-
Secţia de Limbi Moderne Aplicate este o secţie dedicată studierii a două limbi moderne, mai ales din perspectiva vocabularelor specializate, însoţită de cursuri de introducere în drept şi economie.
- Programa de studii pune accent pe cursurile de limbă şi civilizaţie, mai puţin pe cele de istoria literaturii. Studenţii NU au dreptul de a urma modulul psiho-pedagogic, pentru a alege o carieră didactică. Toţi studenţii secţiei au ca specializare A limba ENGLEZĂ. Ca specializare B pot alege una dintre următoarele limbi: FRANCEZĂ, SPANIOLĂ, ITALIANĂ, GERMANĂ, RUSĂ. Pentru fiecare combinaţie (Engleză + una dintre specializările B de mai sus) se organizează concurs de dosare separat (locurile nu se ocupă prin alunecare, de la o specializare B la alta; în cazul în care candidaţii doresc să se înscrie la două secţii de L.M.A., pentru a face ulterior opţiunea, ei vor depune două dosare separate).
- Din totalul locurilor, există un număr restrîns de locuri subvenţionate de stat (locuri de la buget), care le vor fi distribuite candidaţilor cu mediile cele mai mari, indiferent de specializarea B la care s-au înscris (este posibil ca toate acele locuri de la buget să fie repartizate unei singure secţii, dacă acolo s-au înscris candidaţii cu mediile cele mai mari). Locurile de la buget se redistribuie la începutul fiecărui an de studii, în funcţie de media generală a studenţilor, din anul anterior.
- Întrucît toţi studenţii au ca specializare A limba ENGLEZĂ, candidaţilor li se va cere, la înscriere, să semneze o declaraţie pe propria răspundere că au studiat această limbă şi nu sînt la nivel de începători. Această cerinţă este valabilă numai pentru limba ENGLEZĂ – celelalte secţii admit studenţi de nivel începător. Candidaţii sînt rugaţi să înţeleagă că, la specializarea limba ENGLEZĂ, nu se vor organiza cursuri la nivel de începători. Cursurile de civilizaţie şi de limba engleză contemporană vor fi ţinute exclusiv în limba engleză, la fel ca şi examenele respective.
- În funcţie de numărul de înscrişi şi de numărul de dosare complete (vezi informaţiile despre desfăşurarea procesului de admitere), conducerea Facultăţii poate decide suplimentarea numărului de locuri cu taxă.