- functie poetica (expresiva, sugestiva) – subliniaza insusirile expresive ale limbii
- se adreseaza, in primul rand, imaginatiei
- prefera intelesurile secundare, indeseobi figurate
- varietatea lexicala prin nuantare sinonimica si prin inovarea combinarii de sensuri si de
cuvinte
- reactivarea vocabularului pasiv al limbii (arhaisme, regionalisme, cuvinte invechite)
- bogatia sinonimica
- cultiva polisemia
- limbaj conotativ, avand ca scop crearea imaginii artistice
- caracter individual (originalitate); naturalete
- unicitate si inovare a expresiei
- isi propune atragerea lectorului in spatiul comunicarii (segestivitatea si verosimilui)

II Stilul tehnico-stiintific

- functie cognitiva (de cunoastere) ce asigura transmiterea de informatii stiintifice,
tehnice si utilitare, pe baza unor rationamente logice, deductive, argumentate
- se adreseaza ratiunii
- evita sensurile figurate, apreciate drept o sursa de ambiguitate
- proprietatea termenilor
- exactitatea informatiilor
- precizia formularilor
- obiectivitatea formularilor
- prezenta neologismelor
- concentrare maxima a vocabularului

III Stilui juridic-administrativ

- in texte de legi, in acte si documente oficiale
- functia conativa si referentiala, de stricta informare
- precizia limbajului
- utilizarea unor sintagme fixe de adresare si de formulare a continuturilor = sabloane
(clisee)
- stereotipii de limbaj
- stil impersonal
- exprimare clara, precisa, dar rigida si neatractiva
- tipuri de acte specifice: cerere, proces-verbal, decizie, caracterizare, adeverinta, adreasa,
paragraf, certificate, ordonanta de urgenta, mandat , litigiu, etc.
- concizie
- articole, alineate

IV Stilul publicistic

- in presa
- combina caracteristici ale tuturor stilurilor
- se adreseaza cititorilor cu un nivel mediu de studii, cunoastere

CALITATI GENERALE ALE STILURILOR FUNCTIONALE

CLARITATEA (formularea limpede, logica, coerenta a ideilor, gandurilor, sentimentelor)
PROPRIETATEA (utilizarea celor mai potrivite mijloce lingvistice in exprimarea ideatica, afectiva)
CORECTITUDINEA (respectarea normelor de exprimare)
PRECIZIA (utilizarea riguroasa a mijloacelor lingvistice pentru exprimarea clara, logica si concisa a continutului de idei si de sentimente)
PURITATEA (utilizarea mijloacelor ligvistice consacrate prin uzul limbii si admise de limba literara)

Ai ajuns aici cautand pe net:

Intra pe Portalul Studentesc Student pe net pentru a vedea mai multe articole ca Referat Literatura: Stilurile Functionale Ale Limbii Romane.

În această perioadă se recoltează foarte multe plante furajere, unele pentru consum imediat şi altele pentru consum în perioada de iarnă. Dintre acestea cele mai importante sunt următoarele:
Porumbul furajer. Cultura se pretează la mecanizarea totală şi are o capacitate de producţie ridicată. Porumbul este una din plantele cu multiple întrebuinţări printre care şi aceea de a fi folosit în hrana animalelor, nu numai sub formă de boabe sau furaje prelucrate din acestea, ci şi ca masă verde proaspătă sau murată.
Porumbul pentru siloz poate asigura de pe un hectar până la 15.000 UN, dar cu un conţinut scăzut de proteină brută (5-10% din substanţa uscată), ceea ce face ca raportul dintre unităţile nutritive şi proteină brută să fie de 60-65 UN : 1 PB. Cu toate acestea, porumbul siloz este considerat „păşunea” de iarnă a animalelor.
Porumbul masă verde se seamănă după o cultură ce a părăsit terenul în ultima jumătate a primăverii sau prima jumătate a verii şi se administrează animalelor de pe la sfârşitul lunii iulie şi până la sfârşitul lui octombrie. De pe un hectar de porumb masă verde se pot obţine până la 9000 UN. Atât porumbul masă verde cât şi silozul sunt bine consumate de către toate speciile de animale, având şi un coeficient ridicat de digestibilitate.
Pentru masă verde porumbul poate fi recoltat când înălţimea plantelor a ajuns la 60-70 cm şi până la apariţia inflorescenţelor, ceea ce corespunde, în funcţie de hibrid, unei perioade de 20-30 de zile. Indicat nu este să se recolteze aceeaşi parcelă în diferite fenofaze, ci semănatul să se facă eşalonat sau să se folosească hibrizi cu perioada de vegetaţie diferită, pentru ca în toate cazurile recoltarea să se facă în perioada corespunzătoare (până în momentul apariţiei paniculului), când cantitatea de substanţă uscată este mare şi consumabilitatea şi digestibilitatea sunt optime. După apariţia paniculului scade foarte mult şi rapid consumabilitatea şi digestibilitatea plantelor. Porumbul pentru masă verde se poate recolta şi prin păşunat raţional, când plantele au ajuns la 40-60 cm înălţime sau când seceta din vară împiedică creşterea plantelor.
Pentru siloz, porumbul trebuie recoltat la epoca optimă – la maturitatea boabelor în lapte – ceară, când boabele au un conţinut de 33-35% substanţă uscată, moment în care însilozarea se poate face în cele mai bune condiţii. Întârzierea epocii de recoltat face însilozarea mai dificilă, prin faptul că tasarea se realizează mai greu, dar creşte valoarea silozului. O astfel de însilozare este indicată doar dacă ferma dispune de utilaje corespunzătoare.
Producţiile porumbului pentru masă verde sunt de până la 50 tone, depinzând de momentul însămânţării şi al recoltării. La porumbul pentru siloz producţiile trebuie să fie de peste 60 tone în cultură neirigată şi se ajunge la 100 tone în condiţii de irigare.
Cultura în benzi – având în vedere conţinutul scăzut al porumbului siloz sau masă verde în proteină este posibil ca acesta să fie cultivat în benzi alternative cu o leguminoasă care să compenseze sărăcia în proteină a porumbului. Şi pentru siloz şi pentru masă verde este recomandată cultura în benzi cu soia: 6-8 rânduri de porumb alternativ cu 6-8 rânduri de soia (deci 12-15 kg/ha porumb ­ 30-40 kg/ha soia). Producţiile obţinute, din punct de vedere cantitativ, sunt inferioare celor obţinute în cultură pură, dar furajul este superior calitativ.

Varza furajeră. Recoltarea se face eşalonat, în funcţie de necesarul din gospodărie. Poate începe când varza atinge înălţimea de 40-50 cm şi continuă, în ogor propriu, până la îngălbenirea şi căderea frunzelor bazale, deoarece după această fază calitatea furajului scade mult. În culturi succesive se recoltează până când temperatura ajunge la 10-12oC, ceea ce face posibilă folosirea ei până în decembrie. Recoltarea se face cu combinele de recoltat sau se poate organiza păşunatul raţional. În ogor propriu, producţiile sunt de 60-75 t/ha, putând ajunge în condiţii de irigare şi la 100 t/ha. În cultură succesivă se obţine 25-35 t/ha iar în cultură irigată 40-60 t/ha masă verde.

Rapiţa furajeră, şi hibrizi aloploizi Typhon, Perko, Burko, Noko sunt plante foarte valoroase datorită faptului că sunt productive şi dau un nutreţ bogat în proteine şi săruri minerale. În culturi succesive, acestea se recoltează după căderea brumelor. Se pot administra la iesle sau se pot păşuna. Însilozarea se face în amestec cu un furaj grosier pentru a aduce umiditatea la valoarea dorită. Producţiile obţinute sunt în funcţie de tipul de cultură, ele putând ajunge până la 60-65 t/ha masă verde.

