Comportamentul în întreprindere defineşte „partea vizibilă”, respectiv expresia identităţii firmei privită prin prisma comportamentului managerilor şi a celorlalţi salariaţi. Aceasta reflectă calitatea reală a filozofiei întreprinderii şi etapa atinsă de procesul de implementare a acesteia, a principiilor de conducere şi organizare structurală şi procesuală în activitatea curentă a întreprinderii.
În cazul dimensiunii „comportament” apare problema formulării, într-o aşa manieră a principiilor întreprinderii, încât personalul şi clienţii să se poată orienta în funcţie de acesta. Important este ca aceste principii să fie formulate concis şi clar, şi să poată fi uşor normate. Comportamentul în întreprindere oferă informaţii referitoare la climatul din întreprindere, la motivare, la sentimentul de apartenenţă la grup al personalului şi la competenţa de specialitate şi socială a acestuia. În exterior comportamentul din întreprindere poate fi observat în cadrul manifestărilor expoziţionale, interviurilor în presă, întâlnirilor cu clienţii, convorbirilor telefonice ş.a. şi are un efect semnificativ asupra
Comportamentul în întreprindere
Partidul conservator 1880-1925 – istorie politica cursuri
Cursuri– conservatorismul este foarte ataşat de tradiţie, de schimbări graduale, foarte accentuate – 1821, 1848 – în evenimentele revoluţionare....
Program New Europe Master prin UniCredit Group si Fundatia Cassamarca
Campus, Cursuri, Din facultatiUniCredit Group in colaborare cu Fundatia Cassamarca lanseaza un nou program de master. New Europe Master Vrei sa fii...
Referat Agricultura: Furaje conservate pentru iarnă
CursuriToamna este perioada în care fiecare crescător de animale se îngrijeşte pentru a completa necesarul de furaje în special...
Cursuri bancare Audit si control intern in activitatea bancara
CursuriCauti un curs bancar? Cursuri bancare: Cursuri financiar-bancare rezidentiale (2-5 zile) Cursuri financiar-bancare la distanta (3-5 luni) Intra pe...
Cursuri Constructii civile
CursuriSalut! Cateva cursuri de contructii civile Succes! 😉 Download pdf Constructii Civile
Cuvantul „spaga” la romani
Cursuri, Doar in RomaniaCercetatorii care au ca obiect de studiu limba romana contemporana, ca .i al.i lingvi.ti apropia.i de acest domeniu, au...
TIMPURILE VERBELOR LIMBII ENGLEZE – Invata Gramatica limbii engleze
CursuriTimpul Forma Cum se formează Menţiuni The present tense simple Aff. Neg. Int. S +...
Conecteaza-te chiar acum in reteaua studentilor din Romania! Gaseste-ti colegii sau fa-ti noi prieteni. Totul este gratuit si rapid! Intra in cont pentru mai multe optiuni! Incepe chiar acum:
Sunteti nou aici? Creati un cont chiar acum. Este foarte simplu!Fii parte din retea:
- înregistrat Acum 1 an, 6 luni
- înregistrat Acum 1 an, 6 luni
- înregistrat Acum 1 an, 6 luni
- înregistrat Acum 1 an, 6 luni
- înregistrat Acum 1 an, 6 luni
- înregistrat Acum 1 an, 7 luni
- înregistrat Acum 1 an, 7 luni
- înregistrat Acum 1 an, 8 luni
Articole recente
-
Sfaturi utile pentru frumusetea ta: cum folosesti corect uscatorul de par? 17 aprilie 2021
-
Perle studentesti si nu numai… 17 aprilie 2021
-
Politia universitara: informatii utile 17 aprilie 2021
-
Cele mai ciudate si prostesti feluri de a muri (intamplari adunate de prin toata lumea) 17 aprilie 2021
-
Cum sa fi promovat la serviciu si cum sa-ti maresti salariul 17 aprilie 2021