SALA 1: Johnny English se intoarce (Johnny English Reborn) –AP-12
Regia: Oliver Parker
In rolurile principale: Gillian Anderson, Rosamund Pike, Rowan Atkinson
Gen: Comedie
Durata: 101 minute

Ora : S,D: 12:00, 19:30
V, L-J: 14:30, 19:30
Rowan Atkinson se întoarce la rolul de agent secret. care nu cunoaşte frica şi nu are simţul pericolului în comedia thriller cu spioni Johnny English Reborn. În acest nou capitol, cel mai puţin credibil agent secret aflat în slujba Majestăţii Sale trebuie să oprească un grup internaţional de asasini înainte ca aceştia să ucidă un lider mondial şi să declanşeze, astfel, haosul global.De când superspionul MI7 a dispărut de pe hartă, a trăit ascuns într-o regiune izolată din Asia, unde şi-a petrecut timpul şlefuindu-şi abilităţile unice. Dar, când se află că s-a pus la cale un atentat la viaţa premierului Chinei, şefii săi din agenţie trebuie să dea de urma acestui agent foarte special. Acum, când lumea are din nou nevoie de el, Johhny English trebuie să intre din nou în acţiune.Având o singură şansă să se reabiliteze, acesta trebuie să facă uz de cele mai avansate gadgeturi pentru a scoate la iveală o conspiraţie ale cărei tentacule se întind până în KGB, CIA, ajungând până şi la MI-7. Cu numai câteva zile înainte de o conferinţă a şefilor de state, un singur om trebuie să folosească fiecare truc pe care îl ştie pentru a salva lumea. Pentru Johnny English dezastrul poate fi o soluţie, dar eşecul – niciodată!

SALA 1: Pericol nevăzut (Contagion–N -15 – PREMIERA
Regia: Steven Soderbergh
In rolurile principale: Matt Damon, Marion Cotillard, Kate Winslet
Gen: Acţiune,SF,Thriller
Durata: 105 minute

Ora : S,D: 14:30, 17:00, 22:00
V, L-J: 17:00, 22:00

Un action-thriller senzaţional, Contagion prezintă omenirea din nou în pericol de extincţie. Apariţia unui virus cumplit, care se răspândeşte cu o viteză fulminantă şi are puterea de a ucide în câteva zile, stârneşte groază peste tot în lume. Comunitatea medicală mondială este depăşită de situaţie şi pe lângă faptul că oamenii de ştiinţă nu reuşesc să găsească un antidot, ei nu pot opri nici starea de panică iscată în urma decesurilor. În tot acest timp, oamenii de rând încearcă şi ei să găsească o cale de supravieţuire, într-o societate distrusă de cumplita molimă.

SALA 2: Noaptea rechinilor 3D (Shark Night 3D) – IM-18- PREMIERA
Regia: David R. Ellis
In rolurile principale: Alyssa Diaz, Dustin Milligan, Sara Paxton
Gen: Aventuri, Horror, Mister, Thriller
Durata: 91 minute

Ora: S,D: 13:00, 15:15, 17:30, 19:45, 22:15
V, L-J: 15:15, 17:30, 19:45, 22:15

Un weekend in pustietatea din Golful Louisiana se transforma intr-un cosmar pentru sapte tineri, care se vad atacati de rechini.

SALA 3: Rapirea (Abduction) – N-15
Regia: John Singleton
In rolurile principale: Taylor Lautner, Lily Collins
Gen: Actiune,Thriller
Durata: 106 minute

Ora : S,D: 15:00, 20:00
V, L-J:14:15, 19:15
Viaţa lui Nathan (Taylor Lautner) decurge liniştit şi firesc până în momentul în care îşi găseşte întâmplător fotografia pe un site de persoane dispărute. Cu ajutorul prietenei sale Karen (Lily Collins), Nathan porneşte în căutarea adevărului şi a părinţilor săi biologici, numai ca să afle în scurt timp că oamenii care l-au crescut nu sunt nici pe departe ce păreau a fi. În momentul în care începe să fie urmărit de poliţie, agenţi federali şi diverşi indivizi ciudaţi, călătoria lui Nathan se transformă într-o reală luptă pentru supravieţuire.

 

SALA 3: Care-I numarul tau? (What’s Your Number) –AP-12 –
PREMIERA
Regia: Mark Mylod
In rolurile principale: Anna Faris, Chris Evans
Gen: Comedie
Durata: 106 minute

Ora : S,D: 12:15, 17:30, 22:30
V, L-J:17:00, 21:45
Ally Darling porneşte într-o misiune de a-l găsi pe cel mai bun fost iubit din viaţa ei, prin orice mijloace necesare, când citeşte un articol într-o revistă ce avertizează că cei care au avut peste 20 de relaţii şi-au ratat şansa la dragoste adevărată.Ally este o eroină modernă originală. E inteligentă, atractivă, amuzantă şi romantică, o tânără care încearcă să-şi dea seama cine este cu adevărat, cât şi cu cine ar trebui să fie. În timp ce misiunea ei de a-şi găsi cel mai bun fost iubit e declanşată de un articol dintr-o revistă, are şi o semnificaţie mult mai intrigantă: Ally se află într-un moment din viaţa ei în care nu are un soţ, o slujbă sau viaţa pe care credea că o s-o aibă. Se află într-un moment de răscruce care o face să se gândească dacă n-a pierdut ceva – sau pe cineva – important în ultima decadă.

SALA 4: Principii de viata (Principii de viata) –N -15 – PREMIERA
Regia: Constantin Popescu
In rolurile principale: Vlad Ivanov, Gabriel Huian
Gen: Drama
Durata: 97 minute

Ora: S,D: 12:30, 14:45, 18:00, 20:30, 22:30
V, L-J: 14:45, 18:00, 20:30, 22:30

Velicanu se consideră un bărbat împlinit. Are bani, o vilă nouă, s-a căsătorit cu o femeie tânără care i-a născut un copil şi are un fiu dintr-o căsătorie anterioară. Înainte de vacanţă, trebuie să lase totul în ordine, dar lucrurile încep să se complice. Criza de la sfârşitul zilei îl face să se întrebe dacă este într-adevăr atât de fericit şi împlinit….


 
Program Cityplex Tomis Mall 30 septembrie  - 6 octombrie




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

Tags:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*