Sfecla furajeră. Are o mare capacitate fotosintetică. Cumulată cu perioada de vegetaţie lungă, aceasta face ca producţiile de substanţă uscată la hectar să fie printre cele mai mari. Mai mult, substanţa uscată este de calitate, în sensul că 1 kg SU echivalează cu aproape 1 UN. Sfecla furajeră are, de asemenea, un efect lactogen ridicat. Prin administrarea ei se realizează 2 litri lapte la 1 kg SU faţă de 1,4 litri cât se realizează fără sfeclă.
Ea determină şi un conţinut maxim de proteină şi grăsime în lapte superior oricărui alt furaj (siloz, fân). De asemenea, sfecla furajeră are un efect favorabil asupra sporului de greutate.
Sfecla furajeră se poate administra direct animalelor sau se poate însiloza. În primul caz, recoltarea poate începe şi la sfârşitul lunii august (în funcţie de mărimea corpului tuberizat) administrându-se la iesle cu tot cu frunze. Când sfecla se însilozează şi se foloseşte pentru furajare în timpul iernii, recoltarea nu poate să înceapă mai devreme de ultima decadă a lunii septembrie şi poate dura până la ultima decadă a lunii octombrie, respectiv la maturitatea fiziologică, când frunzele încep să se îngălbenească şi temperatura e în scădere fiind (5-6oC), deci înainte de venirea îngheţurilor. Recoltarea se face mecanic, pe suprafeţe mici putându-se face şi manual. După recoltare, frunzele se îndepărtează, se toacă şi se însilozează în amestec cu porumbul sau cu alte furaje sau se administrează imediat animalelor. Rădăcinile vor fi transportate la locul de însilozare. Rădăcinile rănite în timpul recoltării vor fi administrate direct în hrana animalelor şi nu se vor însiloza.
Modurile în care se execută silozul sunt deosebit de numeroase, cel mai adesea se păstrează în silozuri de suprafaţă cu o formă piramidală cu baza de 3-4 m, înălţimea de 2 m şi lungimea de 15-20 m. Rândul de la margine se aşează cu coletul spre exterior iar restul rădăcinilor se pun în interior în vrac. Pentru a asigura aerisirea se sapă un şanţ de 30-40 cm adâncime şi lăţime peste care se pune un grătar cu şipci. Tot la 2-3 m se pun coşuri de aerisire, făcute din şipci. Înălţimea lor este de aşa manieră încât să depăşească 30-40 cm partea superioară a silozului. Silozul se acoperă cu paie, iar deasupra, când temperaturile scad, se pune pământ sau paie. Un alt sistem foarte bun de păstrare este prin acoperire cu folie, respectiv două folii între care se pune un strat de paie. Temperatura optimă de păstrare a sfeclei în siloz este de 1-3oC. Dacă toamna este lungă nu se acoperă cu pământ sau se aşează un strat subţire. În condiţii bune, sfecla se păstrează în siloz şase luni, interval în care se realizează pierderi de până la 20%.
Sfecla este o plantă cu capacitate mare de producţie. În condiţii de neirigare producţia de rădăcini trebuie să depăşească 100 t la care se mai adaugă 20-25 tone frunze. În condiţii de irigare, producţiile de rădăcini trebuie să depăşească 150 tone, la care se adaugă 30-40 tone frunze.

Gulia furajeră este o plantă recomandată pentru zonele mai umede şi reci. Pentru furajare imediată guliile se pot recolta eşalonat din momentul când frunzele de la bază încep să se îngălbenească şi până la căderea brumelor. Însilozarea rădăcinilor se face conform tehnicii folosite la sfecla furajeră, după ce, în prealabil, au fost fasonate prin îndepărtarea frunzelor şi a rădăcinilor ramificate care se administrează imediat animalelor. Producţiile de rădăcini ce se pot obţine în zone favorabile de cultură sunt de 80-100 t/ha. În cultură succesivă producţiile sunt de 25-50 t/ha.

Morcovul furajer, foarte important în furajarea tuturor reproducătorilor. Se recoltează toamna cât mai târziu în preajma căderii brumelor. După recoltare se sortează rădăcinile fiind îndepărtate cele bolnave, crăpate ş.a.m.d. apoi se trec în silozuri asemănătoare cu cele de la sfeclă, dar cu dimensiuni mai mici (lungime 10-12 m, lăţime 1,1,5 m, înălţime 0,8-1 m). Se pot păstra şi în pivniţe. După 2-3 luni de păstrare, morcovii încep să-şi piardă calităţile, pierderile de substanţă uscată – caroten fiind tot mai mari pe măsura trecerii timpului. Producţiile sunt de 35-45 t/ha.

Cucurbitaceele furajere. Pentru folosirea imediată, recoltarea se face eşalonat de pe la sfârşitul lunii septembrie şi până la venirea brumelor, începându-se cu fructele de la bază. Recoltarea se face manual, fructele putând fi folosite în furajare întregi sau tocate. Pentru păstrare (care este de scurtă durată) fructele se stratifică în paie sau pleavă, sau se însilozează prin tocare cu furaje grosiere. Producţiile care se obţin sunt variabile în funcţie de specie, fiind 30-50 t/ha la dovleac, 40-50 t/ha la dovlecel, 60-80 t/ha la pepenele furajer şi de peste 100 t/ha la bostanul turcesc (soiul Mariţa).

Intra pe Portalul Studentesc Student pe net pentru a vedea mai multe articole ca Referat Agricultura: Furaje conservate pentru iarnă.

