România cunoaşte în anii ’40 o perioadă de metamorfoză, trecând în doar câţiva ani de la un sistem democratic la forme de conducere autoritare, prin impunerea unui sistem politic total străin de tradiţiile româneşti.
Noul regim aducea cu sine un sistem de guvernare comunist -importat din Uniunea Sovietică- ale cărui valori de tip sovietic vor guverna de acum înainte viaţa politică şi socială românească. Consecinţele acestui fapt se vor vedea evident pe parcursul anilor prin faptul, că va exista o masă de oameni ce nu se va putea adapta la noile valori sociale apărute după evenimentele din august 1944.
A. Consecinţe politice
Evenimentele petrecute după 23 august 1944, aruncă România în sfera de influenţă sovietică, fapt cu consecinţe majore în societatea românească bulversată de impactul celui de-al doilea război mondial şi care dorea acum o revenire la normalitatea existentă în anii ’20. Presiunea sovietică exercitată prin intermediul trupelor Armatei Roşii aflate pe teritoriul românesc, conduce la instaurarea sistemului comunist odată cu impunerea la guvernare începând cu data de 6 martie 1945 a guvernului Groza, moment considerat a fi ,,punctul 0 al comunismului românesc” . Noul regim aducea cu sine un sistem de guvernare comunist -importat din Uniunea Sovietică- ale cărui valori de tip sovietic vor guverna de acum înainte viaţa politică şi socială românească.
Impunerea regimului comunist în România, de către Uniunea Sovietică, determină şi metodele de acţiune, cum ar fi modul de construire al societăţii şi de acaparare a puterii politice, care sunt de sorginte sovietică. Ideea de bază a proiectului socialist prevedea ,,realizarea unei societăţi înalt prospere cu un grad ridicat de omogenitate” . Pornind de la acest obiectiv, statul a trecut la reorganizarea întregii vieţi sociale cu consecinţe în toate compartimentele societăţii. Punctul de plecare l-a constituit acapararea puterii politice, după modelul clasic sovietic, ceea ce a permis instaurarea modelului politic de tip comunist în societatea românescă. O dată realizat acest obiectiv politic, Partidul Comunist Român în spiritul ruperii legăturilor cu trecutul, reprezentat de ,,societatea burgheză decadentă”, trece la acapararea întregii puterii politice în stat. Un prim pas în acest sens l-a constituit trecerea de la un sistem politic de tip monarhist, la unul de ,,democraţie populară” odată cu abdicarea silită a regelui Mihai I la 30 decembrie 1947 şi proclamarea Republicii Populare Române . Noua orientare politică este ,,oficializată” prin constituţia din 1948. Datorită impunerii noului sistem politic de către sovietici, a faptului că liderii politici erau în marea lor majoritate de origine etnică străină-evrei, maghiari, germani-, că veneau de la Moscova cum a fost cazul Anei Pauker sau că au stat departe de scena politică fiind chiar foşti deţinuţi politici-referindu-ne la Gheorghiu Dej-, Partidul Comunist nu a avut o legitimitate internă şi în consecinţă nici o adeziune din partea maselor, cum s-a întâmplat în Cehoslovacia sau în Iugoslavia. Astfel că regimul va dori să controleze societatea în toatalitatea sa, prin diferite metode, de la favoritism la represiune şi dorinţa reclădirii din temeli a acestei societăţi. În acest context au loc lupte interne în Partid pentru acapararea puterii şi eliminarea adversarilor incomozi. În urma epurărilor care au loc în interiorul sistemului, este eliminat grupul politic Ana Pauker-Vasile Luca în anul 1952 şi fracţiunea rivală din PMR a lui Iosif Chişinevski –Miron Constantinescu. Aceasta din urmă s-a realizat în 1957, la un an după Congresul XX PCUS-al destalinizării-, membrii grupului fiind acuzaţi de convingeri staliniste (de altfel eliminarea acestora este legată în mod evident de lupta pentru putere de la Moscova, căci dacă ar fi învins staliniştii în URSS cei doi ar fi fost acuzaţi că sunt pro hruşciovişti). În urma epurărilor Gheorghiu Dej îşi asigură o poziţie predominantă în cadrul partidului, fiind eliminaţi totodată şi cei care aveau convingeri politice diferite de ale liderilor care au reuşit să se impună acum. În acestă etapă este eliminată şi vechea clasă politică asigurându-se astfel, apariţia unei noi clase politice care a o politică de conformism faţă de ideile sovietice, poziţie care se va schimba însă, începând cu a doua parte a deceniului 6. Datorită acestor considerente putem spune că Partidul comunist nu era un partid în conceptul Occidental al cuvântului, ci apărat destinat să conducă statul şi să ţină sub control societatea.
