Imnul golanilor - studentii cer alocarea a 6% din PIB la educaţie, investiţii în cămine şi cantine, creşterea numărului de  burse!

„Imnul golanilor”, melodia cântată de protestatarii din capitală la mineriada din 1990, a răsunat, sâmbătă, pe strada Piezişă, din complexul universitar Haşdeu, din Cluj-Napoca. Circa o sută de studenţi au participat la lansarea unei campanii naţionale care are ca scop aducerea problemelor tinerilor pe agenda publică.

Circa o sută de tineri au participat sâmbătă, la kilometrul zero al vieţii studenţeşti din Cluj – Strada Piezişă, la demararea campaniei ANA (Acum Noi Acţionăm), care are ca scop stimularea participării studenţilor la procesele democratice şi la vot. „Azi am lansant un program de candidatură al ANEI. ANA este un personaj creat de noi ce reprezintă candidatul ideal la parlamentare din perspectiva noastră. Astfel, candidatul ideal este cel care va susţine alocarea a 6% din PIB pentru educaţie, investiţii în cămine şi cantine, creşterea numărului de burse alocate studenţilor, votul studeţilor să conteze în proporţie de 25 % la algerea rectorilor. Programul de candidatură este o alternativă la ceea ce partidele au arătat că vor să se întâmple cu educaţia”, a explicat Andreea Petruţ, vicepreşedinte educaţional al ANOSR.

Partidele au ignorat Scrisoarea pentru viitorul României

În acelaşi timp ANOSR continuă campania „Scrisoarea deschisa pentru viitorul Romaniei!”, o iniţiativă prin care se atrage atenţia asupra unor aspecte precum subfinanţarea sistemului de învăţământ, condiţia tinerilor angajaţi din educaţie şi sănătate şi participarea tinerilor la procesele decizionale. „Acţiunea de azi face parte dintr-o campanie lansată în august ce vizează îmbunătăţirea sistemului educaţional şi a vieţii studenţilor. Noi am lansat o petiţie pe care am transmis-o candidaţilor la parlamentare. Până acum, niciun partid mare din România nu nu ne-a răspuns, niciunul. Continuăm să trimitem scrisori şi sperăm să răspundă cât mai mulţi. Ne doare că ei ignoră importanţa studenţilor şi importanţa pe care trebuie s-o aibă studenţii în România”, a explicat Petruţ.

ANOSR nu va face campanie electorală
Ea a mai arătat că ANOSR nu va îndemna studenţii la vot, însă îi va informa în legătură cu partidele care au decis să sprijine cererile acestora. „Considerăm că e momentul ca tinerii să le ceară celor care doresc să ocupe funcţii de decizie în Stat răspunsuri la întrebări concrete. Vrem să aducem problemele şi nevoile tinerilor pe agenda publică şi să primim răspunsuri”, a concluzionat Andreea Petruţ. Manifestarea condimentată cu muzică dată la maximum şi cu vin fiert din partea organizatorilor a durat câteva ore.

Acţiunea a fost demarată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) în Ziua Internaţională a Studenţilor ( 17 noiembrie a fost declarată, oficial, Ziua Internațională a Studenților în anul 1941, de către Consiliul Internațional al Studenților, ca urmare a evenimentelor din 1939, desfășurate la Praga, când ocupanții naziști din Cehoslovacia în Praga au suprimat o demonstrație a studenților de la Facultatea de Medicină din Universitatea Charles ce comemora crearea unei Republici Cehoslovace independente). „După 70 de ani, ANOSR dorește să reînvie spiritul purtat de studenții de atunci; să acorde importanța cuvenită zilei de 17 noiembrie. Nu e o zi oarecare, e o zi în care studentul a revoluționat întreaga societate”, explică organizatorii.


 
Imnul golanilor - studentii cer alocarea a 6% din PIB la educaţie, investiţii în cămine şi cantine, creşterea numărului de  burse!




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!