Studenţii din ani terminali şi absolvenţii români sunt invitaţi de Ambasada Franţei la Bucureşti să aplice pentru una dintre cele 13 burse de specializare în Hexagon, oferite pentru anul universitar 2011-2012. Programele de studiu constau într-un semestru de pregătire masterală într-una dintre universităţile franceze şi un stagiu de practică de şase luni. Pe lângă costurile şcolarizării, ambasada franceză va asigura celor admişi o alocaţie lunară de 767 de euro şi va facilita accesul al o locuinţă în campusul universitar. Candidaturile sunt aşteptate pe site-ul ambasadei: www.ambafrance-ro.org, condiţie esenţială fiind, evident, cunoaşterea limbii franceze.

Pentru tinerii bine pregătiţi în domeniile lor de specialitate, care nu sunt familiarizaţi cu franceza, organizatorii au pregătit şi cursuri speciale ce vor avea loc începând cu luna martie. Pentru acest program autorităţile franceze au semnat, marţi, la Bucureşti, un parteneriat cu Orange, Thales, BRD Asigurări de Viaţă, Automobile Dacia, Pentalog, Lafarge, Colas Drumuri şi Cabinetul de avocatură Gide Loyrette Nouel, respectivele companii urmând să asigure o parte din cheltuieli şi după caz, să-i recruteze pe bursieri la finalul stagiului. Două dintre cele treisprezece burse au fost deja lansate, având ca temen pentru depunerea candidaturilor data de 3 februarie, restul urmând să fie deschise în următoarele săptămâni.


 
Oferta de burse de Master in Franta




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

Tags:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*