fete baieti

O fi singuratatea greu de suportat, dar mai greu e sa te arunci intr-o relatie care nu iti aduce nimic bun. Chiar daca nu iti dai seama de la inceput cu cine ai de-a face, nu ai nevoie de mai mult de trei intalniri ca sa il descifrezi.
Ia-ti jucariile si… da-i papucii indata ce incepe sa aduca a personajele ce urmeaza…

OPORTUNISTUL

E un gen care nu te va inoportuna decat daca ai casa, masina, cont in banca, si ai tai sunt patroni de fast food. E dornic sa iti cunoasca parintii, si le intra pe sub piele imediat. Sa nu te surprinda daca vei afla ca a devenit un musafir permanent al fast food-ului, si nici numarul de burgeri consumati „on the house”. Altfel, e un tip de treaba si se poarta foarte frumos cu tine.

Verdict: Nu te lasa prinsa in mreje. Il interesezi doar in masura in care ai ce sa-i oferi, fie ca este vorba despre temele la mate, fie ca prietena ta cea mai buna il atrage foarte tare, fie ca „da bine” sa fie vazut cu tine.

TERORISTUL

Este genul care profita de faptul ca esti indragostita de el pana in varful urechilor si te supune abuzurilor de tot felul. Tu iti cumperi o rochie mulata si scurta, el iti spune ca ai fundul mare si, prin urmare, nu te avantajeaza deloc. Indraznesti sa il contrazici, inseamna ca „vorbesti numai prostii”. Tu nu ai chef sa faceti dragoste, el are si nu accepta un refuz ca doar „sunt o gramada de femei care ar da orice sa se uite la ele”. Face crize de gelozie daca te vede vorbind cu alt baiat, in schimb el flirteaza la greu.

Verdict: Nimeni nu merita un astfel de tratament. De ce sa te straduiesti sa-i tot faci pe plac unui om care nu stie sa aprecieze? Renunta la el pana nu trece la abuzul fizic!

MR. NICE GUY

Ti se pare ca Dumnezeu ti-a ascultat rugile si ti-a livrat cel mai reusit exemplar masculin de pe Terra. E uns cu toate alifiile: e haios, pana si prietenele tale sunt teribil de amuzate de poantele lui. Iti aduce flori, iti lasa biletele dragastoase, nu pierde nici o ocazie sa te complimenteze si te invita la masa in oras. Cotele popularitatii tale sunt in crestere doar pentru ca iesi cu el.

Verdict: Ar fi prea frumos sa fie adevarat! Sa nu crezi ca nu este constient de ce iti ofera. Si, mai ales, sa nu iti imaginezi ca toate „avantajele” pe care ti le ofera sunt gratis. O sa le platesti in sute de laude si atentii. Cata vreme nu incerci sa-l prezinti parintilor, va continua sa fie un dulce. Insa ii place sa fie liber, pentru ca, la un moment dat, sa poata trece mai departe.

FOSTU’

E tentant, si mai ales comod. Tu stii deja ce filme ii plac, el stie deja ca iti place ciocolata cu alune… Ochii lui ti-au placut intotdeauna, iar de felul in care saruta ce sa mai vorbim… El spera sa va impacati si se poarta ca la inceputuri, cand nu venea fara trandafir la intalnire, si se ghida dupa acelasi fus orar ca si tine! Tu speri ca a trecut de faza cu jocurile pe calculator si ca nu mai vorbeste cu gura plina, asa ca esti dulce si calma, tot ca la inceput.

Verdict: Ia gandeste-te: cum era relatia voastra cand v-ati despartit? Ei, bine, tot asa o sa sfarsesca si de data aceasta, numai ca mult mai repede. Tu nu ai renuntat sa te mai uiti la filmele lacrimogene pe care el le detesta si nici nu ai inceput sa faci plaja topless pentru ca asa vroia el. Ce sanse crezi ca sunt ca el sa se fi schimbat in punctele care tie ti se par esentiale? Zero, crede-ma! Dar daca tii neaparat, poti s-o mai duci asa o vreme. In fond, repetitia este mama invataturii de minte!

MR. BAD GUY

Parintii te-ar desfia daca ar sti cu cine umbli, dar nu te poti lipsi de el pentru ca te distreaza, si de ce sa nu recunoastem, te intriga: cunoaste pe toata lumea, pe seama lui circula tot felul de zvonuri, si e atat de imprevizibil ca nu te plictiseste niciodata. Are curajul sa se ia in gura cu profa de chimie, subtilizeaza masina lu’ tata din garaj, cand acesta este profund adormit, si n-are chef sa stea la semafor. Intr-un cuvant, e „cool”!

