I. Proclamaţia de la Islaz:
– prevederi: această proclamaţie ţine loc de constituţie în timpul guvernării revoluţionare din iunie-septembrie 1848 din Valahia.
– această proclamaţie este percepută în epocă, ca o constituţie provizorie şi a înlocuit Regulamentele Organice în acea perioadă.
– din punct de vedere juridic, proclamaţia de la Islaz este un document compozit, incorporând 3 naturi:
• Program politic
• Declaraţie de drepturi
• Proiect de constituţie
– şi teoretic, şi practic – este un act preconstituţional – ea însăşi nu se doreşte şi nu se proclamă o constituţie. Prin prevederile ei se dorea constituirea unei Adunări Constituţionale care să elaboreze o constituţie.
– cuprinde 22 de articole:
1. asigurarea independenţei administrativului şi executivului faţă de Poartă
2. egalitatea drepturilor politice pentru toţi cetăţenii
3. libertatea tiparului
4. emanciparea clăcaşilor
5. dezrobirea ţiganilor
6. desfiinţarea rangurilor boiereşti
7. emanciparea israeliţilor
Organizarea statului:
8. introducerea responsabilităţii ministeriale
9. alcătuirea unei Adunări Generale Reprezentative – această adunare era alcătuită din reprezentanţi ai tuturor stărilor sociale, dar această alcătuire nu era considerată o inovaţie, ci o revenire la vechile alcătuiri ale ţării – la Adunările de Stări.
– Pe lângă Adunarea Generală, ar fi trebuit să existe şi o Adunare Extraordinară care să se întrunească o dată la 15 ani, pentru o revizuire a constituţiei.
– Prima adunare, Adunare Constituantă – pentru elaborarea constituţiei definitive.
– Prevederile electorale pentru Adunarea Constituantă – formată de N. Bălcescu – au la bază principiul de vot universal: un vot universal indirect, se alege prin reprezentanţi – toţi locuitorii de 21 de ani domiciliaţi în localitatea alegerilor – delegaţi în capitala judeţelor – reprezentnţii judeţelor în Adunarea Constituantă.
Domnia:
10. se afirmă suveranitatea poporului
11. domnul putea fi ales din toate straturile sociale, pe 5 ani, după care redevine cetăţean obişnuit
12. puterea suverană aparţine poporului, care este singurul în drept a numi pe capul cel mai înalt al statului
13. domnul este responsabil pentru faptele sale în faţa patriei
14. orice recompensă vine de la patrie, nu mai vine de la domn
Administraţia:
15. responsabilitatea ministerială şi a funcţiilor
16. organizarea administraţiei locale se constituie prin alegeri
17. principiul contribuţiei generale în funcţie de venit
Puterea judecătorească:
18. desfiinţarea pedepselor corporale
19. înfiinţarea de aşezăminte penitenciare pentru re-educarea deţinuţilor
– proclamaţia cuprinde o sumă de drepturi ale omului şi cetăţeanului, însă nu în formula clasică franceză:
• egalitatea drepturilor politice
• egalitatea drepturilor civile
• desfiinţarea rangurilor
• egalitatea în materie fiscală
• apar câteva formulări referitoare la fraternitate
OBS! Ca model de proclamaţie este mai aproape de constituţia franceză de la 1793.
II. Domniile convenţiei de la Balta Liman:
– în toamna anului 1848 – are loc intervenţia militară otomană în Ţara Românească.
– în mai 1849, cele 2 puteri: Rusia şi Turcia semnează convenţia de la Balta Liman, restaurează Regulamentele Organice cu câteva modificări:
• Domnul este numit de sultan pe 7 ani.
• Adunările sunt desfiinţate şi înlocuite cu Divanuri restrânse numeric, alcătuite din boieri numiţi de domn.
– domni: – în Ţara Românească: Barbu Ştirbei 1849-1856
– în Moldova: Grigore Alexandru Ghica 1849-1856
– ambii sunt conservatori din mari familii boiereşti. Ei îşi vor încheia domnia în condiţii legale – domnesc 7 ani cu anumite întreruperi datorate unor ocupări militare ruso-austro-turce.
– în 1856 când li se încheie mandatele, sunt instituite căimăcămii, şi în Ţara Românească şi în Moldova.
– politica internă:
• Barbu Ştirbei – este mult mai conservator. A condamnat vehement evenimentele de la 1848.
– în timpul domniei lui, mişcarea Unionistă nu s-a putut organiza în Ţara Românească.
– este adeptul liberei circulaţii a pământului – alcătuieşte clase de agricultură prin selecţie economică.
– Aşezământul Agrar din 1851 – reglementează de o manieră foarte corectă raportul dintre marii proprietari şi clăcaşi, obligându-i pe cei dintâi să dea în lucru pământ suficient ţăranilor, şi impunând număr de zile de clacă.
