Cazare camin UMC Constanta - 2013-2014

CAZARE CAMINE UMC 2013/2014
STUDENŢII ŞCOLARIZAŢI LA CURSURI DE ZI, CARE DORESC SĂ SE CAZEZE ÎN CĂMINELE UNIVERSITĂŢII,  ÎN ANUL UNIVERSITAR 2013/2014, VOR DEPUNE LA RECEPŢIE – ÎN PERIOADA 27.05.2012 – 08.09.2012O CERERE TIP, ÎNSOŢITĂ DE O COPIE DUPĂ CI/BI.
STUDENŢII VOR ÎNSCRIE CEREREA ÎN REGISTRUL DE EVIDENŢĂ A CERERILOR DE CAZARE
Sunt cazaţi în căminele studenţeşti ale Universităţii Maritime din Constanţa, studenţii cu domiciliul stabil aflat la o distanţă mai mare de 50 km faţă de Municipiul Constanţa.
Nu au drept de cazare studenţii care figurează cu sancţiuni de excludere, valabile la momentul efectuării cazărilor, studenţii  care figurează cu pagube la inventarul camerei, studenţii care figurează cu restanţe la regia de cămin din anii precedenţi.
Cererea de cazare este tip şi poate fi procurată de la Recepţia UMC sau descărcată de pe site (www.cmu-edu.eu).
Cererea de cazare va fi însoţită de o copie după cartea de identitate şi va fi depusă la Sediul Universităţii Maritime din  Constanţa, la Recepţie.

Studenţii care doresc să beneficieze de priotate la cazare prin încadrarea în Criteriul performanţă, în Criteriul social sau în  Criteriul medical, vor specifica acest lucru prin menţiunea „solicit încadrarea în Criteriul performanţă/social/medical”.

Studenţi cu prioritate la cazare Actele necesare pentru obţinerea priorităţii

Studenţii olimpici (prioritate acordată doar studenţilor din anul I de studiu  2013/2014)
Adeverinţă de la Secretariatul facultăţii la care au fost admişi, prin care se  atestă admiterea fără concurs, în baza rezultatelor obţinute la olimpiadele  şcolare naţionale şi internaţionale
Studenţii de la programele de licenţă şi  masterat de aprofundare cu frecvenţă,  finanţate de la buget sau cu taxă, care se  remarcă prin rezultate excepţionale în  activitatea academică studenţească
1. Adeverinţă de la Secretariatul facultăţii la care sunt înmatriculaţi din care să rezulte că sunt studenţi integralişti, cu mediile anilor de studiu anteriori peste  8;
2. Şi/sau copii după Diplome de merit obţinute la concursuri naţionale şi  internaţionale la discipline cuprinse în programa de studii.
Studenţii la forma de învăţământ fără taxă Completarea corespunzătoare a cererii de cazare
Studenţii sportivi de performanţă, care au 1. Copie după diplomele obţinute la concursuri naţionale şi internaţionale; 2 obţinut rezultate cel puţin la nivel  naţional
2. Adeverinţă eliberată de Clubul Sportiv la care activează, prin care să se  ateste că desfăşoară activitatea sportivă pentru care a primit diplomă/a fost  premiat.
Studenţii sportivi aparţinând Clubului  Sportiv Universitar Neptun
1. Adeverinţă eliberată de Clubul Sportiv Universitar Neptun din care să rezulte că sunt membrii activi ai Clubului Sportiv Universitar Neptun şi secţia  în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea sportivă.
Criteriul social
Studenţii străini bursieri ai statului român Copii după documentele transmise de Ministerul Educaţiei Naţionale, prin  care se atestă statutul de „student străin bursier al statului român” şi/sau
adeverinţă eliberată de secretariatul facultăţii.
Studenţii străini de etnie română Copii după documentele transmise de Ministerul Educaţiei Naţionale, prin  care se atestă statutul de „student străin de etnie română” şi/sau adeverinţă eliberată de secretariatul facultăţii.
Studenţii orfani de ambii părinţi Copii după certificatele de deces ale părinţilor
Studenţii proveniţi din centre de  plasament
1. Adeverinţă eliberată de Centrul de plasament din care provin din care să rezulte că s-au aflat în plasament şi perioada în care s-au aflat în plasament;
2. Şi/sau Adeverinţă eliberată de către o instituţie publică locală sau centrală prin care să se ateste că provine dintr-un centru de plasament şi se află într-un  program de protecţie socială – dacă este cazul.
Studenţii proveniţi din plasament familial 1. Adeverinţă de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia  Copilului de care au aparţinut;
2. Şi/sau Adeverinţă eliberată de către o instituţie publică locală sau centrală prin care să se ateste că provine din plasament familial şi se află într-un  program de protecţie socială – dacă este cazul.
Studenţii cu părinţi cadre didactice de  predare aflate în activitate
Adeverinţă de la locul de muncă al părintelui cadru didactic, din care să reiasă că acesta este cadru didactic de predare aflat în activitate – documentul  trebuie să fie original, înregistrat, semnat de persoane abilitate şi ştampilat.
Studenţii ale căror familii nu realizează, în  cele trei luni consecutive anterioare  depunerii cererii, un venit lunar net  mediu pe membru de familie mai mare  decât salariul minim pe economie
1. Adeverinţe de la locul de muncă prin care se specifică veniturile pe cele  trei luni consecutive anterioare depunerii cererii de cazare, de la părinţii sau  de la susţinătorii legali ai studentului care solicită loc de cazare – documente  originale, înregistrate, semnate de persoane abilitate şi ştampilate;
2. Cupoane de pensie ale părinţilor/susţinătorilor legali pe respectivele 3 luni 3 (dacă este cazul) – copii;
3. Declaraţie notarială pe propria răspundere că nu realizează venituri –  student – documente originale sau copii;
4. Declaraţie notarială pe propria răspundere că nu realizează venituri sau
declaraţie notarială pe propria răspundere că nu realizează alte venituri decât  cele salariale/pensie etc. – părinţi – documente originale sau copii;
5. Adeverinţe de la instituţia de învăţământ unde sunt şcolarizaţi fraţii (dacă
este cazul) – documente originale, înregistrate, semnate de persoane abilitate  şi ştampilate;
6. Certificate de naştere ale fraţilor preşcolari (dacă este cazul) – copii;
7. Certificat de deces al părintelui/susţinătorului legal (dacă este cazul) –  copii;
8. Certificate de căsătorie, sentinţe judecătoreşti de divorţ etc. (dacă este  cazul) – copii;
9. Documente rezultate în urma anchetelor sociale realizate de instituţiile  publice abilitate (dacă este cazul) – copii;
10. Orice alte acte care pot susţine solicitarea de înscriere în categoria  studenţilor defavorizaţi social.
Studenţii din zone defavorizate Adeverinţă de la Primăria localităţii în care figurează cu domiciliul stabil, din
care să rezulte încadrarea acesteia în categoria regiunilor defavorizate.
Criteriul medical
Studenţii care suferă de boli grave  (necontagioase) şi studenţii care au  suferit accidente în urma cărora  întâmpină greutăţi în deplasarea la  cursuri.
1. Copiile după actele medicale doveditoare;
2. Adeverinţă de la medicul de familie prin care să se confirme afecţiunea de  care suferă.


 
Cazare camin UMC Constanta - 2013-2014




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*