Fiecare dintre noi si-a dorit sa fie, macar pentru o zi, rege sau regina si sa traiasca intr-un castel asemenea celor din povesti. Cum este putin probabil ca o astfel de dorinta sa devina realitate, poti cel putin sa vizitezi palate de basm si sa iti inchipui ca esti proprietarul lor, dar ca le-ai dat o zi libera servitorilor, tocmai pentru ca sa poti valsa linistit prin castelul tau. Prin urmare, iti propun o calatorie de vis prin castelele din Romania. Itinerariul are ca punct de plecare Sinaia, Valea Prahovei, unde se afla cel mai frumos castel din tara noastra – Pelesul.

Castele din Romania – Castelul Peles

Castelul Peles, situat pe valea paraului Peles, pe locul numit Pietrele Arse, nu este singur in peisajul superb ce-l inconjoara, ci are un „frate mai mic”- castelul Pelisor. Acesta este o replica moderna, dar mai mica a cladirii centrale si a fost resedinta regelui Ferdinand I si a reginei Maria. Castelul Peles poate fi considerat cel mai important edificiu de tip istoric din Romania, deoarece are caracter de unicat si este, prin valoarea sa istorica si artistica, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa secolului al XIX-lea.
Poate te intrebi cum a fost ales locul construirii celor 2 castele. Potrivit legendei, regele Carol I a innoptat in aceasta zona, la manastirea din Podul Neagului, cum se numea pe atunci micutul sat de munte care s-a transformat acum in binecunoscuta statiune Sinaia, si a fost atat de impresionat de peisajul salbatic, incat a dat ordin sa se ridice aici o resedinta de vara pentru familia regala.

Castele din Romania – Castelul Peles

Astfel, dupa cativa ani de la vizita sa la Podul Neagului, in 1873 , regele Carol I al Romaniei a hotarat sa inceapa lucrarile de constructie a castelului. Acestea s-au desfasurat dupa planurile arhitectilor Johannes Schultz si Karel Liman, iar castelul a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz si Berhard Ludwig din Viena. Decoratia interioarelor era preponderent in stilul neorenasterii germane, doar doua incaperi diferind stilistic: salonul turcesc si budoarul neorococo al reginei Elisabeta, care nu mai exista in zilele noastre. Alegerea stilului neorenasterii germane a fost deopotriva expresia gustului la moda in anii ’70 ai secolului al XIX-lea in Germania, cat si ilustrarea convingerilor estetice ale regelui Carol I.
Insa edificarea acestei resedinte regale nu a fost lipsita de impedimente. Cei 300 de muncitori care au luat parte la constructia castelului s-au luptat cu capriciile naturii, cum ar fi cursurile subterane de apa sau alunecarile de teren. Lucrarile de ridicare a castelului au durat intre anii 1873-1914, in doua etape, si au fost supravegheate personal de regele Carol I.
In 1883 are loc inaugurarea oficiala a Pelesului, pe care regele l-a vazut ca pe un „sediu” al noii dinastii. Iar asezarea castelului pe Valea Prahovei nu era intamplatoare, deoarece in apropiere, la Predeal, era pe vremea aceea granita Romaniei cu Austro Ungaria. Insa, dupa unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, castelul va fi situat chiar in inima tarii.

