Microsoft Student Partners este un program anual ce recunoaște și evidențiază unii dintre cei mai talentați studenți români pentru modul în care se implică și pentru rezultatele obținute în programe academice Microsoft.
Programul este centrat pe accesul la tehnologie și utilizare, inovație și schimb de experiență între mediul academic și industrie. La fel ca Imagine Cup sau MSDN Academic Alliance, este disponibil global dar are puternice trăsături locale.
Participarea în program este pe bază de voluntariat. Beneficiile participării în program sunt de natură profesională – acesta este un program ce contribuie la formarea accelerată a membrilor – și de natură emoțională – cei mai mulți dintre colegii participanți leagă prietenii în perioada participării cu ceilalți colegi. Sunt câteva evenimente anuale (e.g., Community Bootcamp pentru Studenți Parteneri, membri ai programului MVP și alți invitați speciali din comunitățile de studenți și de profesioniști) și câteva avantaje materiale (e.g., subscripții MSDN Premium sau voucher-e pentru certificări Microsoft) cu care încercăm la Microsoft să recunoaștem contribuțiile membrilor acestui program.
În ce universități putem intra în legătură cu Studenți Parteneri Microsoft?
În București: Academia de Studii Economice, Universitatea „Politehnica” din București, Universitatea din București
În Iași: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași
În Cluj-Napoca: Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
În Timișoara: Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Politehnica” din Timișoara
Situl www.student-partners.com găzduiește o prezentare a programului Microsoft Student Partners și servicii de colaborare între Studenții Parteneri.
Toți membrii programului au un cont pe portalul www.student-partners.com. În general, Studenții Parteneri și-au publicat un profil public pe www.student-partners.com. Folosiți funcția de căutare pentru a intra în legătură cu membrii acestui program.
Discuțiile despre program și conversațiile cu membrii programului sunt binevenite pe forumul StudentClub.ro.





















