Fotbalul, a fost ţinut departe de tehnologiile de asistenţă electronică introduse cu mulţi ani în urmă în tenis, atletism şi chiar snooker. După cum bine ştim, arbitrii judecă după ochi fazele şi, nu de puţine ori, influenţează într-un mod negativ rezultatul şi implicit spectacolul.

Cele mai frecvente situaţii sunt faulturile în careu nesancţionate (sau simulările considerate fault), offside-urile judecate în mod eronat şi, nu în ultimul rând, neacordarea golurilor când mingea a depăşit linia porţii.

Pentru această din urmă situaţie, FIFA a decis introducerea unor sisteme electronice de semnalizare. În faza iniţială, au fost testate nu mai puţin de nouă sisteme de urmărire/determinare a poziţiei balonului, însă doar două au fost în cele din urmă aprobate.

Este vorba despre tehnologiile GoalRef şi Hawk Eye, care vor fi introduse în fotbal sub numele de Goal Line Technology (GLT). Ce presupune această implementare şi cum funcţionează? Este destul de simplu de explicat, mai ales prin prisma faptului că una dintre tehnologii – Hawk Eye („ochi de vultur”) ne este cunoscută din tenis. Cei care nu urmăresc meciurile de tenis probabil că nu ştiu ce semnifică şi la ce e bun acest Hawk Eye.

FIFA a aprobat folosirea tehnologiei „goal-line”! Ce înseamnă şi cînd va fi aplicată FIFA a aprobat folosirea tehnologiei de linia porţii, „goal-line”, care va fi folosită la Campionatul Mondial al Cluburilor din decembrie, dar şi la Cupa Confederaţiilor din 2013 şi Campionatul Mondial din 2014.Au fost aprobate două sisteme, 06.07.2012

FIFA a aprobat folosirea tehnologiei de linia porţii, „goal-line”, care va fi folosită la Campionatul Mondial al Cluburilor din decembrie, dar şi la Cupa Confederaţiilor din 2013 şi Campionatul Mondial din 2014.Au fost aprobate două sisteme, Hawk-Eye şi GoalRef.GoalRef utilizează senzori magnetici pentru a determina cînd mingea trece de linia porţii, în timp ce sistemul Hawk-Eye se bazează pe utilizarea camerelor.

Pe scurt, Hawk Eye reprezintă un sistem de camere video (şase – opt camere ultra performante) conectate la un software care, prin triangulare, compune o secvenţă cinematică 3D ce stabileşte traiectoria, poziţia mingiei de tenis şi punctul ei de contact de pe teren. Astfel, la cererea jucătorilor, arbitrul poate apela la acest sistem pentru a clarifica situaţiile incerte, la limită, când nu e sigur dacă mingea a atins sau nu linia.

În fotbal, Hawk Eye-ul face exact acelaşi lucru, doar că sistemul nu ia în calcul toată suprafaţa terenului ci doar pe linia porţii. Ne interesează în mod special dacă mingea a depăşit cu întreaga circumferinţă linia – adică dacă a fost sau nu gol.

Tehnologia Hawk Eye a fost dezvoltată de către Dr. Paul Hawkins şi finalizată în anul 1999. De atunci, a avut parte de îmbunătăţiri semnificative în ceea ce priveşte acurateţea, dar cu toate acestea este încă criticat de anumiţi jucători, cei mai cunoscuţi fiind Roger Federer şi Rafael Nadal.

Federer, deşi a criticat în mai multe rânduri Hawk Eye-ul utilizat în tenis, susţine acum introducerea acestei tehnologii în sportul rege.

A doua tehnologie aprobată de către IFAB, GoalRef, presupune introducerea unui microcip în balon şi a unor dispozitive care creează un câmp magnetic de slabă intensitate pe linia porţii. Când mingea depăşeşte linia cu întreaga circumferinţă, câmpul magnetic se schimbă, iar arbitrul este atenţionat printr-un sistem wireless (radio) de semnalizare. Mesajul este recepţionat pe ceas şi constă într-o vibraţie însoţită de textul „Goal”.

Ambele tehnologii au fost aprobate în unanimitate de către IFAB (International Football Association Board) şi urmează să se decidă când şi cum anume vor fi implementate. Nu este exclus ca sistemele să funcţioneze în paralel.

FIFA a aprobat folosirea tehnologiei de linia porţii, „goal-line”, care va fi folosită la Campionatul Mondial al Cluburilor din decembrie, dar şi la Cupa Confederaţiilor din 2013 şi Campionatul Mondial din 2014.

GoalRef utilizează senzori magnetici pentru a determina cînd mingea trece de linia porţii, în timp ce sistemul Hawk-Eye se bazează pe utilizarea camerelor.

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a declarat în mai multe rînduri că nu e de acord cu implementarea acestei tehnologii şi că preferă sistemul cu 5 arbitri, folosit la Campionatul European din Ucraina şi Polonia.


 
GoalRef şi Hawk Eye tehnologiile care vor elimina greselile de arbitraj - noile reglementari FIFA




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*