Schimbari la examenul de BACALAUREAT din 2013

Anul acesta subiectele vor fi diferenţiate în funcţie de profil şi numărul orelor alocate unei anumite discipline.

Una din schimbarile anunţate se referă chiar la prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română. Subiectele la proba amintită vor fi concepute ţinând cont de filiera terminată de elevi. Spre exemplu, absolvenţii de uman sau pedagogic vor avea de rezolvat subiecte mai solicitante decât cei de la real sau tehnologic. Motivaţia constă în faptul că, în funcţie de profil, numărul orelor de română este diferit.

Tot la limba şi literatura română, subiectul al doilea a fost exclus. Acesta viza argumentarea unui text însă reprezentanţii ministerului spun că mulţi elevi nu înţelegeau cerinţa.

O noua modificare la  examenul de bacalaureat din sesiunea 2013 se aplică structurii subiectului al II-lea din cadrul probei scrise de Limba şi literatura română, din care a fost eliminat textul aforistic/critic, care urmărea demonstrarea de către candidat a competenţelor de argumentare, în scris, a unor opinii în diverse situaţii de comunicare.
Modificarea s-a produs după ce s-a constat că receptarea textului – folosit ca suport la acest subiect, îi punea în dificultate pe candidaţi, cei mai mulţi concentrându-se pe ideea formulată în citat (de cele mai multe ori înţeleasă greşit).
O alta modificare se refera la examenul de Matematică, unde vor fi subiecte diferite pentru cei de la filiera tehnologică faţă de absolvenţii de la filiera de Ştiinţele Naturii.


 
Schimbari la examenul de BACALAUREAT din 2013




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

Tags:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*