Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior din România. În cei 149 de ani de existenţă, ea a ajuns să aibă un solid prestigiu naţional şi internaţional. În toate marile domenii ale activităţii academice şi ştiinţifice s-au afirmat şcoli de renume. Mulţi dintre absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă: profesori şi cercetători la majoritatea marilor universităţi ale lumii, membrii ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi etc.
În mod obişnuit, în ţară şi în străinătate, Universitatea din Bucureşti este considerată cea mai importantă instituţie de învăţământ, cercetare şi cultură din România. Numeroasele generaţii de studenţi şi profesori au reuşit să impună Universitatea noastră ca una din instituţiile de referinţă pentru întreaga societate românească, fiind prima instituţie românească existentă în primele 600 de universităţi din lume. Sondajul efectuat în 2007 de cunoscuta publicaţie „The Times Higher Education Supplement”, plasa instituţia noastră academică între primele 500 ale lumii, fiind singura universitate din ţară prezentă în acest top internaţional de prestigiu (poziţia Universităţii din Bucureşti în alte rankinguri).
Diplomele acordate de Universitatea din Bucureşti sunt recunoscute în majoritate ţărilor lumii. În cadrul Universităţii din Bucureşti funcţionează programe de studii organizate în colaborare cu universităţi prestigioase din străinătate. Absolvenţii acestor programe primesc diplome din partea Universităţii din Bucureşti şi a universităţii partenere.
Facultati:
– Administraţie si Afaceri (www.faa.unibuc.ro)
– Biologie (www.bio.unibuc.ro)
– Chimie (www.chimie.unibuc.ro)
– Drept (www.drept.unibuc.ro)
– Filosofie (www.filosofie.unibuc.ro)
– Fizică
– Geografie (geo.unibuc.ro)
– Geologie şi Geofizică (Vechiul site: geologie.unibuc.ro NU SE MAI ACTUALIZEAZA!)
– Istorie
– Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (www.fjsc.ro)
– Limbi şi Literaturi Străine
– Litere (www.litere.ro)
– Matematică şi Informatică (www.fmi.unibuc.ro)
– Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (fpse.unibuc.ro)
– Sociologie şi Asistenţă Socială (sas.unibuc.ro)
– Ştiinţe Politice (http://www.fspub.unibuc.ro/)
– Teologie Baptistă
– Teologie Ortodoxă (www.ftoub.ro)
– Teologie Romano-Catolică (ftrc.unibuc.ro)
– Departamentul de învăţământ deschis la distanţă
– Departament-Catedra UNESCO pentru schimburi interculturale şi interreligioase (www.interculturel.org)
– Departamentul de Educație Fizică și Sport (www.defs.ro)
– Departament pentru Pedagogia Învățământului
– Centrul de Excelenţă ȋn Studiul Imaginii
– Școala Doctorală Francofonă de Științe Sociale
– Tiffin University
Sorry, no records were found. Please adjust your search criteria and try again.
Sorry, unable to load the Maps API.