Victimele unui viol se prezintă, de obicei, imediat după incident, în timp ce acelea care au fost molestate sau supuse unui incest sunt identificate uneori după luni sau chiar ani de la comiterea abuzului, din cauza lipsei unor traume fizice, care să poată fi rapid diagnosticate.
Violul presupune ca violatorul să folosească forţa, iar victima să se opună activ până în ultimul moment. De fapt, încă mai este foarte răspândită convingerea că dacă o femeie nu se opune activ, ea nu a fost violată.
Violul se defineşte ca fiind o “cunoaştere carnală” a femeii într-o măsură mai mică sau mai mare, fără acordul acesteia, prin impunerea forţei, prin fraudă sau provocând teamă femeii.
Înţelegerea definiţiei legale a termenului de viol este neapărat necesară. Cunoaşterea carnală poate însemna un act sexual complet cu ejaculare seminală sau orice penetraţie cât de uşoară a organului genital feminin de către organul genital masculin chiar fără emisiunea de lichid seminal. Pentru a putea vorbi despre viol, trebuie ca una dintre părţi să se opună actului sexual sau ca cel agresat să fie minor. Vorbim despre viol şi atunci când persoana supusă acestui ace sexual a fost în prealabil drogată, adormită sau este incompetentă mintal. Orice formă sau grad de intimidare arată că violatorul nu a obţinut asentimentul victimei.
Incestul este un delict sexual, care apare atunci când agresorul şi victima sunt înrudiţi şi nu ar putea să se căsătorească legal. Din cauza naturii sale, incestul deseori nu este raportat şi este dificil de dovedit. Din păcate, incestul şi moletarea intrafamilială sunt probabil, cele mai frecvente forme de abuz sexual asupra copilului.
Incidenţa reală a actelor sexuale în care victimele sunt copii este dificil de evaluat din cauza lipsei unei statistici la nivel naţional. Majoritatea cazurilor de incest au loc între tatăl vitreg şi fiica vitregă.
Pedofilia implică adeseori un contact sexual neviolent cu un copil, realizat de către adult şi constă în manipularea organelor sexuale, admirarea şi stimularea lor orală şi genitală.
Violatorul şi cel care comite acte de molestare este deseori descris psihologic ca o persoană cu tulburări sexuale, mentale sau ca o persoană periculoasă din punct de vedere sexual. Aceşti termeni sunt medicali, cât şi juridici. Comportamentul violatorilor este caracterizat ca fiind cauzat de o tulburare de personalitate, care devine inadecvată, antisocială şi explozivă.
Când atacul sexual este urmarea unui impuls sexual primar, agresorul manifestă o personalitate inadecvată cu un slab control al impulsului combinat cu dorinţe sexuale sau înclinaţii homosexuale. El este deseori exhibiţionist, fetişit, obsesiv-compulsiv, prezintă lipsă de încredere în sine şi este umil social. Colegii îl descriu deseori ca fiind liniştit, timid, un lucrător de încredere. Din punct de vedere intelectual este normal, dar are o accentuată lipsă de încredere în sine.
Atacatorii agresivi şi brutali au un comportament antisocial şi expoloziv, ei având adeseori un lung istoric de comportament antisocial nonsexual. Frecvent, ei manifestă depresie, halucinaţii sau simptome paranoide. De asemenea, s-a observat că agresorii au fost în copilăria lor martorii unor violenţe extreme, îndreptate, în special împotriva mamelor lor.
Pedofilul sau cel care molestează copii este un individ cu tulburări mentale şi fără maturarea psihosexuală. 80% dintre aceştia au sub 35 de ani şi doar 1-2 % peste 50. Cei care aparţin grupei de vârstă de 30-35 de ani tind să-şi satisfacă fanteziile din adolescenţă şi au ca motiv al acţiunii lor insatisfacţiile din cadrul căsătoriei. Cei care molestează copii pot proveni din rândul delincvenţilor dar pot fi şi membrii marcanţi ai comunităţii. În majoritatea cazurilor, copilul cunoaşte agresorul, îl vede deseori, îl admiră şi are încredere în el.
Pedofilii sunt un grup special de agresori sexuali cu un istoric lung de relaţii nesatisfăcute cu femeile. Mulţi nu au avut o relaţie heterosexuală adultă normală. Agresorii cronici sunt mai impulsivi, neconvenţionali, bizari, confuzi, alienaţi, prezentând şi acuze psihosomatice. Pedofilii au o personalitate pasiv-agresivă cu sentimente de inferioritate şi o puternică dependenţă. În peste 50% dintre cazuri, abuzul sexual nu este izolat, ci persistă pe o perioadă lungă de timp, de la săptămâni până la ani.
Mulţi dintre pedofili şi violatori au severe disfuncţii psihosexuale, care se manifestă în cursul agresiunii. Atacatorul poate prezenta o erecţie inadecvată, ejaculare precoce sau tardivă, impotenţa.
Agresorii sexuali sunt caracterizaţi deseori ca pacienţi sau prizonieri “model” în cursul spitalizării sau încarcerării lor. Ei sunt ascultători şi se comportă bine în afara activităţilor lor sexuale. Societatea este însă din nou expusă riscului când aceşti agresori sunt puşi în libertate şi ajung într-un mediu în care personalitatea lor inadecvată, lipsa respectului de sine şi relaţiile sexuale nesatisfăcute le provoacă disfuncţie psihosexuală. Agresorii sexuali se vindecă rar.
Deşi copiii reprezintă 60% dintre victimele agresiunii sexuale, multe cazuri rămân necunoscute, deoarece agresiunile se produc în mediul familial şi se asociază cu molestarea nonviolentă şi incest, nefiind raportate. Doar agresiunile din afara căminului, mai brutale şi care constituie acte de viol, sunt cunoscute.
Vârsta medie a victimelor supuse molestării este de 11 ani. Majoritatea sunt fetiţe premenarhale şi 85% dintre ele îşi cunosc agresorul. De fapt, vârsta cea mai frecventă la care sunt molestate victimele este cuprinsă între 4-8 ani, iar incestul apare cel mai frecvent între 10-14 ani; 80% dintre molestări sunt neviolente, restul de 20% fiind însoţite de viol, brutalizări, mutilări şi chiar crime; 30-50% dintre agresori sunt vecini, prieteni sau rude. Doar 15% dintre pedofili sunt complet necunoscuţi victimelor. Când pedofilul îşi cunoaşte victima, agresiunea este în general, neviolentă, repetată şi nefiind descoperită de către autorităţi. Modificările psihologice ale victimei sunt mult mai adânci şi necesită tratament psihologic pe termen lung.
Relaţiile incestuoase încep, de obicei, cu primul născut de sex feminin, când acesta atinge vârsta de 8-10 ani şi cel mai frecvent se termină la vârsta instalării menarhăi. Dacă există o a doua fiică, comportamentul incestuos se va îndrepta către aceasta. Ocazional, incestul se confirmă şi în timpul adolescenţei. Victimele incestului pot prezenta isterie, fobii, tentative de suicid, comportament psihotic. Aceste fete, ajunse la vârsta maturităţii, sunt depresive şi anxioase.
În timp ce violul şi molestarea reprezintă disfuncţii ale comunităţii, incestul este o problemă care apare din cauza disfuncţiilor intrafamiliale. Victimele incestului trebuie tratate cu mare atenţie şi cu implicarea întregii familii în terapie, altfel disfuncţiile de menţin, poate reapărea incestul sau altă disfuncţie intrafamilială.
Violul este însoţit de violenţă, 10-46% dintre victime prezentând leziuni minore nongenitale, iar 4-15% răniri grave. Trauma fizică apare la cap, faţă, gât, torace, extremităţi, când victima este lovită, legată în cursul luptei sale cu agresorul. Leziunile cuprind echimoze, laceraţii, contuzii minore. Echimozele sunt urmarea apărării victimei care a încercat să-şi protejeze faţa şi toracele de lovituri. Astfel de răni trebuie fotografiate şi descrise cu exactitate de către medicul care face constatarea.
Leziunile fizice majore, cuprinzând fracturi, hematoame subdurale, contuzii cerebrale, fracturi craniene necesită spitalizarea victimei. Faptul că traumele fizice sunt frecvente şi pot duce chiar la deces confirmă că violul este, în primul rând, un act de violenţă în care sexul este utilizat ca armă.
Injuriile perineale minore se observă la 80% dintre victimele unei agresiuni sexuale, fiind vorba despre abraziuni perihimenale, contuzii sau lacerări vaginale. Majoritatea leziunilor sunt externe. Deseori, se observă leziuni genitale, chiar în absenţa lichidului seminal sau a spermatozoizilor. Aceste leziuni sunt foarte dureroase şi însoţite de obicei de o sângerare minimală. În timp ce victimele unui viol, ale unei molestări unice se prezintă cu leziuni fizice şi genitale, cele care sunt supuse unei molestări cronice, sau unui incest, de obicei, nu prezintă semne acute ale unei leziuni genitale.
Victimele unei molestări pot prezenta un eritem himenal lateral sau circumferenţial, secundar unei manipulări extensive cu degetul sau cu un alt obiect.

Victimele abuzului sexual suferă multiple conflicte emoţionale. Stresul şi trauma emoţională abia încep odată cu atacul fizic. La trauma emoţională contribuie şi sistemul medico-legal. Burgess şi Holstrumm au descris “sindromul traumei prin viol”, care cuprinde două faze:
(1) faza acută de dezorganizare;
(2) faza lungă de reorganizare

Faza acută se corelează cu reacţiile imediate de după viol. Victimele tinere, în special fetele postmenarhale, prezintă semne somatice, ca tensiune musculo-scheletală, instabilitate gastrointestinală cu diaree, dismenoree, vaginită, cefalee şi anorexie. Din punct de vedere emoţional, prezintă o teamă intensă, sentiment de umilinţă, jenă, vină şi depresie. Când există condiţii predispozante, se poate ajunge la isterie şi psihoză. În cursul fazei lungi de reorganizare, victimele prezintă o intensă activitate motorie, coşmaruri repetitive şi depresie. Este necesară intervenţia suportivă pentru a minimaliza şi escalada aceste probleme. O altă preocupare a victimelor este posibilitatea apariţiei unei sarcini sau contactării unei boli venerice.
Majoritatea victimelor unei agresiuni sexuale vor suferi de o criză emoţională după agresiune. Este necesară o intervenţie acută pentru înlăturarea stresului puternic şi pentru identificarea victimelor care pot prezenta dificultăţi emoţionale. Victimele trebuie reasigurate că erau perfect normale înainte de agresiune. Victimele cu vârsta de sub 5 ani pot prezenta regresii de dezvoltare, relaţii inadecvate cu părinţii şi coşmaruri repetate. Părinţii acestor copii trebuie consiliaţi şi supuşi unor terapii suportive. Un mediu familial cald poate readuce copilul la normalitate. Victimele de vârstă şcolară prezintă modificări fizice şi emoţionale care sunt consecinţa incapacităţii lor de a face faţă stresului situaţional. Pot prezenta scăderi ale performanţelor şcolare, depresie, insomnie, anxietate, frică şi chiar isterie. Unii copii chiar fug de acasă.
Deşi tratamentul suferinţei fizice şi emoţionale a victimei agresiunii sexuale prezintă cea mai mare importanţă, pentru o evaluare medico-legală trebuie realizat un examen genital de specialitate şi o evaluare de laborator. Înaintea examinării medico-legale, trebuie obţinut acordul victimei pentru colectarea mostrelor, realizarea examinării şi executarea de fotografii. O evaluare medico-legală trebuie să urmeze următoarea secvenţialitate:
(1) un istoric medico-legal pertinent al incidentului;
(2) un examen fizic general;
(3) un examen ginecologic de specialitate;
(4) o recoltare a probelor de laborator, ca dovadă;
(5) tratament medical adecvat şi consiliere psihologică.
Tratamentul leziunilor fizice se face cu medicaţia adecvată şi cu suturi, când este cazul. Pacientul necesită o evaluare a sănătăţii mentale şi o terapie suportivă. Consilierea psihologică este necesară, la aceasta trebuind să participe şi familia, atunci când a fost vorba de un incest. Consilierul trebuie să exploreze trauma emoţională a victimei şi să o asigure pe aceasta de deplina sa normalitate psihică. Trauma psihosexuală este întotdeauna prezentă, chiar dacă victima apare calmă şi având un control de sine desăvârşit.
Trebuie făcută profilaxia bolilor venerice şi trebuie exclusă o posibilă sarcină, apărută ca urmare a agresiunii. Toate examinările ginecologice trebuie făcute cu multă atenţie, căci acestea sunt, de obicei, foarte dureroase după o agresiune. Fiecare victimă a unei agresiuni trebuie supusă unui protocol detaliat de evaluare, tratament şi urmărire.
Evaluarea unui abuz sexual comis asupra uni copil sau adolescent trebuie să poată fi realizată de orice medic pediatru sau medic de familie. Victimele unui abuz sexual pot prezenta probleme fizice şi emoţionale, ce pot trece neobservate de către practicianul neavizat.
Tinerele victime ale unui abuz sexual trebuie evaluate cu grijă şi întotdeauna trebuie întocmit un raport medico-legal.
Toate datele furnizate de medic sunt considerate ca evidenţe faptice, de aceea acest raport medico-legal trebuie întocmit cu foarte mare atenţie şi meticuliozitate, căci el va constitui baza investigaţiilor legale în caz de abuz sexual.

