Campusul Universității Politehnice din București beneficiază de aproximativ 13.000 de locuri de cazare, repartizate în 2 complexe:

Campus Regie
Campus Leu

Acest număr însemnat de locuri, face ca Universitatea „Politehnica” București să poată aviza favorabil peste 90% din cererile de cazare ale studenților, inclusiv ale studenților din anul I.

Deoarece siguranța studenților în campus este o prioritate absolută a conducerii U.P.B., începând cu anul 2005 au fost realizate următoarele:

montarea de interfoane la ușile de acces în toate căminele;
montarea de camere video la intrările și iesirile din cămine;
montarea de camere de supraveghere la intrările în complex și în interiorul acestuia.

Toate imaginile captate de către aceste camere sunt transmise într-un centru de monitorizare operat non-stop de angajați ai Serviciului Pază din U.P.B. și de către lucrători ai Biroului de Poliție Regie.

Lucrările de modernizare a campusului s-au întins pe o perioadă de 4 ani, timp în care au fost executate lucrări de reparații capitale în toate căminele.

Odată cu lucrările de reparații, au fost implementate rețele structurate pentru acces la internet. Astfel toți studenții cazați în campus au acces permanent și nelimitat la informație prin conexiuni rapide și eficiente.

Venind în întâmpinarea studenților, au fost amenajate săli de lectură în toate căminele, acestia putând beneficia de spații adecvate pentru studiu. Amenajarea spațiilor verzi a fost o altă prioritate a conducerii U.P.B., plantându-se peste 1.500 de arbori și arbuști.

Pentru petrecerea timpului liber, studenții au la dispoziție câteva cluburi unde pot asculta muzică și dansa. Printre acestea le amintim pe cele care de-a lungul anilor au reușit să se impună ca și „branduri” în lumea studențească: Club Maxx, Club Dumars și Discoteca R2.

Caminele U.P.B. au trecut in ultimii patru ani prin reparatii capitale, acestea oferind la ora actuala conditii optime de cazare si studiu .Tot mobilierul constand in paturi, dulapuri, mese de studiu si scaune, cat si cazarmamentul (saltele, paturi, cearceafuri) este nou.


 
Da ne like pe Facebook




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Un portal studentesc actualizat! Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri si experiente inedite. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Creaza un cont si conecteaza-te in noua retea sociala. Gandit pentru studentii din Romania acest website va ofera resurse deosebite in materie de continut precum si optiuni variate in materie de socializare. Incepeti chiar acum, faceti un cont gratuit. Politica de confidentialitate | Termeni si conditii | Student pe net © 2019 - Toate drepturile rezervate.

sau

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Creează cont