Fostul premier Adrian Năstase s-a împuşcat în gât, în momentul în care poliţiştii au venit la locuinţa sa pentru a-i prezenta mandatul de executare a pedepsei de doi ani de închisoare.

Surse citate de Antena 3 susţin că în momentul în care poliţiştii au venit cu mandatul la locuinţă, Năstase ar fi intrat în bibliotecă, de unde a scos un revolver din sertar şi s-a împuşcat. De asemenea, se pare că unul dintre oamenii legii a intervenit în ultimul moment şi a reuşit să schimbe traiectoria glonţului.

Ambulanţa care îl transportă pe Adrian Năstase a ajuns la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Cel mai probabil, fostul premier urmează să fie supus unei operaţii, pentru că ar avea glonţul încă în gât, informează Antena 3. Analistul Antena 3, Radu Tudor, susţine că viaţa lui Năstase nu este în acest moment pusă în pericol.

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat astăzi verdictul final în recursul dosarului în care fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare

UPDATE 21.15. Mandatul lui Adrian Năstase a fost redactat.

UPDATE 20.45. Sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție a ajuns la Tribunalul București, instanța de judecată care trebuie să pună în executare mandatul de arestare. Magistrații Tribunalului București vor trimite apoi mandatul Poliției Capitalei.

Dacă Adrian Năstase nu se va prezenta singur la orice secție de poliție din Capitală, atunci polițiștii vor fi nevoiți să meargă să-l aducă în arest.

UPDATE 20.00. Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a declarat că acesta a avut o reacție umană în momentul în care a auzit sentința. „Nu există căi legale de atac. Domnul Năstase se va duce la închisoare. Există nişte proceduri paleative”, a afirmat avocatul.

Cazacu a mai spus, la Realitatea TV, că va ataca la CEDO decizia de astăzi a justiției.

UPDATE 19.15: Contactat de jurnaliști, Adrian Năstase nu a dorit să comenteze decizia judecătorilor. Acesta are 24 de ore să se predea.

UPDATE 19.00: Magistrații au citit acum câteva minute verdictul: fostul premier a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. Decizia a fost luată în unanimitate de toți cei cinci membri ai completului de judecată, după aproape cinci ore de deliberări.

Adrian Năstase a așteptat sentința – care vine cu două zile înainte de aniversarea fostului șef de guvern, acesta fiind născut pe 22 iunie – la el acasă, neprezentându-se la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), pe tot parcursul zilei. Completul de judecători a deliberat începând cu ora 12. Doi dintre avocații fostului premier au venit, pe rând, la instanță, însă niciunul dintre ei nu a așteptat să audă decizia definitivă.

Pe 30 ianuarie 2012, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, de către ICCJ, în dosarul „Trofeul calităţii”, în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

În acelaşi dosar, Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii, a fost condamnată la şase de închisoare şi cinci ani de interzicere a unor drepturi, pedeapsă la care i s-a aplicat un spor de un an. Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL şi soţii Marian Ioana şi Bogdan Popovici au primit fiecare câte şase ani de detenţie, la care s-a aplicat un spor de un an.

ALTE CONDAMNĂRI ÎN ACELAȘI DOSAR:

– Marina Popovici – 5 ani închisoare

– Bogdan Popovici – 6 ani închisoare

– Irina Jianu – 6 ani închisoare

– Diana Gasparovici – 5 ani închisoare

CINE SUNT JUDECĂTORII CARE L-AU CONDAMNAT:

Completul de judecată a fost format din cinci membri: Livia Stanciu, Florentina Dragomir, Maricela Cobzariu, Sofica Dumitrașcu și Ioana Alina Ilie. Stanciu este președintele ÎCCJ. Din complet se mai distinge numele Soficăi Dumitrașcu, judecătoarea care, în trecut, l-a eliberat din arest pe Omar Hayssam.

REACȚII ÎN PRESA INTERNAȚIONALĂ:

CNN: „Este prima sentinţă dată în cazul unui prim ministru de după căderea comunismului”

Le Monde: „Un verdict rar în Europa”

Reuters: „Înalta Curte din România a confirmat miercuri că fostul premieri Adrian Năstase va executa doi ani de închisoare pentru corupţie, trimiţând astfel un semnal că ţara încearcă să răspundă la îngrijorările Uniunii Europene. Eşecul în lupta împotriva corupţiei în România şi în ţara vecină, Bulgaria, cele mai noi şi sărace membre ale UE, a dus la blocarea accesului pentru ambele ţări în zona Schengen”

NĂSTASE, ÎN 2011, ÎN EVZ:
Oricum va fi hotărârea, „îmi va fi favorabilă”

Într-un interviu acordat „Evenimentului zilei” în octombrie 2011, Adrian Năstase a vorbit despre dosarele sale şi despre ce aştepta de la procese. Fostul premier considera că indiferent de ce va hotărî justiţia, va fi în avantajul său:

„Adrian Năstase: Traian Băsescu face presiuni foarte mari ca dosarele mele să se încheie în luna decembrie sau ianuarie 2012, ca să fie tocmai bine pentru campania electorală. Şi atunci, ca să nu se spună cumva că dosarele astea, despre care eu afirm de fiecare dată că sunt pornite de el, că sunt presiuni permanente asupra judecătorilor(…) DNA a stabilit 974 de martori pentru afişele din 2004- pentru că în 2009 alegerile s-au derulat corespunzător fără afişe- ca să arate că această afacere de mare corupţie a determinat criza mondială şi a adâncit criza din România. A vrut să arate că situaţia era foarte gravă. Acum cei 974 de martori, care ar fi trebuit să dureze 2-3 an, îi încurcă pe cei care fac presiuni asupra instanţei ca procesul să se termine cât mai repede aşa încât au început acum să audieze martorii pe sărite. În plus, în s-a hotărât – deşi multe dintre dosare au termen 20012, 2013, ca eu la acest dosar în luna noiembrie să am şase termene. Şase! Şi, în mod evident, asta este din surse, pe surse, de la ziarişti am aflat că în decembrie urmează să se producă hotărârea.

EVZ: Aţi aflat şi cum va fi hotărârea? Dacă va fi favorabilă sau nefavoarbilă dvs?

Adrian Năstase: Oricum ea îmi va fi favorabilă indiferent cum va fi”


 
Adrian Năstase, condamnat: 2 ani închisoare cu executare  -  fostul premier s-a împuşcat în gât!




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*