Relatia dintre medic si pacient, ce sta la baza activitatii oricarui cabinet medical, este departe de a fi o simpla relatie client-prestator de servicii. Aspectele psihologice ale acestei interactiuni creaza un cadru complex ce trebuie sa ghideze medicul spre o abordare corecta a relatiei cu pacientul.

Diferitele aspecte ale interactinii medic- pacient evaluate din punct de vedere social au dus la aparitia a doua tipuri de relatii si anume:
– relatia de complementaritate conform teoriei lui T. Parson
– relatia posibil conflictuala enuntata de E. Freidson
Relatia de comlementaritate considera ca exista 2 tipologii ideale:
– pacientul care cauta ingrijire si cooperare cu medicul
– medicul care doreste sa-si aplice cunostintele in beneficiul
pacientului si pentru aceasta vrea sa coopereze cu el .
Szasz si Hollender au studiat teoria lui Parson si pe baza ei au elaborat 3 tipuri de relatii, legate de patologia pacientului:
1. relatia de activitate-pasivitate ( similara relatiei copil mic- parinte) caracterizeaza pacientii ce nu pot coopera.
2. relatia de coordonare-cooperare ( similara celei dintre adolescent si parinte) si care apare la pacientii cooperanti si care se supun.
3. relatia de participare reciproca ( adult- adult) caracteristica pacientilor cu boli cronice si cel mai des intalnita in practica stomatologica.
Relatia posibil conflictuala priveste relatia medic- pacient din perspectiva intereselor si viziunilor diferite pe care cei doi le au asupra bolii si asupra actului medical. Medicul priveste boala conform cunostintelor sale de specialitate. In acelasi timp pacientul isi priveste viata functie de exigentele sale si raportat la contextul sau cultural. Ia nastere astfel un conflict intre viziunea „profesionala” a medicului si cea „profana” a pacientului.
Legaturile sociale si experienta diferita accentueaza discrepanta; interactiunea dintre medic si pacient fiind influentata de tipul pacientului si de patologia sa. Este de remarcat faptul ca pacientul este interesat doar de propria sa boala in timp ce medicul trebuie sa ingrijeasca in acelasi timp un numar mare de pacienti.
Deseori conflictele pot fi deschise ambele parti incercand sa isi atinga scopul.
Morgan a elaborat patru strategii de control in relatia medic-pacient:
1. Persuasiunea in cazul careia fiecare dintre cele doua parti incearca sa-si convinga interlocutorul de oportunitatea tratamentului ales.
2. Negocierea conform careia in final se ajunge la un compromis intre medic si pacient.
3. Incertitudinea functionala apare atunci cand medicul, desi este sigur de evolutia bolii sau a tratamentului, prelungeste deliberat
incertitudinea pacientului pentru ca acesta fiind nesigur sa lase mai usor deciziile in mainile medicului.
4. Comunicarea non-verbala subliniaza importanta gesturilor, chiar a celor aparent fara semnificatie, in influentarea modului in care medicul este privit de pacient.
In contextul acestor relatii complexe singura cale spre o relatie medic-
pacient optima este reprezentata de o comunicare eficienta . Ea poate conditiona raspunsul fiziologic si psihic al bolnavului la actul medical. In acelasi timp pacientul va respecta mai usor indicatiile de tratament si ii vor fi satisfacute cererile cu privire la ingrijirea medicala.


 
Referat: Gestiunea stintifica a relatiei medic-pacient In cabinetul de medicina dentara




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*