurile bugetate vor scoate din buzunar 615 lei lunar, respectiv 675 de lei cei de la taxă.

În căminele 1 şi 2, camerele au câte patru paturi, diferenţa fiind că la căminul 1 camerele au baie proprie, pe când la celălalt acestea sunt grupate la câte două camere. În rest, studenţii se bucură de acelaşi confort: jaluzele, parchet laminat şi geamuri termopan, frigidere în cameră, săli de lectură modern mobilate şi dotate cu televizoare cu plasmă şi săli de fitness.

Căminele din cartierele mai îndepărtate, cum sunt Energetic şi Carol, care de altfel nu sunt în proprietatea universităţii, au camere de câte patru paturi şi grupuri sanitare pe etaj, însă şi acestea au avut parte de modernizări în ultimii ani. În plus, toate căminele studenţeşti ale Universităţii „Lucian Blaga” oferă conexiune la internet.

Preţurile variază între 160 şi 210 lei pentru studenţii de pe locurile bugetate, respectiv între 220 şi 270 de lei pentru cei de pe locurile cu taxă, cel mai ieftin fiind căminul Facultăţii de Teologie, iar cel mai scump Căminul nr. 2.

„Avem cămine pentru toate buzunarele. Pentru cei care nu îşi permit foarte multe sunt cele cu camere cu patru paturi, care arată chiar bine, iar grupurile sanitare sunt modernizate. Şi avem căminele de lux, Căminul 3, unde stau câte unul, doi sau trei în cameră, şi Academica, cu garsoniere foarte frumoase, cu bucătărie dotată complet, baie cu maşină de spălat. Dar şi tarifele variază la fel.

Dar, spre suprinderea mea, marea bătaie este pentru Căminul 3. Despre Academica studenţii nu prea au ştiut, fiind nou, în plus e şi un pic mai departe, dar pentru Căminul 3, care e chiar în centru, e nebunie curată. Toţi îşi doresc să stea singuri în cameră şi cât mai aproape de facultate”, a declarat directorul general adjunct al ULBS, Ramona Todericiu.

Potrivit Ramonei Todericiu, aproximativ 90 de locuri din cele 1.950 disponibile în cămine vor fi ocupate, anul acesta, de studenţii străini, mulţi fiind repartizaţi la Căminul 3 şi la Academica, datorită protocoalelor încheiate de ULBS. Aceştia provin atât din spaţiul comunitar, cât şi din afara lui, din ţări precum Canada, China, Pakistan, Siria sau Iran.

Listele cu studenţii care au primit un loc în cămin au fost afişate pe site-ul instituţiei, repartiţia efectivă a paturilor urmând să înceapă joi şi să se încheie duminică.

Din cele opt cămine, numai trei nu sunt în proprietatea universităţii sibiene, două fiind primite în administrare de la Primăria Sibiu, iar unul de la Mitropolia Ardealului. Anul acesta, după inaugurarea căminului Academica, Universitatea”Lucian Blaga”a renunţat la alte investiţii majore, ocupându-se numai de reparaţii.

În acest moment, în căminele studenţeşti au loc ultimele pregătiri înainte de sosirea studenţilor: femeile de serviciu se ocupă de curăţenia generală, mecanicii fac reparaţiile care mai sunt necesare, iar muncitorii lucrează la reamenajarea micului parc din faţa celor trei cămine studenţeşti de pe bulevardul Victoriei.

„Am făcut reparaţii, dar nu foarte mari, pentru că nici nu se impuneau. Îmi doresc să modernizăm cele două cămine de pe Calea Victoriei, probabil în următorii doi-trei ani. Acum am făcut reparaţii, igienizări, revizii la instalaţii, toate căminele au fost luate la mână şi, cu resurse proprii, pentru că nu am primit bani de la minister, am reuşit să le punem la punct”, a declarat directorul general adjunct al Universităţii „Lucian Blaga”.


 
Da ne like pe Facebook




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

Jobs Student in Campus Sibiu

Descopera articole interesante din alte categorii:

Comentarii si pareri

Urmariti-ne pe Facebook

Despre Student pe net

Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri, experiente. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Enjoy Student pe net

Ce vrei sa citesti azi?

Close
Sari la bara de unelte