INSTITUTUL BANCAR ROMÂN, persoană juridică fără scop patrimonial fondată în 1991 de către Banca Naţională a României (BNR) şi Asociaţia
Universitatea Spiru Haret a aderat la idealurile și principiile înscrise în Magna Charta Universitatum, adoptată la Bologna, în anul 1988,
Universitatea Crestina „Dimitrie Cantemir” este o institutie de invatamant superior privat si de cercetare stiintifica libera, deschisa, avand drept fundament
Universitatea Maritimă din Constanţa (UMC) este o institutie de invătământ superior de stat din Constanta, o comunitate academica formata din
Academia Navala „Mircea cel Batran” isi are sorgintea in Scoala Flotilei, infiintata prin Decizia Ministerului de Razboi nr.15 din 17
Oferim un învăţământ de calitate, asigurat de cadrele didactice de excepţie, dintre care menţionăm: Prof. univ. dr. Paul Bocănete, Conf.
Universitatea „Andrei Saguna” este o institutie de referinta in cadrul sistemului educational romanesc, care iti pune la dispozitie o oferta
Facultatea de Medicină este una dintre facultăţile Universităţii „Ovidius„ din Constanţa, care şi-a deschis porţile după revoluţia din 1989, fiind
Cele mai noi pareri