Albul n-avea cum sa se dezvolte atat de repede. Il suspectam ca a trisat bandu-si cel putin un cal si o tura. Rusii au un vast repertoriu ludic pentru bautul tariei, fie ca este facuta din taburet, din salopeta sau din balalaica.
Obiceiurile de machit pe care le-am intalnit si ne-au atras atentia le prezentam mai jos. Nu spre a fi executate, ci pentru a fi contemplate.
1. Ursul vine, ursul pleaca
Este mai degraba o tehnica decat un joc, in care lucrurile decurg in felul urmator. Ai paharul/ halba de bere in faţă si te-apuci sa bei din ea. Pe masura ce torni bere in tine, completezi recipientul cu tarie (vodca ori samagon, sa zicem vodca). Asadar, ursul vine: pâş, pâş, pâş… Iar bei, iar completezi pana ajungi ca in pahar sa ai doar vodca. Asta inseama ca ursul a venit. Ca sa plece, trebuie sa executi operatiunea inversa. Bei vodca, completezi in pahar cu bere. Asadar, mos Martin incepe sa se tireze: mor-mor, mor-mor. Miza jocului este ca tu sa nu pleci inaintea ursului (fie el gunoier sau metrosexual), adica sa nu ajungi tu mort-mort de beat din cauza combinatiei dinamita.
O varianta mai soft este Ursul brun-urs polar. Paharul de cola este ursul brun. Pe masura ce bei din el, il umpli cu vodca. Cum ar veni, ursul isi schimba parul, dar si taria. La sfarsit, pentru a-ti desavarsi bucuria, te poti intreba de unul singur: Unde e ursul brun? Nu e ursul brun…. E ursul polar.
2. Tigrul vine, tigrul pleaca
Este nevoie de un arbitru, adica de un personaj mai lucid decat participantii, pentru ca de obicei se joaca pe bani. Concurentii vor sta la masa, isi vor turna vodca in pahare si vor pune pe masa suma pe care mizeaza, 10 lei de fiecare, sa zicem. Dupa ce oamenii rad paharutele, odata aud atentionarea plantonului: Vine tigrul (se poate invoca orice animal; daca te inspaimanta domnul castor o sa fie pomenit acesta etc.). Ce poti sa faci? Trebuie sa te bagi sub masa pana trece pericolul. La un moment dat, santinela anunta: Tigrul pleaca. Profiti de ocazie si iesi de sub masa ca sa iei o gura de aer, sa mai tragi un paharut de vodca si, bineinteles, sa contribui la inmultirea potului. Tigrul se intoarce, tu te bagi iar sub masa, iar pleaca, iar te ridici, iar o vodca, iar mai pui 10 lei si tot asa. Ultimul care poate sa iasa de sub masa ramane cu banii. Pe care te duci sa-i bei cu tigrul.
3. Ping-gâlgâit
Asa cum savantul sovietic Miciurin facea odinioara cele mai indraznete altoiuri, asa si rusii s-au gandit sa altoiasca traditionalul obicei al bautului pe ping pong. Activitatea alcolizant recreativa are foarte multe in comun cu tenisul de masa, in sensul ca se joaca la masa, cu palete si minge. Diferenta este la fileu, care trebuie sa fie mult mai inalt, eventual dintr-un placaj.
Fiecare competitor va avea in propriul teren cate un numar de pahare cu apa, cu grijă ca mingea sa nu cada si sa ramana in apa. Cel caruia i se intampla, trebuie sa traga un gat/paharel de vodca, adica sa galgaie putin, de unde si numele activitatii. Remarcam ca spre deosebire de alte competitii de gen ale rusilor, in ping-galgait castigatorul bea mai putin, deci este oarecum pedepsit fiind privat de principala sa placere.
4. Sahisitii
Si acest joc este facut pe ideea altoiului, de data aceasta insa pe jocul de sah. Partida se desfasoara cu paharute speciale, pe principiul, ce iei, bei. Ai luat o piesa, ai baut-o. Este mult mai interesant decat sahul obisnuit pentru ca jucatorul care are piese in avantaj e mai trotilat, aparand astfel un echilibru surprinzator in dinamica partidei. Prin urmare, gambiturile au un temei care transcende strategia jocului. Un alt avantaj extraordinar este ca, intr-o asemenea confruntare, rar vei vedea remiza. Pai, de ce sa bea arbitru` – care are frac de chelner -, cand putem sa mai sacrificam noi niste piese. Probabil ca exista si o varianta pentru jocul de dame.
Se joacă în trei sau mai multe persoane. Pentru început începe o numărătoare 1-2-3-4-5-6-7, cifra 7 și toate numerele care se împart la 7 respectiv 7-14-21 s.a.m.d nu pronunța, acestea fiind înlocuite cu TZACA . în momentul în care un jucător a rostit TZACA sesnsul numărătorii se schimba.( dacă numărați în sensul acelor de ceasornic după TZACA schimbați direcția numărătorii.) iar pt numerele care se termina in cifra 7 respectiv 7-17-27-37 se va pronunța boltz. Iar direcția numărătorii se va schimba. Distracție plăcută. P.s. eu prefer să înlocuiesc boltz cu TZACA deoarece e mai complicat decât pare.
Foarte tare! Multumim pentru pont Dia!!