Tineri agresori sexuali

În anii ’80 instituţii de ocrotire a copilului în U.S. recunoşteau nevoia de a înlătura riscul ca unii copii să abuzeze de alţi copii. Procesele şi antipublicitatea au mărit atenţia la acest risc, I-au determinat pe terapeuţii copiilor abuzaţi sau agresori sexual să recunoască necesitatea unor intervenţii înainte ca tinerii să întâmpine probleme de comportament sexual. Au fost înregistrate exagerări în unele situaţii şi lipsa de protecţie în alte situaţii, ceea ce demonstrează nevoia de pregătire profesională.
Vechile cercetări cu tineri agresori sexuali au scos la iveală multe cazuri de raporturi şi înregistrări unde părinţii îşi exprimau îngrijorarea cu privire la comportamentul sexual al tinerilor, în special celor aflaţi la pubertate. Nu a fost ceva neobişnuit nici pentru cei de 12 sau 14 ani. Unii dintre aceştia supuşi unui tratament preventiv (lucru hotărât de tribunal) spuneau: “Ştiam eu că o să am necazuri pentru comportamentul meu sexual … Dar n-am ştiut niciodată că este ilegal şi încă nu înţeleg de ce I se spune abuz.” . Părinţii copiilor agresori sexual au raportat adesea : desene sexuale explicite, limbajul obscen şi comportamentul sexual neobişnuit; care au avut ca rezultat: exmatricularea, probleme pe măsură, nevoia de ajutor, totuşi copilul pedepsit, care s-a adresat unui avocat sau a fost identificat ca victimă a unui abuz sexual a spus că adulţii rareori au discutat direct cu ei despre natura sexuală a comportamentului. Similar, părinţii au cerut prea puţini ajutorul pedriatilor, consilierilor şcolari şi psihologilor în vederea elaborării unor strategii de modificare a comportamentului copilului, dar n-au pus aproape niciodată problema abuzului sexual

În acelaşi timp, agenţii ale serviciului social au primit din ce în ce mai multe cereri de investigare a posibilelor abuzuri sexuale , care erau bazate pe comportamentul sexual al copiilor inofensivi sau nu.

Când tabuurile care preveniseră recunoaşterea incidenţei şi prevalenţei abuzului sexual al copilului au început să se schimbe (Kempe, 1917), serviciile de protecţie ai copilului au recunoscut că, comportamentul sexual al copilului poate fi un semn al experienţei agresive şi terapeuţii au început să se preocupe de modul cum experienţa unui abuz sexual ar putea influenţa evoluţia copilului şi formarea imagini despre sine. Mult din literatura descriptivă s-a referit la “exteriorizări sexuale ale copiilor care fuseseră abuzaţi sexual (Friederich, Urquiza & Beike, 1986; Yates, 1982; Jampole &Weber, 1987; Wolfe & Wolfe, 1988).
Cam în aceeaşi vreme practicanţii care vroiau să meargă dincolo de a descrie aceste comportamente, au încercat să amplifice intervenţiile în vederea reducerii comportamentelor sexuale.
Consilierii şi profesorii au observat natura rezistentă şi cronică a exteriorizări sexuale, a unora dintre copii şi cei care îi tratau pe copii agresiv sexual erau îngrijoraţi ca nu cumva aceste comportamente să nu se convertească în modele de comportament care erau aparente în copilărie. Abuzul copiilor de către alţi copii a fost descris în prezentări şi reviste de Cavanugh – Johnson (1988), Cantwell (1988), Isaac (1986) and Stickrod – Gray (1986). Pe la jumătatea anilor 80 instituţiile pentru ajutorul copiilor începuseră să se ocupe de copilul abuzat de un alt copil, aflat în grija organizaţiei.
Totuşi majoritatea instituţiilor nu a avut nici o bază pentru proceduri şi poliţie, pentru a îndepărta aceste riscuri.
Chiar dacă intervenţiile au început să fie specifice, în contextul tratamentului copiilor abuzaţi şi celor ce au agresat sexual alţi copii, profesionaliştii au încercat să trateze deviaţiile sexuale fără o înţelegere exactă a sănătăţii şi normalităţii evoluţiei sexuale în copilărie (Green, 1985). Nevoia de mai multe cunoştinţe era clară.

Intra pe Portalul Studentesc Student pe net pentru a vedea mai multe articole ca Referat: Abuzul sexual în copilărie şi adolescenţă.

Este modul de expunere prin care se relatează, într-o succesiune temporală, fapte şi întâmplări. Se bazează pe acţiune şi pe verbe.

Naraţiunea presupune un narator, acţiune, personaje. Naratorul este ipostaza literală a autorului real, care povesteşte evenimentele, descrie locurile şi explică cele întâmplate.

Naraţiunea este modul de expunere specific operelor epice, cu toate că poate apărea şi în operele dramatice, atunci când un personaj povesteşte ce s-a întâmplat în afara scenei. Mai poate fi întâlnit şi în poeziile lirice, în aşa-numitele poezii lirice narative.

Descrierea

Este modul de expunere prin care sunt prezentate caracteristicile unor obiecte. Rolul descrierii într-un text este de a situa acţiunea şi personajele, de a exprima în mod sugestiv atmosfera în care se desfăşoară întâmplările şi ajută pe cititor să-şi imagineze cum arată locurile şi oamenii.

Ea se bazează pe substantive, adjective şi adverbe.

Descrierea mod de expunere care stă la baza operelor lirice, dar poate fi întâlnită şi în operele epice, unde se împleteşte cu naraţiunea şi dialogul.

Dialogul

Este modul de expunere care reproduce în mod direct cuvintele personajelor. Prin folosirea dialogului, povestitorul îşi lasă personajele să se descrie singure, prin modul lor de a vorbi.

Dialogul stă la baza operelor dramatice, dar poate fi întâlnit şi în operele epice, mai ales în schiţe, şi chiar în operele lirice, în aşa-numitele poezii lirice dialogate.

Se poate vorbi şi de un dialog interior, de replici pe care un personaj le schimbă cu el însuşi.

Monologul

Este vorbirea unui singur personaj.

Este specific operelor lirice, în care ia forma confesiunii (în poezia intimă şi de idei) sau a descrierii (în poezia descriptivă – pastel).

Putem vorbi şi de un monolog interior, când un personaj vorbeşte în gând şi de un monolog teatral, când un personaj vorbeşte singur, pe scenă, în faţa spectatorilor.

DESCRIEREA LITERARĂ

Este opera literară în versuri sau în proză, în care se prezintă în mod sugestiv şi plastic trăsăturile caracteristice ale unui colţ din natură, ale unui obiect, ale unei fiinţe, ale unui fenomen, aşa cum sunt văzute ele de autor, care îşi exprimă atitudinea faţă de acestea. Sunt înfăţişate doar acele trăsături care l-au impresionat pe observator, oferind o viziune personală asupra realităţii. În aceste opere se urmăreşte să se trezească sentimente şi emoţii în sufletul cititorului.

