Facultatea de Litere, Universitatea din București – 150 de ani de tradiție şi excelenţă academică

19 0

La data de 30 octombrie 1863, Al. I. Cuza, domnitorul Principatelor Unite, semnează actul de înființare pentru Școala Superioară de Litere, care devine în anul imediat următor Facultatea de Litere și Filosofie, unul dintre primele nuclee ale Universității din București (1864).

Instituția, al cărei prim decan a fost latinistul August Treboniu Laurian, preşedinte al Academiei Române, a adus laolaltă principalele domenii umaniste: filologia, filosofia și istoria. Din anul 1874, facultatea își diversifică oferta de cursuri (arheologie, filologie comparată, psihologie), iar începând cu 1877 se formează catedrele corespondente, coordonate de personalități ale timpului, printre care Alexandru Odobescu, Grigore Tocilescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu. Lor li se adaugă în timp, cu contribuţii majore la dezvoltarea facultăţii şi a ofertei de conferinţe şi de cursuri, Mihail Dragomirescu, Ovid Densusianu, Tache Papahagi, Titu Maiorescu, Constantin Dimitrescu-Iaşi, Ioan Bogdan, Lazăr Şăineanu, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Simion Mehedinţi, Ioan Bianu (preşedinte al Academiei Române), Alexandru Rosetti, Nicolae Cartojan, Ştefan Ciobanu, I. A. Candrea, Petre P. Negulescu, Constantin C. Giurescu, Ramiro Ortiz şi numeroşi alţii.

Începând cu 1899, sunt înființate seminarele specializate, apoi institute de cercetare și reviste științifice, ca din 1905, facultatea să acorde și doctorate. În anul 1892, se pun bazele primei biblioteci specializate, iar în 1907 se deschide Biblioteca Facultății, cu un fond bogat de carte.

Cu cei aproape 3000 de studenţi, cu un corp profesoral de elită de peste 100 de titulari și profesori-emeriți, împreună cu colaboratorii lor, Facultatea de Litere este, în prezent, o instituţie în care studiul literaturii și al limbii române se împletește cu cel al studiilor culturale, al științelor comunicării și al ştiinţelor administrative. Facultatea propune la ora actuală, în cadrul specializărilor sale (Limba şi literatura română – limbă şi literatură străină; Literatură universală și comparată – limbă și literatură străină; Studii europene; Etnologie; Comunicare și relații publice; Științe ale informării și documentării; Asistență managerială și secretariat), programe de licență de trei ani, 12 programe de masterat, precum şi studii doctorale cu două linii de cercetare filologică (Studii literare şi Lingvistică).

Cu ocazia aniversării sale din anul 2013, Facultatea de Litere înființează Centrul Studenţesc de Cercetare şi Comunicare, organizator de stagii de practică, de ateliere şi dezbateri studenţeşti, de evenimente culturale care prezintă tradiția instituţiei și activitatea sa actuală.

Programul manifestărilor aniversare

4 noiembrie 2013

10.00 – 10.30:
• Dezvelirea plăcii aniversare, amplasate la intrarea în Facultatea de Litere (str. Edgar Quinet, nr. 5-7, sector 1, București);
• Vernisajul expoziției de carte a cadrelor didactice (Holul de marmură al Facultății de Litere; expoziţie deschisă în perioada 4-5 noiembrie);
• Anunțarea denumirii sălilor de curs ale facultății în onoarea profesorilor săi de prestigiu.

12.00 – 16.00:
• Sărbătorirea Facultății de Litere în Aula Magna a Universității din București (Facultatea de Drept, Bd. Kogălniceanu, nr. 36-46, sector 5): acordarea de diplome și medalii aniversare; prezentarea monografiei Facultatea de Litere – 150 de ani de învăţământ filologic românesc, autor Adina Berciu-Drăghicescu;
Partea I: Festivitate consacrată împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea facultăţii (discursuri aniversare din partea rectoratului, a decanatului, a instituţiilor invitate etc.);
Partea a II-a: Școala filologică bucureșteană – profesori de prestigiu, alumni de succes (evocarea istoriei facultăţii).

14 noiembrie, ora 16.00, Sala de Lectură a Facultăţii de Litere – Conferință aniversară dedicată istoricului și criticului literar Paul Cornea. Vorbitori: Liviu Papadima, Monica Spiridon, Mircea Anghelescu, Mihai Zamfir, Daniel Cristea-Enache.

21 noiembrie, ora 18.00, Amf. Bălcescu – Conferințele Facultății de Litere Valorile noastre. Moderator: Eugen Negrici. Invitat: Sorin Alexandrescu.

28 noiembrie, ora 18.00, Sala de Lectură – Conferințele Alumnilor, Departamentul de Lingvistică. Moderator: Rodica Zafiu.

11 decembrie, ora 18.00, Amf. Bălcescu – Conferințele Facultății de Litere Valorile noastre. Moderator: Eugen Negrici. Invitat: Mihai Dinu.

12 decembrie, ora 18.00, Sala de Lectură – Conferințele Alumnilor, specializarea Comunicare și relații publice; lansarea volumului colectiv aniversar (20 de ani).

Vă așteptăm cu mult drag pentru a ne bucura împreună de cei 150 de ani de tradiție academică a filologiei bucureștene, amintindu-ne de marii profesori ai Facultăţii de Litere, dar și de alumnii săi de succes, care au dus şi duc mai departe renumele instituţiei!


 
Da ne like pe Facebook




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

Total 0 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

Niciun comentariu pe"Facultatea de Litere, Universitatea din București – 150 de ani de tradiție şi excelenţă academică"

Posteaza un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *