După două săptămâni de relativă acalmie, între zece şi douăzeci de mii de studenţi şi cetăţeni de toate categoriile au ieşit vineri în stradă la Montreal şi Quebec pentru a protesta mai ales faţă de creşterea taxelor de şcolarizare în provincia francofonă informeaza agentia AFP.

La Montreal manifestaţia a adunat între 10.000 şi 15.000 de persoane, în timp ce la Quebec, capitala provinciei, s-au strâns aproximativ 5.000 de oameni, conform estimărilor poliţiei şi ale AFP. Sute de cetăţeni de toate vârstele şi de toate categoriile s-au alăturat studenţilor care denunţă creşterea taxelor de şcolarizare şi legea 78, denumită „lege specială”, care suspendă cursurile în instituţiile aflate în grevă până la reluarea acestora la jumătatea lunii august, pe lângă limitarea dreptului de a manifesta.

Conflictul, care polarizează puternic Quebecul, a intrat în cea de-a cincea lună. „Sunt aici de la începutul mişcării, în primăvară”, a declarat o manifestantă la Montreal, Nathalie Prud’Homme, în vârstă de 43 de ani, profesoară de literatură şi jurnalism la Cegep (colegiu) din Saint-Jerome, la nord de Montreal.

„Ştim că cu patru la sută din bugetul guvernamental am avea şcolarizare gratuită până la finalul studiilor universitare, aceasta fiind astfel o alegere a societăţii dacă avem sau nu. Ceea ce este regretabil când vedem toată (…) corupţia din guvernul Quebecului. Nu putem sta fără să facem nimic”, a adăugat aceasta.

La Montreal, sindicatul studenţilor cel mai mobilizat, La Classe, a făcut apel la o manifestaţie pentru „contestarea creşterii taxelor de şcolarizare, a legii 78 şi a utilizării conflictului studenţesc cu scopuri «electorale» de către guvernul lui Jean Charest”.

Studenţi vor să facă guvernul să retragă creşterea prevăzută a taxelor de şcolarizare cu 1.778 de dolari (82 la sută) pe şapte ani, ceea ce ar apropia regiunea de media canadiană. Majoritatea populaţiei – 56 la sută conform unui sondaj recent – este totuşi de acord cu guvernul. După trei runde de discuţii, guvernul a părăsit masa negocierilor la 31 mai. Guvernul ia în considerare convocarea alegerilor anticipate în toamnă pentru tranşarea situaţiei.


 
Studentii din Canada protesteaza faţă de creşterea taxelor de şcolarizare în provincia francofonă




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*