În operele literare în care predomină, ca mod de expunere, descrierea, imaginea reală este transfigurată prin folosirea unor procedee artistice (imagini vizuale, auditive, olfactive, tactile), a figurilor de stil (epitete, comparaţii, inversiuni, metafore) sau a cuvintelor cu sensuri noi, figurate, predominând substantivele şi adjectivele.

Autorul participă afectiv la cele descrise.

Intra pe Portalul Studentesc Student pe net pentru a vedea mai multe articole ca Referat Literatura: Modurile de expunere – descrierea literara.

O particula incarcata cu sarcina pozitiva atrage o particula incarcata negativ tinzand sa accelereze spre aceasta. Daca intampina rezistenta din partea mediului prin care trece, viteza se micsoreaza iar mediul sufera o incalzire, fiind astfel afectat. Posibilitatea de a mentine o forta electrica care ar continua sa conduca particulele incarcate cu sarcini a fost observata de fizicianul italian Alessandro Volta in 1800. Clasica teorie a unui circuit simplu presupune ca cele doua borne ale unei baterii sa fie incarcate cu sarcini diferite ca o consecinta a proprietatilor sale interne. Cand cele doua borne sunt conectate printr-un fir, particulele incarcate negativ vor fi “impinse” spre borna pozitiva iar acest proces va incalzi firul oferind rezistenta miscarii. Ajungand la borna pozitiva, bateria va forta particulele spre borna negativa invingand fortele opuse formulate in legea lui Coloumb. Fizicianul german Georg Simon Ohm a descoperit primul existenta unei constante proportionale intre intensitate si rezistenta. Legea lui Ohm nu este universal valabila in fizica, mai degraba descriind caracteristicile unel clase limitate de materiale solide.

Primele concepte asupra magnetismlui bazate pe existenta a doi poli magnetici, au aparut in secolul XVII si in mare parte datorita experimentelor lui Coloumb.
Prima legatura intre magnetism si electricitate a fost facuta prin intermediul experimentelor fizicianului danez Hans Christian Oersted, care in 1819 a descoperit ca un ac magnetic poate fi deviat printr-un conductor sub tensiune electrica. Dupa o saptamana de la aflarea acestei descoperiri cercetatorul francez Andre Marie Ampere va demonstra ca doi conductori purtatori de curent electric se vor comporta ca doi poli ai unui magnet.
In 1831 fizicianul si chimistul englez Michael Faraday a descoperit ca un curent electric poate fi indus intr-un fir fara conectarea acestuia la o baterie, fie prin miscarea unui magnet, fie prin plasarea altui conductor cu un curent variabil. Legatura dintre elctricitate si magnetism poate fi cel mai bine redata in termeni asociati campului magnetic sau fortei care va actiona intr-un anume punct asupra unei sarcini electrice.
Sarcinile electrice stationare produc campuri elctrice; curentii – sarcini electrice mobile – produc campuri magnetice. Aceste descoperiri au fost redate intr-o forma precisa de catre fizicianul englez James Clerk Maxwell care in descompunerea ecuatiilor diferentiale care ii poarta numele a gasit o relatie intre locul si perioada schimbarii campurilor electrice si magnetice intr-un anumit punct cu sarcina si densitatea curentului in acel punct.
In principiu ele permit calcularea campului oriunde si oricand printr-o cunoastere a sarcinilor electrice si a curentilor.

Un rezultat neasteptat obtinut prin descoperirea solutiilor acestor ecuatii a fost intuitia unui nou tip de camp magnetic, care a fost produs de sarcini accelerate propagat in spatiu cu viteza luminii sub forma unei unde electromagnetice si careia i s-a micsorat viteza cu patratul distantei dintre ea si sursa. In 1887 fizicianul german Heinrich Rudolf Hertz a reusit sa genereze asemenea unde electromagentice punand bazele pentru transmisiile de radio, radar, televiziune si alte forme de telecomunicatii.

Proprietatile campurilor magnetice si electrice ale acestor unde sunt similare cu cele ale unei lungi sfori intinse al carui cap este miscat foarte repede de sus in jos.
In orce punct ales, sfoara va fi observata ca oscileaza cu aceeasi frecventa sau aceeasi perioada ca si sursa. Punctele alese de-a lungul sforii la diferite distante de la sursa vor ajunge in punctul maxim pe axa verticala intr-un sistem cartezian la diferite perioade de timp.
Viteza cu care propagarea este transmisa de-a lungul sforii este numita viteza undei electromagnetice fiind in acelasi timp o functie ce opereaza cu spatiul, masa si tensiunea electrica. Un instantaneu asupra sforii (dupa ce a fost in miscare) va arata puncte avand aceeasi dispunere si miscare, separate de o distanta numita lungimea de unda care este egala cu viteza undei raportata la frecventa.

Ai ajuns aici cautand pe net:

Intra pe Portalul Studentesc Student pe net pentru a vedea mai multe articole ca Referat Fizica: ELECTRICITATE SI MAGNETISM.

zona rosie – produs acceptabil (clientul este critic, reclama si in final se orienteaza catre un produs concurent);     zona de indiferenta – produs bun (clientul este nehotarat, nu este atras de produs);     zona de fidelizare – produs foarte bun (clientul este satisfacut, dar un concurent il poate atrage);     zona de calitate totala – produs excelent (clientul este foarte satisfacut, refuza chiar si ideea unui concurent posibil).

Directii de abordare a calitatii

Aprecierea calitatii prin intermediul cantitatii     Exista numeroase cazuri in care se apreciaza calitatea produselor prin intermediul cantitatii vandute, considerandu-se ca o crestere a cantitatii de produse vandute contribuie la cresterea nivelului calitativ al produsului.

Aprecierea calitatii prin intermediul cantitatii are in vedere si cantitatea continuta de un ambalaj. S-a constatat ca numerosi consumatori prefera produsele prezentate in ambalaje de mici dimensiuni in detrimentul celor care sunt prezente pe piata in ambalaje mari, voluminoase. Aceasta apreciere se manifesta si in cazul aceluiasi produs, prezentat in ambalaje de dimensiuni diferite;

Aprecierea calitatii prin intermediul pretului/costului    Aprecierea calitatii prin intermediul pretului/costului reprezinta o alta tendinta specifica perioadei actuale. Consumatorul este tentat sa asocieze pretul inalt unui nivel ridicat de calitate.

Aceasta abordare nu este insa absoluta, mai ales daca analizam raportul respectiv pe piete ale tarilor dezvoltate, unde sunt prezente produse performante si in acelasi timp foarte accesibile unei mase mari de consumatori, inclusiv acelora cu venituri mai mici.

Se cuvine sa adaugam si faptul ca anumite firme practica preturi ridicate pentru a-si pastra imaginea la un anumit nivel, pentru a tine la distanta concurenta sau in alte scopuri.         Calitatea este o notiune relativa si, de aceea, se impune o continuitate a procesului de imbunatatire a sa.

Cresterea nivelului de calitate al produselor oferite consumatorilor reprezinta o cale importanta de reducere a costurilor. Afirmatia anterioara poate fi sustinuta de urmatoarele argumente:         oferta de produse care corespund cerintelor consumatorilor contribuie, in mod efectiv, la cresterea volumului vanzarilor, fenomen care, la randul sau, determina o reducere a nivelului costurilor fixe;

Aprecierea calitatii in acest context se facea prin utilizarea diverselor mijloace de verificare si masurare, iar la criteriile de apreciere precizate anterior se adauga uneori si gradul de conformitate al produselor realizate cu marimile, instructiunile sau reglementarile stabilite.

Aprecierea evolutiei calitatii prin evolutia pretului    Acest tip de apreciere reprezinta, de fapt, o continuare a celei precedente. Este vorba, in acest caz, de o apreciere in dinamica a calitatii, pentru o anumita perioada de timp.     Metoda poate fi utilizata cu success, mai ales, atunci cand evolutiile celor doi indicatori pot fi estimate cu ajutorul unor modele matematice.

In prezent insa, asistam la evolutii ale preturilor aflate sub influenta productivitatii muncii, determinata de progresul tehnic si, din aceasta perspectiva, metoda isi pierde valabilitatea

Definitia standardizata a calitatii    Standardul ISO 9000:2008 aduce o noua viziune asupra conceptelor specifice calitatii. Calitatea este definita ca: masura in care un ansamblu de caracteristici implicite satisface cerintele.

