Steve Jobs, co-fondator si presedinte al consiliului de administratie al Apple, a murit la varsta de 56 ani. Acesta suferea de mai multi ani de cancer pancreatic.

Fondatorul "Apple"- Steve Jobs a murit


Nascut la 24 februarie 1955, Steve Jobs, pe numele sau real Steven Paul, a descoperit in 2003 ca are o tumoare neuroendocrina, o forma rara, dar operabila de cancer pancreatic. Timp de noua luni, Jobs a amanat interventia chirurgicala, starnind o serie de nemultumiri in cadrul consiliului de administratie Apple.

In 2004, el a suferit o interventie chirurgicala de succes care a eliminat tumorea pancreatica, iar in anii urmatori, Jobs a inceput sa dezvaluie detalii despre starea lui de sanatate. Compania Apple a anuntat la sfarsitul lunii august demisia presedintelui si fondatorului sau Steve Jobs, fara a da mai multe detalii, precizand insa ca demisia lui Steve Jobs are efect imediat si ca acesta va fi inlocuit de Tim Cook, care ocupa functia de director operational al companiei.

„Am spus intotdeauna ca, daca va veni ziua in care nu-mi voi putea indeplini indatoririle in calitate de director al Apple, voi fi primul care va spune acest lucru”

a scris Jobs, intr-o scrisoare adresata consiliului de administratie si „comunitatii Apple”.

Steve Jobs a fondat compania Apple intr-un garaj, in 1976, impreuna cu Steve Wozniak. El a demisionat in 1985, in urma unei lupte interne pentru putere, dar a revenit la conducere in 1997.

El a orchestrat de atunci lansarea unor produse vedeta, precum calculatorul iMac, tableta iPad sau telefonul multifunctional iPhone, a carui ultima versiune a fost prezentata marti.

Un site de Internet va fi pus la dispozitia celor care vor sa-i aduca un omagiu lui Steve Jobs, a anuntat familia acestuia.


 
Fondatorul "Apple"- Steve Jobs a murit




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

Tags:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*