VOTUL MEU, o busolă politică online - Centrul pentru Studiul Democraţiei (Universitatea Babeş-Bolyai), eDemocracy Centre

 

Centrul pentru Studiul Democraţiei (Universitatea Babeş-Bolyai), eDemocracy Centre (Universitatea din Zurich) şi Centrul de Resurse pentru participare publică lansează proiectul VOTUL MEU, o busolă politică online pe tema alegerilor parlamentare de pe 9 decembrie: www.votulmeu.com. Site-ul este disponibil atât în română, cât şi în maghiară.

Pe toată perioada campaniei electorale, pe site-ul www.votulmeu.com, utilizatorii îşi vor putea exprima opinia cu privire la 30 de subiecte politice, ceea ce permite sistemului să compare poziţiile lor cu cele ale partidelor importante din România, atât pentru fiecare subiect în parte, cât şi la nivel general.

De asemenea, utilizatorii au posibilitatea de a răspunde la o serie de întrebări suplimentare care sporesc acurateţea rezultatelor. Acestea sunt prezentate sub forma mai multor grafice şi figuri, care permit utilizatorilor să îşi vizualizeze poziţia raportat la fiecare partid, din mai multe perspective.

VOTUL MEU este un instrument care nu recomandă utilizatorilor cu cine să voteze, ci să îşi compare propriile poziţii cu cele ale partidelor.

‘Este important ca oamenii să voteze informaţi, să cunoască ce platforme electorale sunt mai apropiate de valorile lor personale. Astfel de instrumente s-au dovedit utile cetăţenilor în alte ţări în perioada electorală în a-i ajuta să-şi formuleze sau clarifice opţiunile de vot.’ (Florina Presadă, Centrul de Resurse pentru participare publică).

Acest proiect este independent politic, nu are niciun interes financiar, iar răspunsurile oferite de utilizatori rămân anonime. De asemenea, nu colectează date private precum număr de telefon, adresă sau e-mail. Datele ob?inute de cercetătorii care coordonează proiectul din răspunsurile utilizatorilor vor fi folosite strict în scop academic.

Pentru informaţii suplimentare, puteţi contacta:

Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe, Florina Presadă, florina@ce-re.ro, Centrul pentru Studiul Democraţiei – George Jiglău, csd@democracycenter.ro

De asemenea, puteţi trimite un e-mail la adresa votulmeu2012@gmail.com sau lăsa un mesaj pe pagina de facebook www.facebook.com/votulmeu2012.

 


 
VOTUL MEU, o busolă politică online - Centrul pentru Studiul Democraţiei (Universitatea Babeş-Bolyai), eDemocracy Centre




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*