Prin cerinta se intelege nevoia sau asteptarea care este declarata, implicita sau obligatorie, iar caracteristica este o trasatura distinctiva de natura: fizica, senzoriala, comportamentala, temporala sau functionala.     Termeni

Entitate reprezinta o activitate sau un proces, un produs, organizatie, sistem, persoana sau o combinatie a acestora. Serviciul este rezultatul activitatilor desfasurate la interfata furnizor/client si ale activitatilor interne ale furnizorului pentru satisfacerea cerintelor clientului.

Produsul este rezultatul unor activitati sau procese. Produsele pot fi materiale, imateriale sau o combinatie a acestora.

Exista patru categorii de produse:

a)hardware (componente, subansamble etc);

b)software (programe, proceduri, informatii, date etc);

c)materiale procesate;

d)servicii (transport, asigurare, bancare etc).

Intra pe Portalul Studentesc Student pe net pentru a vedea mai multe articole ca Referat Analiza calitatii produselor – scara calitatii – directii de abordare a calitatii.

Diferitele aspecte ale interactinii medic- pacient evaluate din punct de vedere social au dus la aparitia a doua tipuri de relatii si anume:
- relatia de complementaritate conform teoriei lui T. Parson
- relatia posibil conflictuala enuntata de E. Freidson
Relatia de comlementaritate considera ca exista 2 tipologii ideale:
- pacientul care cauta ingrijire si cooperare cu medicul
- medicul care doreste sa-si aplice cunostintele in beneficiul
pacientului si pentru aceasta vrea sa coopereze cu el .
Szasz si Hollender au studiat teoria lui Parson si pe baza ei au elaborat 3 tipuri de relatii, legate de patologia pacientului:
1. relatia de activitate-pasivitate ( similara relatiei copil mic- parinte) caracterizeaza pacientii ce nu pot coopera.
2. relatia de coordonare-cooperare ( similara celei dintre adolescent si parinte) si care apare la pacientii cooperanti si care se supun.
3. relatia de participare reciproca ( adult- adult) caracteristica pacientilor cu boli cronice si cel mai des intalnita in practica stomatologica.
Relatia posibil conflictuala priveste relatia medic- pacient din perspectiva intereselor si viziunilor diferite pe care cei doi le au asupra bolii si asupra actului medical. Medicul priveste boala conform cunostintelor sale de specialitate. In acelasi timp pacientul isi priveste viata functie de exigentele sale si raportat la contextul sau cultural. Ia nastere astfel un conflict intre viziunea „profesionala” a medicului si cea „profana” a pacientului.
Legaturile sociale si experienta diferita accentueaza discrepanta; interactiunea dintre medic si pacient fiind influentata de tipul pacientului si de patologia sa. Este de remarcat faptul ca pacientul este interesat doar de propria sa boala in timp ce medicul trebuie sa ingrijeasca in acelasi timp un numar mare de pacienti.
Deseori conflictele pot fi deschise ambele parti incercand sa isi atinga scopul.
Morgan a elaborat patru strategii de control in relatia medic-pacient:
1. Persuasiunea in cazul careia fiecare dintre cele doua parti incearca sa-si convinga interlocutorul de oportunitatea tratamentului ales.
2. Negocierea conform careia in final se ajunge la un compromis intre medic si pacient.
3. Incertitudinea functionala apare atunci cand medicul, desi este sigur de evolutia bolii sau a tratamentului, prelungeste deliberat
incertitudinea pacientului pentru ca acesta fiind nesigur sa lase mai usor deciziile in mainile medicului.
4. Comunicarea non-verbala subliniaza importanta gesturilor, chiar a celor aparent fara semnificatie, in influentarea modului in care medicul este privit de pacient.
In contextul acestor relatii complexe singura cale spre o relatie medic-
pacient optima este reprezentata de o comunicare eficienta . Ea poate conditiona raspunsul fiziologic si psihic al bolnavului la actul medical. In acelasi timp pacientul va respecta mai usor indicatiile de tratament si ii vor fi satisfacute cererile cu privire la ingrijirea medicala.

Ai ajuns aici cautand pe net:

Intra pe Portalul Studentesc Student pe net pentru a vedea mai multe articole ca Referat: Gestiunea stintifica a relatiei medic-pacient In cabinetul de medicina dentara.

Caracteristici ale prozei Sadoveanu este in primul rand un povestitor, in traditia unor ilustri inaintasi, Ion Neculce si Ion Creanga, remarcandu-se printr-o extraordinara capacitate de a se contopi cu lumea evocata, astfel incat un singur narator, autorul insusi, in postura unui adevarat rapsod, povesteste viata de azi sau din trecut participand afectiv la cele povestite si inplicand cititorul-ascultator la o asemenea participare afectiv-subiectiva ce nu puermite detasarea obiectiva, ci indeamna adesea la o reflectie meditativa asupra conditiei umane. Povestirea sadoveniana capata rezonante de poem sau balada, pastrand accente de revolta si un profund sentiment de nemultumire, generat de nevoia de libertate si demnitate a eroului sadovenian, care este adesea taranul roman intr-o infinitate de ipostaze, confirmand marturisirea autorului: “taranul a fost principalul meu erou”. Intr-o epoca in care se cultiva cu predilectie poezia citadina, Mihail Sadoveanu a imbogatit substantial traditia poeziei de inspiratie rurala. Eroii sadovenieni din povestirile de inspiratie rurala sunt oameni cu o anumita structura sufleteasca, oameni blajini si intelepti, cu un acut simt al dreptatii, al libertatii si demnitatii, aparatori ai unor principii etice fundamentale. George Calinescu considera ca “miscarile regresive” sunt o caracteristica a literaturii sadoveniene. Rabdatori in suferinta, taranii lui Sadoveanu tin vesnic in sufletul lor dureri nestinse si se retrag in mijlocul naturii, fugind de forte ostile, fie rabufnesc cu violenta implinindu-si dreptatea si mentinand nealterat sentimentul demnitatii umane. De altfel titlul volumului de povestiri din 1904, “Dureri inabusite” este sugestiv pentru retragerea in durerea interiorizata, devenita o taina ce greu se lasa dezvaluita, eroii izolandu-se in tacere si singuratate. Adevarul, dreptatea, demnitatea, iubirea patimasa alcatuiesc universul sufletului taranesc in povestiri dramatice ca: “In drum spre Harlau”, “Pacat boieresc”, “O umbra”, “Hotul”, “O poveste de demult” cuprinse in volumele “Dureri inabusite”, “Povestiri”, “O istorie de demult”. Sadoveanu neaga orasul, considerat ca un spatiu al instrainarii, in care eroii traiesc drame ale dezechilibrului sufletesc, in timp ce satul conserva cele mai valoroase elemente de spiritualitate romaneasca. In ceea ce priveste romanele lui Sadoveanu, George Calinescu le clasifica astfel: romane ale regresiunii, cu intriga lirica (“Apa mortilor”);romane patetice, cu intriga nestructurala (“Haia Sanis”); romanul miscarilor milenare, cu intriga antropologica (“Baltagul”); romanul nemiscarii milenare, cu intriga mitologica (“Noptile de Sanziene”). Tendinta de retragere din fata civilizatiei moderne alienate este evidenta si in romanul istoric sadovenian. Creator al romanului de evocare istorica in literatura romana, Sadoveanu asociaza trecutului natura, folclorul, filozofia populara, care se regaseste in permanenta in fundalul istoric. Cunoscator al cantecelor batranesti, al legendelor si al baladelor, scrierile de evocare istorica sadoveniana sunt constructii baladesti. Sadoveanu reconstituie mitica varsta a inceputurilor (“Creanga de aur”), vremurile de glorie ale domniei lui Stefan cel Mare (“Fratii Jderi”), decaderea falnica a tarii in timpul Ducai Voda (“Zodia cancerului”). Preocupat de figura celui mai stralucit voevod al nostru, Sadoveanu scrie trilogia “Viata lui Stefan cel Mare”, avand ca reper evocarea unui moment din istoria nationala, legat de domnia lui Stefan cel Mare, in vremea caruia Moldova cunoscuse apogeul infloririi economice, spirituale, maximum de stabilitate, trilogia valorificand nu numai cronicile moldovene si in mod deosebit “Letopisetul Tarii Moldovei” de Grigore Ureche, ci si creatia folclorica, oglindind figura marelui domn. Se simte mereu o existenta pe doua taramuri: real si fantastic, o atmosfera miraculoasa si legendara in care se proiecteaza o lume viteaza, mareata, care dezvaluie tainele naturii si ale oamenilor. O spiritualitate autohtona traieste in preajma padurii, muntelui, cu practici primitive. Istoria este proiectata in fantastic si monumental. Considerat de Garabet Ibraileanu “cel mai mare poet si pictor din literatura romana”, Sadoveanu prin intreaga sa opera dezvaluie frumusetea si armonia peisajului natural romanesc, adanca comuniune a omului cu natura.

