Universitatea „Tibiscus” din Timişoara funcţionează în structura specifică modelului universităţilor europene, asumându-şi ca misiune formarea şi promovarea valorilor culturii şi civilizaţiei umane, dezvoltarea ştiinţei şi aplicarea acesteia, realizarea idealului educaţional întemeiat pe tradiţiile umaniste, pe valorile democraţiei şi pe aspiraţiile societăţii româneşti.
Prin Legea 484/11.07.2002 Universitatea „Tibiscus” a fost înfiinţată şi acreditată, fiind inclusă, ca instituţie de învăţământ superior privat, în sistemul naţional de învăţământ din România, ceea ce deschide studenţilor, absolvenţilor şi angajaţilor acestei instituţii accesul la toate programele naţionale şi internaţionale aflate la dispoziţia sistemului de învăţământ superior.
Membră a AUDEM – Alianţei Universităţilor pentru Democraţie şi a EUA – Asociaţia Universităţilor Europene, indexată în bazele de date ale IAU – Asociaţia Internaţională a Universităţilor, Universitatea „Tibiscus” este conectată la preocupările majore pentru învăţământ superior de calitate, pentru formare continuă şi pregătire de specialişti în domeniile: juridic, economic, artistic, socio-uman şi de cercetare ştiinţifică.
Universitatea a aderat la Magna Charta Europea Universitaries, document cunoscut şi sub denumirea „Declaraţia de la Bologna”, adoptând, din anul universitar 2005-2006, formula de organizare a studiilor după modelul studii universitare de licenţă (trei ani), urmate de studii masterale (doi ani), care deschid perspectiva continuării pregătirii la învăţământul doctoral, structură confirmată prin Hotărârea Guvernului României nr. 916/11.08.2005. Începând cu anul universitar 2007/2008, Universitatea „Tibiscus” este în reţeaua instituţiilor de învăţământ superior participante la Programele de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii (Life Long Learning Programs) finanţate de Uniunea Europeană (continuatoarele programelor Erasmus – Socrates).
Din universitate fac parte 6 facultăţi, dispunând de bază materială proprie, la nivelul cerinţelor şi exigenţelor europene şi de un corp profesoral de înaltă compentenţă.
Facultăţile, rectoratul şi biblioteca sunt amplasate unitar, în două corpuri de clădire din centrul Timişoarei, în zona Complexului studenţesc.
Facultati:
– Facultatea de Calculatoare şi Informatică Aplicată
– Facultatea de Design
– Facultatea de Drept şi Administraţie Publică
– Facultatea de Psihologie
– Facultatea de Ştiinţe Economice
– Facultatea de Jurnalism, Comunicare şi Limbi Moderne
– Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
– Facultatea de Muzică
Sorry, no records were found. Please adjust your search criteria and try again.
Sorry, unable to load the Maps API.