Verdict: Daca tii la viitorul tau, ai grija cum iti asterni! Nu spera ca iubirea pentru tine il va schimba in bine, fara sa-i altereze sarmul. Nu e genul care sa urmeze o facultate sau sa-si doreasca o slujba cu raspundere. Chiar daca il salveaza banii lu’ tata, tot exista pericolul ca la un moment dat sa nu aiba chef sa mai stea cu tine. Si mai ales, nu te lasa influentata de el!

PIERDE VARA

Daca ai nevoie de un partener de vacanta, e perfect: vrei sa mergi la discoteca, la discoteca te duce. Vrei sa stai cu burta la soare cat e ziua de lunga – i se pare o idee excelenta. Langa el, noptile nu pot fi decat albe. Intrebarea e cat o sa rezisti tu, pentru ca el are antrenament. Jurnalul tau de vacanta nu va ramane cu pagini nescrise, dar nici buzunarele tale nu vor ramane pline.

Verdict: E clar nu, ca in ritmul acesta n-are timp sa munceasca. Asa ca n-are rost sa astepti sa plateasca el intrarea la film sau consumatia la terasa. Cu alte cuvinte, nu e omul care sa isi faca griji cu privire la viitor sau care sa-si asume responsabilitati. Nu merita sa-ti descarci sufletul in fata lui, pentru ca nu-l intereseaza si nu vei reusi decat sa-l plictisesti.

JUCATORUL DUBLU

Arata valabil, are o voce care iti zguduie toate „printipurile” morale, se imbraca impecabil, si semnalele pe care le le transmite cu tot trupul sunt clare: este atras de tine. Mai mult, este un tip plin de mistere. Mai e si sincer: nu iti ascunde faptul ca are o prietena, la care nu mai tine, dar nici nu poate sa o paraseasca pentru ca „Doamne, fereste, ar putea sa se sinucida”. Oricum, „este foarte indragostit de tine si va incerca sa rezolve problema”.

Verdict: Stiu, nu poti rezista tentatiei si il crezi: daca tu esti „the one”, cu tine va ramane. Totusi, cat timp crezi ca vei putea accepta sa va intalniti doar la tine sau in locuri cat mai putin populate? Si cum l-ai putea prezenta parintilor: „Draga mama, draga tata, el este Radu si isi insala iubita cu mine.” Daca, totusi, prezinta semnalmentele barbatului pe care l-ai visat intotdeauna, si nu crezi in zicala „daca a inselat-o pe ea, te va insela si pe tine”, da-i un ultimatum: ori ea, ori tu. El alege, tu castigi oricum!

INFIDELUL

Acelasi cu jucatorul dublu, doar ca rolul tau e diferit: acum tu esti prietena „la care nu mai tine”. Daca ai avut ghinionul sa descoperi ca te-a „tradus”, te va implora, va plange cu lacrimi amare, te va acoperi de flori, va face orice numai sa te convinga cat de rau ii pare, ca era ametit, ca n-a stiut de el, ca a doua oara n-ar mai face asa ceva, ca a fost un prost sa te faca sa suferi, pentru ca pe tine, si numai pe tine te iubeste, te doreste, te pretuieste…

Verdict: Daca il crezi, esti pierduta! A calcat o data stramb, o va mai face! Nu il ierta, nici in schimbul lunii de pe cer. Nu merita decat mila!

NECOMUNICATIVUL

Va simtiti bine impreuna, anturajul tau il place, aparent e liniste in paradis. Dar parca nu esti tu, persoana de langa el. Nu poti sa-i spui ce-ti place, nu poti sa-i spui ce nu-ti place, de fapt, parca nici nu-ti vine sa mai discuti cu el altceva decat generalitati. El vede viata in alb si negru, tu in culori. Orice tentativa de discutie se transforma in cearta, si bineinteles, va trebui sa cedezi tu.

Verdict: Nu esti genul lui, la fel cum el nu este genul tau. Daca totusi simtiti un fel de atractie, hormonii sunt de vina! Dar zau ca nu merita sa investesti intr-o astfel de relatie!


 
Tipuri de baieti pe care ar fi bine să îi eviti




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*