Concluzionand se poate afirma ca dincolo de marile teme ale creatii sadoveniene: viata satului romanesc, evocarea trecutului istoric, natura, targul de provincie monoton si asfixiat, teme care se regasesc in toata creatia sadoveniana caci “ele se repeta in varietate” (George Calinescu), tot farmecul lui Sadoveanu, ca artist, sta in naratie, vocatia lui fiind aceea de povestitor. Prezentul este o realitate adesea trista, care are ca fundal o alta realitate, un trecut devenit obiect de filozofare si contemplatie. Din perspective ca acestea, scriitorul aude vocea lucrurilor si descifreaza tacerea oamenilor, practica plasticizarea fabulosului si transpune realul in legenda. In esenta, arta lui Sadoveanu, de natura simfonica, se releva intr-o viziune totala a istoriei si a luminii.

Intra pe Portalul Studentesc Student pe net pentru a vedea mai multe articole ca Mihail Sadoveanu – Universul Operei – Referat.

Adjectivele sunt invariabile. Ele nu îsi schimba forma în functie de gen sau numar.
Ex.: A hot potato, some hot potatoes.

Pentru a sublinia sau accentua sensul unui adjectiv se pot folosi very, really:
Ex.: A very hot potato, some really hot potatoes.

Observatii la adjectivul englezesc

• nu ia forma de plural
• nu se schimba dupa genul substantivului
• In engleza, adjectivul se pune inaintea substantivului
• un substantiv de multe ori in engleza are mai multe adjective

There are three types of adj that can be used to describe things / places :

1. adj of quality (adj proper ) :

dry , golden , heavy , sqare , strange , steep , picturesque , rocky, massive , dark .

2.verbal adj.

a)     derived from present participles (having this effect): a singing  bird , a boring trip, a drifting iceberg , a winding road, a horrifying scene.

b)    derived from past participles (affected in this way):

a forgotten place   but:   molten snow

a trodden path                          a sunken ship

a worn-out carpet           a beloved street

3.     compounds:

a)blue-grey (waves ) , greenish (stones) , snow-white (petals) , pitch-dark (cave) , many-coloured (flowers).

b)spiral-shaped (tower) , narrow-laned (village) , ten-storeyed (building) , world-famous (theatre) , dawn-cold (air).

c)strange-looking (hut) , soft-rustling (leaves) , faint-glimmering (lighthouse) , water-borne (trees) , snow-bound (chalet).

Let us take into consideration these two sentences:

q  You seem to be more and more interested in this topic.

q  The older the children , the bigger problems.

They introduce the two “double comparative “ constructions , both of which emphsize increase or decrease of intensity or effect:

A)Gradual increase the or decrease by two comparatives joined by and:

q  In winter the days are shorter and shorter and the nights are longer and longer.

q  Last month she seemed less and less aware of the consequences, but now she proves to be more and more determined to win.

q  I’m afraid she feels worse and worse.

B)Parallel increase is expressed by :

q  The longer the nights (are), the shorter the days (are).

q  The fewer sweets you’ll eat, the thinner you’ll be.

q  The less she hears from him,the more worried she becomes.

Look at the following groups of sentences. Can you spot the difference ?

A)              This novel is as good as the one I lent you last week.

Michael is as reliable as Tom.

Problem 5 is as difficult as Problem 3.

B)              Her brother is as thin as a rake.

The night was as black as pitch/coal.

When he heard about the prize he was as merry as a cricket.

A  SIMILE is a expression which describes one thong by directly comparing it with another, using as…as, like in the ordinary comparison of  equality (group A)

Sometimes the world likecan also be part of simile. (a face like a mask )

If I  were to chose , I would like something.

ësubjounctive       ëconditional

Type I:

It expresses something that may happen , depending , on a certain condition.

PP – present / future

If it doesn’t rain , we will go for a walk .

ëpresent                ëfuture

Type II:

It refers to something that contradict reality in the present.

If I had a car , I would borrow it to you.

ëPast Subjounctive         ëConditional Present

(to be ®were)                (S+would+infinitive)

Also introduced by : in case , suppose , supposing , unless.

                              Type III:

If you had been more careful , you wouldn’t have lost your bag.

ëPast Perfect Subjounctive                ëPast Conditional

ë

(Past Perfect Ind)                                        ëS+would+have+P.Partc

ëS+had+Past Participle

The Gerund

The Gerund is used:

q  With such verbs as : to admit , to avoid, to begin, to continue, to delay, to deny, to dislike, to enjoy, to fancy, to forget, to forgive, to hate, to imagine, to keep (on), to like, to love , to mind, to miss, to omit, to postpone, to remember, to regret, to risk, to start, to stop, to try, etc.

Imagine meeting them in London at that party!

q  With such verbs with prepositions/adverbs as: to accuse of, to agree with, to approve of, to count on, to give up, to go on, to insist on, to keep on, to prevent from, to put off, to rely on, to succeed in, to think of ,etc .

At last we succeeded in doing that difficult exercise.

q  With be/get + adjective/Past Participle+preposition: to be afraid of, to be capable of, to be interested in, to be responsible for, to be surprised at, to be/get used to, to be/get accustomed to, etc.

We were all surprised at hearing this news.

q  After such expressions as: can’t help, can’t stand, it’s no good/use, to look forward to, to feel like, etc.

I am looking forward to hearing from you soon.

Some verbs can be followed either by The Gerund  or by The Infinitive:

q  The Gerund after such verbs as to remember, to forget, to neglect, to omit expresses an action that precedes these verbs,while The Infinitive expresses an action that follows them.

I remember seeing that film.(=I had seen).

She remembered to buy some bread for dinner.( First she remembered and then she buoght it ).

q  To try by The Infinitive means “to make an effort”, while when followed by The Gerund means “to make an experiment”.

The little boy tried to lift the suitcase, but it was too heavy for him.

The sick woman tried taking some medicine,but the pain didn’t go away.

Ai ajuns aici cautand pe net:

Intra pe Portalul Studentesc Student pe net pentru a vedea mai multe articole ca Gramatica limbii engleze – adjectivul.

Efes. 3,10 — Pentru ca întelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri sa se faca unoscuta acum, prin Biserica, începatoriilor si stapîniilor, în ceruri.

1 Tim. 3,15 — Ca sa stii, daca zabovesc, cum trebuie sa petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celu iviu, stîlp si temelie a adevarului.

Biserica lui Hristos este de însusi El întemeiata:

Mt. 16,18 — Si Eu îti zic tie, ca tu esti Petru si pe aceasta patra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui.

Si va dainui Biserica lui Dumnezeu pîna la sfîrsitul veacului:

Mt. 28,20 — Învatndu-le sa pazeasca toate cîte v-am poruncit voua, si iata Eu cu voi sînt în toate zilele, pîna la sfîrsitul veacului. Amin.

Biserica nu este o institutie aparuta la un moment istoric dat, ci este eterna, stabilita de dinainte de catre Dumnezeu:

Ef. 2,20-21 — Ziditi fiind pe temelia apostolilor si a proorocilor, piatra cea din capul unchiului fiind însusi Iisus Hristos. Întru El, orice zidire bine alcatuitacreste ca sa ajunga un locas sfînt în Domnul.

Biserica este o obste a celor ce cred cu adevarat în Iisus Hristos, condusa de pastori hirotoniti prin continuitate apostoleasca:

Fapt. 20,28 — Drept aceea, luati aminte de voi însiva si de toata turma, întru care Duhul Sfînt v-a pus pe voi episcopi, ca sa pastrati Biserica lui Dumnezeu, pe care a cstigat-o cu însusi sîngele Sau.

Fapt. 14,23 — Si hirotonindu-le preoti în fiecare biserica, rugîndu-se cu postiri, i-au încredintat pe ei Domnului în Care crezusera.