– a ordonat şi efectuarea unui recensământ al populaţiei româneşti şi a luat măsuri pentru organizarea comunelor rurale.
– Barbu Ştirbei este adeptul unirii. Înlocuieşte protectoratul rusesc cu garanţia colectivă a marilor puteri.
– emanciparea robilor ţigani în 1856.
• Grigore Alexandru Ghica – Moldova – organizarea mişcării Unioniste, aproape legal.
– a permis întoarcerea emigranţilor revoluţionari şi activitatea aproape legală a acestora.
– în 1856 se constituie Societatea Unirii – este constituită iniţial din mari boieri unionişti, intelectualii de la 1848 şi orăşeni, dar la scurt timp cuprinde întreaga Moldovă.
III. Mişcarea Unionistă şi adunările ad-hoc:
– situaţia se schimbă după aceste domnii.
– în Moldova se instituie o căimăcămie anti-unionistă.
– în Ţara Românească: căimăcămie alcătuită din boieri unionişti care vor permite organizarea efectivă a acţiunii pentru unire. Se formează un Comitet Unionist, dup modelul Moldovei – se extinde de la nivel central, la nivel local.
– aceste societăţi vor fi foarte importante pentru Adunare, care se produce pentru alegeri reprezentative în Adunările ad-hoc.
– unirea principatelor a fost posibilă într-un context internaţional, spaţiu iniţiat după războiul Crimeii – 1856. Războiul Crimeii de încheie cu Congresul de Pace de la Paris – 1856 – care:
o Introduce garanţia colectivă a marilor puteri.
o Prevede revizuireea Regulamentelor Organice – revizuire care trebuie să fie făcută cu consultarea populaţiei celor 2 principate.
o Se prevede convocarea Adunărilor ad-hoc care au funcţionat între 1857-1858, iar activităţile lor presupun introducerea a câtorva elemente de noutate.
– din punct de vedere internaţional, este pentru prima dată când după un război, marile puteri nu mai decid singure soarta unor provincii, ci lasă o consultare populară la nivel local.
– din punct de vedere intern – adunările ad-hoc sunt primele adunări reprezentative din istoria ţărilor române. Adunările sunt însă limitate:
Au numai rol consultativ
Sunt temporare – nu participă la actul de guvernare al principatelor
– hotărârile Adunărilor ad-hoc sunt aproximativ identice în Moldova şi în Ţara Românească:
Moldova – 7 octombrie 1857:
– Respectarea drepturilor principatelor şi îndeosebi a autonomiei lor în relaţia cu Poarta.
– Unirea principatelor într-un singur stat sub numele de România.
– Prinţ străin şi dinastie ereditară.
– Neutralitatea pământului principatelor.
– Puterea legislativă reprezentată de o Adunare Obştească.
– Garanţia colectivă a marilor puteri.
Ţara Românească:
– Garanţia colectivă a marilor puteri.
– Unirea principatelor într-unul singur
– Ereditatea tronului şi prinţ străin.
– Autonomie.
– Putere legiuitoare – a Adunare Obsteaşcă.
– pe baza convenţiei de la Paris, se produce unirea, şi este ales Alexandru Ioan Cuza.
– 1864: Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris: act care înlocuieşte preponderenţa legislativului cu cea a domniei, şi numeşte un legislativ bicameral. Introduce Senatul cu senatorii numiţi de domn, care să verifice constituţionalitatea legilor.
– convenţia de la Paris şi actul dezvoltător au valoare de constituţie, sunt urmate de legi electorale.
– principiul de vot este cel cenzitar. Cuza a lărgit foarte mult baza electorală prin reducerea censului, astfel încât se modifică raporturile electorale.
– conform convenţiei de la Paris, există un reprezentant alegător, la 100 de electori.
– în timp ce prin statutul dezvoltător coboară la 1 reprezentant alegător la 8-9 locuitori. Această bază va fi restrânsă: – 1866: 1 alegător la 83 locuitori
– 1884: se modifică legea electorală – 1 alegător la 7 locuitori.
– după înlăturarea lui Cuza prin Monstruoasa Coaliţie, se introduce o locotenenţă domnească care îl aduce la tron pe Carol I.
– prima perioadă de domnie a lui Carol este una de instabilitate datorită luptei dintre facţiunile liberale şi cele conservatoare. Se adoptă constituţie.
– constituţia de la 1866 este de factură conservatoare.
– secolul 19:
1881-1888: guvernare liberală – cea mai lungă din istoria României moderne.
1891-1895: guvernare conservatoare + guvernare conservatoare junimistă.
– constituţia de la 1866 a alcătuit baza regimului politic până după 1RM. A avut 2 modificări importante:
1. 1879 – legată de cucerirea independenţei
2. 1884 – legată de modificarea legii electorale: colegii electorale de la 4 la 3 şi scăderea censului.
