O divergenta intre indragostiti poate fi un pretext pentru o dulce impacare. Dar ce sa faci ca sa aplanezi rapid o cearta fara a avea urmari grave?

Sfaturi - cum aplanezi rapid o cearta?

1. Spune deschis ce nemultumire ai

Alege-ţi cu grijă şi cu calm cuvintele, pentru că „la nervi” s-ar putea să spui lucruri neadevărate, pe care le vei regreta mai târziu. Este bine să te abţii de la jigniri şi de la insulte! Nu uita că jignirile gratuite nu sunt uşor de trecut cu vederea, plus că pot duce la destrămarea unei relaţii, indiferent de ce natură ar fi ea.

De asemenea, exprimă-ţi clar problemele, astfel încât celălalt să înţeleagă exact ce te-a deranjat, putând astfel să schimbe ceva, pentru a îndrepta lucrurile. Nu face tot posibilul să-ţi dai singur dreptate şi să ai mereu ultimul cuvânt într-o dispută. Deseori, adevărul este undeva la mijloc.

2. Asculta ce spune celalalt

Fie că este vorba despre conflicte cu colegii de serviciu, cu prietenii, cu familia sau cu partenerul de viaţă, după ce ai spus ce ai pe suflet, ascultă şi punctul de vedere al celuilalt.

Nu-l întrerupe, ci încearcă să-l asculţi cu atenţie, chiar dacă nu eşti de acord cu ceea ce-ţi reproşează. Dacă persoana de lângă tine simte că te străduieşti să înţelegi ce o deranjează, va fi mai uşor să încetaţi cearta şi să ajungeţi la o concluzie comună.

3. Nu-i reaminti greşelile din trecut

Este bine să ştii că oricând poţi transforma un conflict într-un prilej de-a învăţa ceva nou şi de a-l cunoaşte pe cel cu care ai o dispută. Aşa că înarmează-te cu răbdare şi, chiar dacă celălalt a început să ţipe, vorbeşte-i pe un ton liniştit.

Nu invoca greşelile pe care le-a făcut în trecut. Deşi unii învaţă din greşeli, alţii au tendinţa de a „ţi le arunca mereu în faţă”. Încearcă să laşi în urmă tot ce te-a supărat, pune punct şi ia-o de la capăt. Până la urmă, nici tu nu eşti perfect şi mai calci strâmb câteodată.

4. Calmează situaţia

Conflictele sunt adesea o confruntare de orgolii. Prin urmare, fă primul pas spre împăcare şi închide discuţia pe o notă conciliantă, chiar dacă este nevoie să recurgi la un mic compromis.

Până la urmă, nu rezolvi nimic dacă interlocutorul tău este prea nervos ca să te asculte. Lasă-l să se liniştească şi poţi reveni când s-a detensionat situaţia, pentru a-ţi susţine punctul de vedere. Dar numai dacă eşti convins că ai dreptate!

5. Recunoaşte-ţi vina

Dacă tu eşti cel vinovat, este esenţial să-ţi recunoşti vina şi să-ţi ceri iertare. Contează pentru celălalt să ştie cât de mult regreţi că l-ai făcut să sufere. În funcţie de gravitatea greşelii, gândeşte-te bine înainte şi analizează ce ai de făcut pentru a o repara.

Acest lucru îl va face să treacă mai uşor peste dispută şi este un mod potrivit de a pune capăt conflictului. După această experienţă, în cazul în care se întâmplă des să vă certaţi, discută cu celălalt şi căutaţi împreună soluţii, ca să nu mai ajungeţi la aceste situaţii pe viitor


 
Sfaturi - cum aplanezi rapid o cearta?




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

Tags:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*