Universitatea tehnică ieșeană este moștenitoarea spirituală a tradițiilor învățământului tehnic superior românesc, ale cărui origini se leagă de prima școală de inginerie de pe teritoriul actual al României, Școala de Ingineri Hotarnici și Civili, creată în Moldova, la începutul secolului al XIX-lea, de către marele cărturar Gheorghe Asachi.
În continuare, școala se dezvoltă în cadrul Academiei Mihăilene (1835) și, ulterior, în cadrul Universității din Iași, înființată în anul 1860. Pe 7 noiembrie 1912, în urma aprobării noului regulament al Facultății de Științe, se înființează învățământul superior electrotehnic, chimic aplicat și agronomic, eveniment care poate fi considerat actul de naștere a ceea ce va fi, ulterior, Școala Politehnică.
În luna martie a anului 1937, învățământul superior tehnic este scos de sub egida Universității din Iași, prin înființarea Școlii Politehnice Iași. Instituția nou creată a luat de la bun început numele lui Gheorghe Asachi, întemeietorul învățământului superior tehnic românesc, iar primul său rector a fost profesorul universitar Cristea Otin.
În anul 1948, Școlii Politehnică „Gheorghe Asachi” devine Institutul Politehnic „Gh. Asachi”. La 17 Mai 1993, în cadrul reformei învățământului superior din România, Institutul Politehnic iși schimbă numele în Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”.
Ziua Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” se serbează la 15 noiembrie.
Facultati:
– Facultatea de Constructii de Masini si Management Industrial
– Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei
– Facultatea de Mecanica
– Facultatea de Automatica si Calculatoare
– Facultatea de Stiinta si Ingineria Materialelor
– Facultatea de Constructii si Instalatii
– Facultatea de Arhitectura „G.M. Cantacuzino”
– Facultatea de Electrotehnica
– Facultatea de Hidrotehnica, Geodezie si Ingineria Mediului
– Facultatea de Inginerie Chimica si Protectia Mediului
– Facultatea de Inginerie Electrica, Energetica si Informatica Aplicata
– Facultatea de Textile-Pielarie si Management Industrial
Sorry, no records were found. Please adjust your search criteria and try again.
Sorry, unable to load the Maps API.