Către sfârşitul anilor ‘50 România va dori să construiască socialismul în propriul său mod, fapt care a dus la divergenţe în relaţia cu Uniunea Sovietică. Dar ,,rebeliunea României nu era un pericol real pentru U.R.S.S. şi politica sa, România nepunând sub semnul întrebării sistemul comunist din interior, ci doar politica externă impusă de U.R.S.S.” Dintr-o ţară liberă am devenit o ţară ocupată, condusă autoritar, izolată faţă de Europa, dar şi opusă ca principii restului Europei, referire vident la Europa Occidentală.
Alte postari citite chiar acum:
B. Consecinţe economice
Societatea românească până atunci una tradiţională trebuia acum să se alinieze modelului economic sovietic şi să constituie cadrul pentru crearea unui ,,om nou”, care la rândul lui să participe ,,activ” la construirea societăţii sub coordonarea noilor conducători şi a regulilor impuse de doctrina comunistă. Acest om nou se identifică cu figura muncitorului, parte a muncitorimii române care devine, conform constituţiei din 1948, forţa conducătoare a societăţii. Un om nou are nevoie de un cadru nou, precum şi de un mediu prielnic care să-i permită reuşita acţiunilor sale, mediu care l-a constitut oraşul industrializat; rezultând două tendinţe majore ale societăţii româneşti sub comunism: urbanizarea şi industrializarea, care se vor afla într-o interdependenţă. Industrializarea va căpăta proporţii din ce în ce mai mari pe parcursul acestor ani, iar pentru susţinerea proiectelor industriale, statul avea nevoie de o forţă de muncă ieftină, şi în proporţii ridicate.
Datorită considerentelor amintite anterior, dar şi a unei ideologii de tip sovietic referitoare la proprietate şi la ,,clasele exploatatoare”, statul a trecut la cooperativizarea agriculturii, disponibilizându-se în acest fel şi forţa de muncă necesară susţinerii proiectelor statului. Referindu-ne la impactul colectivizării asupra societăţii româneşti putem spune că acestă politică a implicat o trecere a propietăţii agricole în cea mai mare parte a sa, în proprietatea statului, şi mutaţii de ordin social care au rezultat din acestă acţiune. Prin colectivizare statul concentrează în mâinile sale pământurile şi mijloacele agricole ale ţăranilor deposedându-i în acest fel de propriile lor bunuiri, fapt care va avea ca şi consecinţă transformarea ţăranului în ,,proletar agricol” .
La nivelul de ansamblu al societăţii un alt factor care a avut consecinţe asupra societăţii a fost şi naţionalizarea. Acestă acţiune a vizat trecerea mijloacelor de producţie în proprietatea statului, iar data de 11 iunie va rămâne ca o dată importantă în mitologia comunistă. În viziunea comunistă naţionalizarea socialistă a realizat ,,lichidarea proprietăţii privatea a claselor exploatatoare asupra principalelor mijloace de producţie şi asupra altor bunuri acumulate prin exploatare şi trecerea acestora în proprietatea socialistă de stat ca bunuri ale întregului popor” . În acest context, a fost vizat şi sistemul bancar, asupra căruia statul a obţinut controlul, dar şi cinematografele, farmaciile, relizându-se astfel trecerea de la o economie de tip capitalist în care legea era facută de către cerere şi ofertă la o economie socialistă centralizată, controlată în totalitate de către stat. Caracteristic acestei perioade a fost şi apariţia în economia românească a întreprinderilor mixte româno-sovoietice denumite sovromuri . În noul tip de economie statul era cel care stabilea regulile. Dispaiţia unei pieţi libere, a fost contrabalansată prin apariţia uneia centralizate care să producă conform unor dorinţe şi nu unor nevoi. Acest tip de economie Belu Zilber în memoriile sale făcea următoarea remarcă: ,,La originea acestei aberaţii, a unei economii planificate care acoperă o anarhie permanentă şi generalizată, stau două idei fundamentale: 1) producţia poate creşte exponenţial;
2) producţia determină consumul. Din prima rezultă posibilitatea unui sistem de repartiţie pe baza formulei ,,fiecăruia după nevoi” (comunismul), iar din a doua independenţa producţiei [faţă] de piaţă. Experienţa le-a infirmat pe amândouă” Aceste schimbării determină dispariţia unor categorii profesionale cum ar fi liber profesionişti sau bancherii, promovarea în funcţii a persoanelor după criteriu politic, nemai ţinând cont
decât în plan secund de criteriul pregătirii profesionale. Astfel se urmăreşte realizarea unei dependenţe totale a individului de stat prin deposedarea acestuia de către proprietatea care îi dădea o relativă îndependenţă.