Fapt. 16,4 — Si cînd treceau prin cetati, învatau sa pazeasca învataturile rînduite de apostolii si de preotii din Ierusalim.

Fapt. 16,5 — Deci Bisericile se întareau în credinta si sporeau cu numarul în fiecare zi.

Fapt. 2,46 — Si în fiecare zi, staruiau într-un cuget în templu si, frîngînd pîinea în casa, luau împreuna haran întru bucurie si întru curatia inimii.

Adevarata Biserica este iubita si sfintita de catre Dumnezeu:

Efes. 5,25 — Barbatilor, iubiti pe femeile voastre, dupa cum si Hristos a iubit Biserica, si S-a dat pe Sine pentru ea.

Ea alcatuieste trupul, capul caruia este însusi Domnul Iisus Hristos:

Efes. 5,26 — Ca s-o sfinteasca, curatind-o cu baia apei prin cuvînt.

Evrei 3,6 — Si casa Lui sîntem noi, numai daca tinem pîna la sfaîrsit, cu neclintire, îndrazneala marturisirii si lauda nadejdii noastre.

Efes. 1,22 — Si toate le-a supus sub picioarele Lui si, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii.

Efes. 1,23 — Care este trupul Lui, plinira Celui ce plineste toate întru toti.

Efes. 5,23 — Hristos este cap bisericii, trupul Sau, al carui mîntuitor si este.

Aceasta Buiserica se numeste ecumenica, soborniceasca si apostoleasca deoarece nu este limitata nici de timp, nici de spatiu, nici de vreun popor:

Colos. 3,11 — Unde nu mai este elin si iudeu, taiere împrejur si netaiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci taote si întru toti Hristos.

Biserica pamînteasca este activa si are o legatura neîntrerupta cu Biserica cereasca, care va birui:

Evr. 12,22-23 — Ci v-ati apropiat de muntele Sion si de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul cel ceresc si de zeci de mii de îngeri, în adunare sarbatoareasca. Si de Biserica celor întîi nascuti, care sînt scrisi în ceruri si de Dumnezeu, Judecatorul tuturor, si de duhurile dreptilor celor desavîrsiti.

Efes. 1,10 — Spre iconmia plinirii vremilor, ca toate sa fie iarasi unite în Hristos, ele din ceruri si cele de pe pamînt – toate întru El.

Efes. 2,19 — Deci, dar, nu mai sîntete straini si locuitori vremelnici, ci sînteti împreuna cetateni cu sfintii si casnici ai lui Dumnezeu

Rom. 14,9 — Caci pentru aceasta a murit si a înviat Hristos, ca sa stapîneasca si peste morti si peste vii.

Cu toate ca oamenii ce alcatuiesc Biserica sunt supusi pacatului, Biserica este, în învatatura si actiunile ei, sfînta si curata:

1 Ioan 1,8 — Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi însine si adevarul nu este întru noi.

Eccl. 7,20 — Caci nu ete om drept pe pamînt care sa facabinele si sa nu pacatuiasca.

Ef. 5,27 —Si ca s-o înfatiseze Siesi, Biserica slavita, neavand pata sau zbîrcitura, ori altceva de acest fel, ci ca sa-si iubeasca femeile, ca pe însesi sa fie sfînta si fara de prihana.

Hristos le-a permis si pacatosilor sa faca parte din Biserica:

Mt. 13,24-43 — Pilda despre grîu si neghina.

Mt. 13,47-50 — Pilda despre navadul aruncat în mare.

Lc. 13, 6-9 — Pilda despre smochinul în vie

Lc. 5,32 — N-am venit sa chem pe cei drepti…

1 Cor. 4,5 — Nu judecati înainte de vreme…

Rom. 14,4 — Cine esti tu, ca sa judeci pe sluga altuia?

Sfintenia Bisericii nu este încalcata de cei pacatosi:

Rom. 3,3 — Oare necredinta lor va nimici credinciosia lui Dumnezeu?

Efes. 4,11-12 — Si El a dat pe unii apostoli, pe altii prooroci, pe altii evanghelisti, pe altii pastori si învatatori. Spre desavîrsirea sfintilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos.

Pentru a obtinerea mîntuirii este necesar de a face parte din aceasta Biserica si a fi ascultarea deplina fata de ea:

Mt. 18,17 — Si de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserica, sa-ti fie tie ca un pagîn si vames.

Fapt. 2,47 — Iar Domnul adauga zilnic Bisericii pe cei ce se mîntuiau.

In. 15,5 — Eu sînt vita, voi sînteti mladitele. Celce ramîne în Mine si Eu în el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic.

In. 15,6 — Daca cineva nu ramîne în Mine se arunca afara ca mladita si se usuca; si le aduna si le arunca în foc si ard.

Mt. 12,30 — Cine nu este cu Mine este împotriva Mea si cine nu aduna cu Mine risipeste.

Efes. 4,5 — Este un Domn, o credinta, un botez.

Efes. 4,6 — Un Dumnezeu si Tatal tuturor, Care este peste tote si prin toate si întru toti.

Col. 1,18. — Si El este capul trupului, al bisericii; El este începutul, întîiul nascut din morti, ca sa fie El cel intîi întru toate.

Biserica este una:

In. 10,16 — Si va fi o turma si un Pastor…

Ef. 4,4-6 — Este un Domn, o credinta, un botez…

In.17,9-20 — Nu pentru lume Ma rog, ci pentru cei pe care mi i-ai dat…

1 Cor. 12,13 — Pentru ca într-un Duh ne-am botezat noi toti…

1 Cor. 3,11 — Caci nimeni nu poate pune alta temelie…

Toate aceste însusiri alcatuiesc particularitatile adevaratei Biserici Ortodoxe. Deaceea, pe buna dreptate se spune: “Cui Biserica nu-i este mama, aceluia Dumnezeu nu-i este Tata”, caci cum va afla copilul tot adevarul despre tata, daca despre aceasta nu-i va spune maica-sa?

2. Despre sinoadele Bisericii

Sinoadele Bisericii sunt instanta superioara a acesteia:

Mt. 18,17 — Iar de nu va asculta nici de Biserica, sa-ti fie tie ca un pagîn si vames.

1 Cor. 5,13 — Scoateti din afara dintre voi pe cel rau.

Exemplu de hotarîri sinodale ne-au aratat apostolii însisi:

Fapt.1,15 — Si în zilele acelea, sculîndu-se Petru în mijlocul fratilor (iar numarul lor era ca la o suta douazeci), a zis:

Fapt. 1,16 — Barbati frati…

Fapt. 6,1 — În zilele aceste, înmuiltindu-se ucenici, elenistii (iudei) murmurau împotriva evreilor, pentru ca vaduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea din fiecare zi.

Fapt. 6,2 — Sichemînd cei doisprezece multimea ucenicilor, au zis: Nu este drept ca noi, lasînd de-o parte cuvîntul lui Dumnezeu, sa slujim la mese.

Fapt. 15,5 —Dar unii din eresul fariseilor, care trecusera la credinta, s-au ridicat zicînd ca trebuie sa-i taie împrejur si sa le porunceasca a pazi Legea lui Moise.

Fapt. 15,6 — Si apostolii si preotii sa-u adunat ca sa cerceteze despre acest cuvînt.

Fapt. 21,18-26 — Învoirea Apostolului Pavel de a savîrsi datinele iudaice…

Despre Sfînta Traditie

Sfînta Traditie este obligatorie pentru fiecare credincios:

Însa Traditia este în mod obligatoriu numai acea care este în spiritul Sfintei Scripturi:

Sfînta Traditie este o parte a predicii vii, adica a Sfintei Traditii:

Ce se întelege, de fapt, prin Sfînta Traditie?

Vechile simboluri ale primelor veacuri crestine.

Regulile sfintilor Apostoli, Sinoadelor Ecumenice si locale.

Vechile liturghii, precum si actelele sau povestirile despre vechii mucenici.

Vechile istorii bisericesti.

Scrierile sfintilor parinti si ale dascalilor Bisericilor.

Si, în sfîrsit, toata practica bisericeasca de la începuturile ei (posturile, sarbatorile, amenajarea bisericilor, cultul).

Intra pe Portalul Studentesc Student pe net pentru a vedea mai multe articole ca Referat Teologie: Despre Biserica lui Hristos – Sfînta învatatura si toate mijloacele harice.