Gazeta Sporturilor va tipari azi o ediţie specială în memoria lui Zoran Kurtes, fostul antrenor al campioanei României la handbal masculin, HCM Constanţa.

Născut pe 23 decembrie 1965, Kurtes a activat ca jucător timp de 11 sezoane pentru Jugovic Kac. Ca antrenor, Kurtes a pregătit pe Jugovic Kac, Sintelon, Crvenka, Partizan Belgrad, Vojvodina Novi Sad, Pick Szeged şi Al-Ahly, adunînd trei titluri şi trei cupe ale Serbiei, dar şi un titlu în Egipt. Pe lîngă echipele de club, Kurtes a activat şi la echipa naţională a Serbiei cu care a obţinut două medalii de bronz la Campionatul Mondial. Ambele performanţe au fost realizate ca antrenor secund, în 1999 ca secund al lui Zoran Jivkovic, iar în 2001 ca secund al lui Branislav Pokraetz. În 2003, Kurtes a fost antrenor principal al naţionalei Serbiei, cu care s-a clasat pe locul 8 la Campionatul Mondial. Cele mai mari performanţe în cupele europene ale lui Kurtes le reprezintă semifinala de Cupa EHF din 1999-2000 (Sintelon – Valladolid) şi semifinala de Cupa Cupelor din sezonul 2001-2002 (Partizan Belgrad – Ciudad Real).

Condoleante familiei! Este o lovitura grea nu numai pentru HCM ci si pentru intreg handbalul romanesc !

Tags:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Un portal studentesc actualizat! Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri si experiente inedite. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Creaza un cont si conecteaza-te in noua retea sociala. Gandit pentru studentii din Romania acest website va ofera resurse deosebite in materie de continut precum si optiuni variate in materie de socializare. Incepeti chiar acum, faceti un cont gratuit.

Politica de confidentialitate | Termeni si conditii | Student pe net © 2023 - Toate drepturile rezervate.
sau

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Creează cont