Cel mai tare jaf la o bancă din Berlin

Hoţii au pătruns, nestingheriţi, în camera casetelor cu valori, după ce au săpat, cu răbdare, un tunel de 30 de metri. Ei au luat tot ce au vrut şi au dispărut fără urmă, dar nu înainte de a declanşa un mic incendiu pentru a-şi şterge urmele.

Poliţiştii au făcut apel la martori, în speranţa că va reuşi să-i identifice pe făptaşi. Jaful a fost descoperit dimineaţa, când un agent de pază al băncii a observat fumul care ieşea din camera de valori, aflată la subsol.

Hoţii au avut la dispoziţie toată noaptea pentru a scotoci în voie prin aproape 200 de casete închiriate de clienţii băncii. Deocamdată, poliţia nu a reuşit nici măcar să facă inventarul bunurilor furate şi nu a stabilit nici valoarea lor. Tot ce pot spune anchetatorii este că tunelul jefuitorilor, care porneşte dintr-un garaj, a fost săpat „în mod profesionist”, timp de câteva săptămâni sau chiar luni.

„Ei au spart pereţi din beton, au transportat în altă parte pământul săpat. După evaluările noastre, a fost nevoie de mai mult timp ca să facă toate acestea. Nu este o treabă care să se facă doar într-un sfârşit de săptămână”, au declarat anchetatorii.

Un alt jaf ca in filme…

Evenimentul aminteşte de un jaf şi mai spectaculos petrecut în 1995, la o altă agenţie bancară din Berlin. Atunci, hoţii s-au baricadat în interior, au luat ostatici şi au cerut să li se pună la dispoziţie un elicopter.

Până la urmă, poliţiştii au luat clădirea cu asalt, ca să descopere că, de fapt, răufăcătorii fugiseră de mult cu banii furaţi, printr-un tunel săpat din vreme, la subsol. Mai târziu, câţiva dintre ei au fost prinşi, dar alţii au rămas neidentificaţi şi se poate sa fi participat si la acest jaf.


 
Cel mai tare jaf la o bancă din Berlin




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*