GHID PRACTIC PENTRU INFIINTAREA PROPRIEI FIRME

Pocedura infiintarii unei societati comerciale nu este atat de complicata cum se crede.

Daca ati luat hotararea cea mare de a infiinta o societate comerciala, primul lucru pe care trebuie sa il faceti este alegerea formei juridice a acesteia. Pentru a putea face o alegere corecta va prezint pe scurt functia economica a principalelor tipuri de societati comerciale constituibile in Romania.

Societatea in nume colectiv se intemeiaza printr-un contract „intuitupersonae”, adica prin asocierea unor persoane care s-au ales in considerarea unor calitati individuale. Ea se bazeaza pe increderea reciproca intre asociati care isi acorda mandat reciproc de reprezentare in gestionarea patrimoniului social, fiecare asociat asumandu-si raspunderea, alaturi de patrimoniul social, cu intregul avut personal. In consecinta, alegerea acestei forme de societate comerciala este recomandata indeosebi intreprinderilor familiale sau celor mici, cu un capital social neinsemnat si deci fara baza suficienta de credit.

Inconvenientele decurg din sfera restransa a activitatii si din asumarea riscurilor sporite.

Societatea in comandita simpla sau pe actiuni este tipica pentru asocierea dintre capital si munca. Ea convine mai cu seama persoanelor active, cu experienta si fler commercial, dar lipsite de fonduri si care se asociaza cu persoane care au acumulat capital dar sunt lipsite de priceperea de a-l fructifica nemijlocit sau nu dispun de timpul necesar pentru a se ocupa de comert. Comanditarii nu se pot amesteca in gestiune dar raspund numai pana la limita aportului lor sau a actiunilor subscrise.

Campul de activitate al acestor societati cuprinde intreprinderile mici si mijlocii. Societatea pe actiuni detine marea industrie si finantele, bazate pe capitaluri gigantice. Elementul „intuitu personae” este inexistent, elementul „capital” este totul. Societatea pe actiuni isi propune sa dreneze si sa absoarba disponibilul banesc al populatiei. Transmisibilitatea actiunilor produce o primenire continua a actionarilor si asigura continuitatea existentei persoanei juridice dincolo de limitele biologice ale persoanei fizice. Fara aceste mari societati ar fi fost greu de conceput realizari gigantice cum sunt Canalul de Suez, Canalul Panama, uriasele societati de transport si de navigatie s.a.

Tot ele insa sunt responsabile de mai multe destine distruse. Atrasi de mirajul dividendelor, numerosi oameni de buna credinta s-au lasat captati de mijloacele dolosive utilizate pentru atragerea subscriptiilor de capital si apoi s-au vazut ruinati, unii dintre ei devenind victimele disperarii. Uriasele companii au provocat si uriase scandaluri soldate cu procese rasunatoare.

Societatea cu raspundere limitata prezinta avantajul limitarii raspunderii la capitalul social, punandu-se astfel in siguranta averea personala a comerciantului. Este si singura forma de societate comerciala care poate fi constituita si cu asociat unic. Daca as fi intrebat, eu v-as recomanda societatea cu raspundere limitata, datorita structurii sale simple si datorita fiabilitatii sale juridice. Procedura inmatricularii se deschide cu alegerea si rezervarea denumirii companiei.

Denumirea aleasa trebuie inregistrata si rezervata la Registrul Comertului. Odata cunoscut numarul rezervarii se poate trece la elaborarea actului constitutiv. Acest document care sta la baza societatii reglementeaza raporturile dintre asociati, stabileste obiectul de activitate al companiei, stabileste nivelul capitalului social al societatii. Tot prin actul constitutiv se stabileste sediul social al companiei precum si modul de solutionare al diferitelor situatii care ar putea interveni in viata firmei: modul de dizolvare, procedura convocarii adunarii generale a asociatilor. Daca ati hotarat toate aceste detalii, puteti sa redactati actul constitutiv. Daca imi transmiteti detaliile pe e-mail, va voi trimite un model de act constitutiv. Documentul o data redactat, trebuie semnat in fata notarului sau a avocatului care va va legaliza semnatura. Inmatricularea propriu zisa este operata de catre Registrul Comertului.

Nu va plictisesc cu mecanismul juridic al actului constituirii si inmatricularii. Practic, voi – viitori asociati de companie – va veti prezenta la referentul Registrului Comertului cu actul constitutiv legalizat, cu dovada depunerii la CEC al capitalului social , cu contractul de inchiriere al spatiului pentru sediu social impreuna cu acordul asociatiei de locatari si cu declaratiile autentificate ale asociatilor si administratorilor. In unele judete, aceste declaratii se pot da chiar acolo pe loc in fata referentului registrului. Daca toate aceste documente sunt in regula, compania se va inmatricula in termen de 20-30 de zile. Costul total al inmatricularii unei companii este pana in 1000 ron. Pentru a splita aceste costuri, puteti sa constituiti mai multi o singura societate. Pentru elaborarea intregului set de documente pentru inmatricularea companiei Voastre puteti apela la firme specializate.

Infiintarea companiei este doar primul pas in afaceri. Detinerea unei companii care nu genereaza venituri nu aduce nici un beneficiu asociatilor. Societatea comerciala este doar vehiculul prin care se deruleaza afacerile. Or, pentru transformarea unei idei intr-o afacere nu este suficienta detinerea unei companii, ci este nevoie de elaborarea unui plan de afaceri. In alt articol va voi prezenta modul in care puteti sa elaborati acest plan de afaceri.


 
GHID PRACTIC PENTRU INFIINTAREA PROPRIEI FIRME




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*