UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT (UNEFS) din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea pentru Educaţie Fizică, promulgată la data de 15 iunie 1923 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 59, din 17 iunie 1923, sub denumirea de INSTITUTUL NAŢIONAL DE EDUCAŢIE FIZICĂ (INEF) . Această titulatură fost schimbată pe parcursul existenţei sale, până la cea prezentă, atribuită prin modificările aprobate la HG nr. 749/2009 si publicate in Monitorul
Oficial al României Partea I din 12 octombrie 2009.
Prima instituţie de învăţământ superior pentru pregătirea profesorilor de educaţie fizică din România şi-a început cursurile la 1 decembrie 1922, la Bucureşti. A fost a 10-a instituţie de acest fel din lume şi a 5-a din Europa.
Activitatea a debutat sub conducerea general prof. Virgil Bădulescu care a obţinut sprijinul Familiei Regale, mai ales a Majestăţii Sale Regele Ferdinand I, a lui Dimitrie Gusti – directorul Casei Culturii Poporului şi a profesorului Vasile Pîrvan.
Facultatile Academiei Nationale de Educatie Fizica si Sport:
– Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
– Facultatea de Kinetoterapie
– Şcoala Doctorală
Sorry, no records were found. Please adjust your search criteria and try again.
Sorry, unable to load the Maps API.