Francmasoneria

Piramida masonica

Cine sunt francmasonii? Ce fac ei ?


Francmasoneria este o organizaţie ai cărei membri sunt înfrăţiţi prin idealuri comune de natură atât morală cât şi metafizică, prin iniţierea conformă unui ritual comun, prin jurământul depus pe o carte sfântă (în general Biblia sau Coranul) şi, în majoritatea ramificaţiilor, de credinţa într-o „Fiinţă Supremă”, un „Mare arhitect al universului”. Această organizaţie prezentă în majoritatea ţărilor cu civilizaţie de origine europeană, este împărţită în obedienţe, ele însele împărţite în loji (zise şi ateliere) de câte 7-50 de persoane (uneori chiar mai multe).

Potrivit lucrării The New Encyclopedia Britannica, Francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, raspândindu-se mai cu seamă datorită extinderii Imperiului Britanic, în secolul al XIX-lea (mai corect spus ar fi însă: societate discretă).

Însă definiţia dată de masonii înşişi Francmasoneriei este: O asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi. O dată cu relativ recenta introducere a învăţământului laic gratuit în statele moderne democratice putem înţelege scopul francmasoneriei ca fiind parţial împlinit, dar încă în desfăşurare.

Simbolul masonilor

Simbolul masonilor

Teoria conspiratiei: Francmasonii stapanii lumii.

Comisia Trilaterala.Dictatorul Mondial


Viata nu este ceea ce vrea societatea sa fie si nu poate fi inchisa la infinit intr-o structura arbitrara si rigida de catre scoala, familie, societate. Iesirea din aceste lanturi rigide se face prin evolutie spirituala, prin ridicarea nivelului de constiinta, prin dorinta fiecarei fiinte umane de a se autodepasi si de a nu mai accepta sa fie o fiinta gandita si manipulata prin presa, radio si televiziune, de o mana de oameni avizi dupa putere care alcatuiesc tagma ganditorilor – tagma ce ii manevreaza pe cei care se lasa ganditi…

Aceasta mana de oameni avizi dupa putere este formata din conducatorii secreti ai unei organizatii tainic malefice numita FRANCMASONERIA.

Francmasoneria este o organizatie secreta oculta, o conspiratie mondiala cu orientare tainic malefica (singura organizatie politica care utilizeaza in scopuri malefice energiile subtile ale naturii) ce actioneaza din „umbra” urmarind sa manipuleze in mod malefic oamenii acestei planete si sa instaureze pana in anul 2050 o asa-zisa Noua Ordine Mondiala, care in realitate este noua dezordine a lui Lucifer, prin care sa domine intreaga planeta.

Pavel Corut in „Cartea adolescentului” spunea:

„Omenirea secolului nostru se confrunta cu un fenomen politico- economic negativ, cunoscut de foarte putini oameni: dezvoltarea fara precedent a unui grup bazat pe forta financiara, infiltrarea acestuia in organismele nationale si internationale in scop de stapanire a intregii lumi, prin metode foarte perverse: santaj economic, politic, militar, informativ, manipularea unor intregi natiuni prin metode clasice (propaganda deschisa, coruptie, santaj), dar si prin tehnici de razboi psihologic: intoxicarea cu informatii false, pervertirea constiintelor omenesti, dirijarea unor natiuni si popoare in directii contrare intereselor proprii, semanarea urii si dezbinarii intre cetatenii aceleiasi natiuni sau intre popoare diferite, etc.”

Un alt autor roman, Victor Duta, in lucrarea „Mistere – Fenomene si intamplari paranormale” bazata pe o serioasa documentatie, arata ca foarte multi analisti politici sunt de parere ca cel de-al treilea razboi mondial s-a si declansat si ca „el reprezinta de fapt vointa de a instaura pe Terra o asa-zisa noua ordine mondiala, in care statele mici si mijlocii vor fi inghitite economic de o superputere care va guverna lumea”.

Acest plan malefic, de a instaura o asa-zisa noua ordine mondiala de pe urma careia sa profite o mana de oameni care se inchina diavolului apartine Francmasoneriei. Viitorul Dictator Mondial, Anticristul, este Francmasoneria care utilizeaza tehnici subtile de magie neagra, incheie tratate (a se vedea cel de la Malta), stabileste ierarhii intre state si puteri militare, intervine politic, organizeaza blocade economice si de orice tip asupra tarilor care isi apara independenta amenintata si adesea ocupa teritorii si tari, nu se da in laturi de la nici o faradelege, iar in final, cand stapaneste un obiectiv, vorbeste de democratie si de drepturile omului pe care le apara in vorbe si le incalca in fapte.


„Suntem in pragul unei transformari globale. Tot ce ne trebuie este o criza majora potrivita si natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala”.

David Rockefeller

Tags:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Un portal studentesc actualizat! Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri si experiente inedite. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Creaza un cont si conecteaza-te in noua retea sociala. Gandit pentru studentii din Romania acest website va ofera resurse deosebite in materie de continut precum si optiuni variate in materie de socializare. Incepeti chiar acum, faceti un cont gratuit.

Politica de confidentialitate | Termeni si conditii | Student pe net © 2023 - Toate drepturile rezervate.
sau

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Creează cont