Castele din Romania – Castelul Peles

Apoi Pelesul a capatat o importanta din ce in ce mai mare, devenind resedinta de vara a familiei regale romane, care petrecea aici destul de mult timp, de obicei din mai pana-n noiembrie. Aici au avut loc importante intruniri politice, cum au fost Consiliile de Coroana din 1914 – cand s-a hotarat neutralitatea Romaniei din primul razboi mondial – si din 1925.
Pe la Castelul Peles au trecut multe personalitati ale vremii – scriitori, muzicieni, dar si regi si regine. Cea mai importanta vizita a fost aceea a batranului imparat al Austro-Ungariei, Franz Joseph, din 1896. Imparatul a fost impresionat atat de frumusetea peisajelor, cat si de opulenta castelului si a facut multe fotografii pentru a le avea ca amintire din aceasta calatorie in Romania. In 1906 se astepta o noua vizita a imparatului, cu ocazia sarbatoririi a 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Cu acest prilej a fost amenajat la castel apartamentul imperial, insa vizita lui Franz Joseph nu a mai avut loc.
Desi Castelul Peles a fost inaugurat in 1883, aceasta a mai suferit modificari pana-n 1914, cand s-a ajuns la forma pe care o are si in zilele noastre. In prezent, castelul are 160 de camere, precum si mai multe intrari si scari interioare, iar turnul central are o inaltime de 66 de metri.
Pelesul are si o sala de teatru, cu o mica scena si 60 de locuri, plus loja regala. Castelul beneficia de dotari foarte moderne pentru epoca in care a fost construit. De exemplu, plafonul de sticla al holului de onoare este mobil, putand fi actionat de un motor electric. Mai mult, inca din 1883, castelul are incalzire centrala.
Pe langa castel au fost construite si: Corpul de Garda, Economatul, Casa de Vanatoare Foisor, grajdurile, Uzina Electrica si Vila Sipot. Pana la terminarea castelului, in 1883, regele Carol I si regina Elisabeta au locuit in casa de vanatoare, care a fost terminata inaintea castelului. Datorita uzinei electrice proprii, Pelesul a fost primul castel electrificat din Europa.

Castele din Romania – Castelul Peles

Castelul Peles are are o semnificatie istorica deosebita. Aici s-a nascut, in 1893, viitorul rege Carol al II-lea (1930 – 1940), primul rege al dinastiei nascut pe pamant romanesc si primul botezat in religia ortodoxa. In 1921, la Foisor, s-a nascut fiul sau, regele Mihai I. Un alt eveniment deosebit de important pentru familia regala are loc in 1921, tot la Castelul Peles – nunta principesei Ileana, una dintre surorile lui Carol al II-lea. La acest eveniment regal au luat parte multe dintre personalitatile vremii, inclusiv Nicolae Iorga. Doi ani mai tarziu au loc serbarile semicentenarului castelului Peles (50 de ani de la inceperea lucrarilor).
Castelul a fost resedinta familiei regale pana-n 1948, cand a fost confiscat de regimul comunist. In 1953, Pelesul s-a transformat in muzeu, insa trebuie sa precizam ca acesta putea fi vizitat inca de pe vremea regelui Carol I. In 1990, si Pelisorul a fost deschis publicului larg.
Se spune ca sotii Elena si Nicolae Ceausescu nu au trecut prea des pe la Castelul Peles, insa, prin anii ’80 se zvonea ca acestia ar fi vrut sa-si stabileasca o resedinta de protocol la Peles. Pentru a evita eventualele modificari pe care dictatorii comunisti le-ar fi ordonat, acestia fiind cunoscuti prin mania lor de a demola si a schimba, muzeografii i-au speriat pe sotii Ceausescu spunandu-le ca in interiorul castelului este o ciuperca foarte daunatoare pentru om, dar care ataca si elementele din lemn ale constructiei. Exista, intr-adevar, o astfel de ciuperca care atacase grinzile cladirii, dar aceasta nu era daunatoare corpului uman. Tocmai din aceasta cauza au inceput lucrarile de restaurare a castelului si a fost inlocuita structura de rezistenta din holul de onoare si din sufrageria de la parter. Fiind speriati de avertismentele primite de la muzeografi, referitoare la aceasta ciuperca, sotii Ceausescu au petrecut o singura noapte la castel, insa au fost extrem de precauti si au preferat sa doarma in Foisor.

Castele din Romania – Castelul Peles
Dupa revolutia din decembrie 1989, Castelul Peles si Pelisorul au fost reintegrate in circuitul turistic. In 2006, guvernul roman a anuntat retrocedarea castelului regelui Mihai I de Romania. Desi s-a zvonit in ultima perioada ca statul roman ar fi cumparat Castelul Peles de la proprietarii acestuia si ar fi platit suma de 30 de milioane de euro, aceasta tranzactie nu a avut loc. Astfel, in prezent, Castelul Peles se afla in posesia Casei Regale, iar Regele Mihai a hotarat ca acesta sa ramana muzeu si sa fie in continuare deschis publicului.
Dupa ce te-ai familiarizat cu istoria Pelesului si cu povestile sale, in urmatorul articol te invit sa intrii in castelul transformat in muzeu si care atrage sute de mii de vizitatori in fiecare an.


 
Castele din Romania – Castelul Peles




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

Tags:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*