Dati-mi o bara metalica din lemn !


Universitatea din Craiova – începutului noului an universitar 2012 – 2012, participa Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei

Luni, 1 octombrie, cu prilejul începutului noului an universitar, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei şi decan al Facultăţii de Teologie, Istorie şi Ştiinţe ale Educaţiei din Craiova, va fi prezent în mijlocul studenţilor în „Sala Albastră” a Universităţii din Craiova, acolo unde va avea loc festivitatea de deschidere a anului universitar 2012 – 2013. Evenimentul va debuta cu o slujbă de Te Deum. Vor fi prezenţi, alături de studenţi şi profesori, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai principalelor instituţii publice din municipiu.

Anunţuri deschidere an universitar:

ÎN ATENŢIA ANULUI I!

LUNI, 1 OCTOMBRIE 2012, ORA 9.30, LA DECANATUL FACULTAŢII DE TEOLOGIE (SALA 415),
STUDENŢII ANULUI I SUNT CONVOCAŢI LA ÎNTÂLNIREA CU PR.LECT.UNIV.DR SERGIU POPESCU ŞI LECT.UNIV.DR ADRIAN BOLDIŞOR,
ÎNDRUMĂTORII ANULUI I PASTORALĂ SI ARTĂ SACRĂ.

ÎN ATENŢIA TUTUROR STUDENŢILOR!

LUNI, 1 OCTOMBRIE 2012, ORELE 10.30, STUDENŢII ANILOR I-IV PASTORALĂ, ARTĂ SACRĂ ŞI I-II MASTER,
SUNT CONVOCAŢI LA ÎNTÂLNIREA CU IPS PROF.UNIV.DR IRINEU ŞI CORPUL PROFESORAL.
ÎNTÂLNIREA VA AVEA LOC LA SĂLILE 502 ŞI 503

Universitatea din Craiova este o prestigioasa institutie a invatamantului superior romanesc, parte a comunitatii academice europene, impartasind valorile culturale, morale, educationale si stiintifice ale acesteia.

De la infiintarea sa, din anul 1947, Universitatea din Craiova si-a asumat misiunea de a contribui la dezvoltarea cunoasterii, a stiintei si culturii nationale, la integrarea acestora in patrimoniul universal. Acceptarea competitiei si participarea la schimbul de valori au permis selectarea si consolidarea unui valoros corp profesoral, formator competent si generos al elitelor stiintifice si culturale, constituit in prezent din peste 1000 de cadre didactice.

Pe parcursul existentei sale, Universitatea din Craiova a evoluat catre o structura complexa, ce include astazi 16 facultati si 14 scoli doctorale. Oferta educationala cuprinde 47 domenii de licenta, cu 85 de specializari, precum si 42 programe de master, cu 84 de specializari.

Celor peste 31 000 de studenti ai sai, Universitatea din Craiova le ofera excelente conditii de pregatire in toate ciclurile de studii universitare (Licenta, Master, Doctorat) si formele de invatamant (cu frecventa, cu frecventa redusa, la distanta).

Universitatea din Craiova a incurajat constant cercetarea stiintifica si a favorizat intrunirile academice. Universitatea si universalitatea au mers impreuna, existand convingerea ca nicio stiinta, demna de acest nume, nu poate prospera daca nu depaseste folosinta locala, pentru a servi lumii intregi.

Cu convingerea ca Spatiul European al Invatamantului Superior si Aria Europeana a Cercetarii Stiintifice sunt pilonii principali ai societatii bazate pe cunoastere, Universitatea din Craiova participa activ la Procesul Bologna, concretizandu-si vocatia europeana prin convergenta curriculara, tematica cercetarii stiintifice si deschiderea catre colaborari academice.

 

Studentii pe net au cautat:

structura anului universitar ucv

 
Da ne like pe Facebook




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

Student in Campus Craiova

Descopera articole interesante din alte categorii:

Comentarii si pareri

Urmariti-ne pe Facebook

Despre Student pe net

Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri, experiente. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Enjoy Student pe net

Ce vrei sa citesti azi?

Close
Sari la bara de unelte