Soarele, atat de venerat si de apreciat iti poate fi atat prieten si dusman cand vine vorba de efectele sale, insa sub strictul nostru control putem avea beneficii de neinlocuit.

Beneficiile expunerii la soare

1. Îţi dă vitamina D

Principala sursă de vitamina D este soarele. Doar prin alimentaţie, aportul de vitamina D
este insuficient. Specialiştii spun că pentru a ne asigura necesarul din această vitamină numai prin dietă ar trebui să mâncăm zilnic 60 de ouă. Vitamina D asigură metabolismul calciului, împiedică degradarea oaselor şi protejează sănătatea muşchilor, a glandelor endocrine şi a sistemului nervos.

2. Te scapă de depresie

Razele soarelui sunt unul dintre cele mai bune remedii antidepresive. Lumina solară stimulează eliberarea a două substanţe importante pentru starea ta de spirit: serotonina, cunoscută şi ca „hormonul fericirii”, şi dopamina, substanţă cu rol în refacerea echilibrului emoţional.

3. Te ajută să dormi bine

Atunci când este filtrată de retină, lumina soarelui stimulează secreţia de către organism a unui hormon cu rol esenţial în reglarea somnului, cunoscut sub numele de melatonină. Cu cât îţi petreci mai mult timp în lumina zilei, cu atât nivelul melatoninei creşte, iar noaptea vei avea un somn mai odihnitor.

4. Întăreşte imunitatea

Studii recente au scos la iveală că expunerea moderată la soare stimulează producerea de celule imunitare, protejând astfel organismul de boli: de la o banală răceală la cancer. În plus, potrivit specialiştilor, atunci când razele soarelui ajung prin retină la nervul optic, glanda hipofiză, care se găseşte în creier, secretă hormonul de creştere, care previne îmbătrânirea prematură a organismului.

5. Indicat în unele boli ale pielii

Persoanele care suferă de psoriazis prezintă o ameliorare a simptomelor bolii vara, atunci când razele soarelui sunt puternice. De fapt, radiaţiile ultraviolete, în special cele de tip A, reduc cu 85 la sută leziunile care apar în cazul psoriazisului. Alte afecţiuni dermatologice, cum sunt acneea şi lupusul eritematos au contraindicaţii pentru expunerea la soare.

6. Soarele te ajută să slăbeşti

În lipsa vitaminei D de la soare, pierderea kilogramelor în plus este destul de dificilă, chiar dacă urmezi o cură de slăbire şi faci sport. Specialiştii de la Universitatea din Minnesota au descoperit că persoanele supraponderale cu un nivel scăzut de vitamina D slăbesc mai greu.

 


 
Beneficiile expunerii la soare




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

Tags:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*