Are you ready for Student pe net ?


Instituţiile care au funcţionat în Evul Mediu până în secolul 18 – istorie politica cursuri

  1. instituţia domniei:

 

– vârful ierarhiei politice – domnul – până la transformarea României în regat.

– instituţia domniei suferă modificări din secolul 14 până în secolul 18, referitor la accesul la tron.

– până în secolul 18, la nivel formal – domnul este ales de către boieri.

principiul alegeriielectiv ereditar: nu puteau accede la putere decât cei de os domnesc, fii legitimi sau nelegitimi ai domnului.

– acest principiu funcţionează şi în secolul 17 când otomanii intervin de o manieră informală. Imperiul otoman confirmă anual şi  la 3 ani domnii.

în secolul 18 – odată cu domniile fanariote, domnul este ales şi numit de către Poartă. În 1711 – Moldova şi 1714 – Ţara  Românească, domnul este ales şi numit de sultan.

– domnia ţărilor române va fi funcţia imediat premergătoare celei de Mare Dragoman al Porţii.

– înainte de secolul 18, pentru a putea accede la domnie, domnul trebuia să fie major – 25 de ani, sănătos şi întreg din punct de vedere fizic – principiul integrităţii fizice.

– domnul este alesul lui Dumnezeu.

OBS!   tăierea nasului boierilor – secolele16-17, însemna incapacitatea lor politică. Pentru a nu fi   omorâţi, ei erau însemnaţi la nas şi nu mai puteau accede la o funcţie politică.

 

– atribuţii şi caracteristici ale domniei ( se exprima şi prin titulatura domnului ):

  • autointitularea domnilor:    – domn – lat. Dominus, legat şi de caracterul sacru al domniei.

– particula Io – slav. Iohanes, cel ales de Dumnezeu.

– voievod – însemna conducerea militară a ţării.

– de sine stăpânitor, se referea la independent.

  • Prerogative în raport cu supuşii şi ţara:

– dreptul de domeniu eminent asupra întregului teritoriu al ţării – inclusiv asupra                                 teritoriilor nobiliare canfirmate/încredinţate prin danii, boierilor.

– este singurul care întemeiază oraşe şi slujbaşii domneşti dublează   administraţia                                domnească – ceea ce face ca oraşele domneşti şă fie întotdeauna dublate de administraţia                   domnească şi nu libere ca oraşele occidentale.

– în teritoriile nelocuite, domnia înfiinţează slobozii, care permit străinilor să ocupe aceste        teritorii.

– preia sau tinde să preia proprietăţile boiereşti, când se stinge descendenţa boierească pe                    linie masculină sau când sunt acuzaţi de trădare – hiclenie.

– revendicări clare ale boierillor de a fi judecaţi, în privinţa proprietăţior, în public – în                         divan – sunt formulate abia în secolul 17.

– are drept de viaţă şi de moarte asupra tuturor supuşilor săi, fără a fi un mod normal şi                       real să apeleze la judecată. Domnul este încarnarea legii. De aceea în ţările române                            există foarte târziu coduri de legi şi acele sunt de inspiraţie bizantină – pravila.

– este judecătorul suprem şi princiala sursă a legii care este de natură divină şi trece la                          supuşi prin domn care este reprezentantul Domnului pe pamânt.

– în ţările române, pentru procese – în adevăratul sens al cuvântului, nu există instanţe                       autonome, adică hotărâre judecătorească în afara cele a domnului. Acesta delegă boieri                       juraţi care emit hotărâri doar în numele domnului. Acest fappt a dus la situaţia în care                         judecata era foarte activă pentru că odată cu schimbarea domnului, se redeschideau şi                         apăreau cazuri, până la Codul Calimachi, Legiuirea Caragea şi Regulamentele Organice                             care pun stavilă acestei situaţii.

– aceste prerogative sunt atestate de texte şi izvoare şi de domnii înşişi.

 

– limitele puterii domneşti:

  • Respectarea obiceiului pământului recunoscut în texte ca lege nescrisă din secolul 17. Prima scriere datează din vremea lui Matei Basarab. În manualul de legi al lui Mihail Fotino apare mai târziu preeminenţa acestei legi a pământului asupra pravilei, în anumite cazuri.
  • Necesităţile practice ale guvernării – domnul nu poate fi tiran pentru că ar da peste cap tot sistemul politic.
  • Secolul 17-18dominaţia otomană domină arbitrajul domnesc, un fel de presiune informală exercitată asupra domnilor.

 

 

  1. Sfatul domnesc şi Adunările de stări – sunt structuri de bază ale corpului politic medieval şi reprezintă clasa politică.

 

– cel mai aproape de domn este Sfatul domnesc care apare odată cu domnia. Sfatul Domnesc nu are un număr clar de particularităţi şi nici atribuţii foarte bine definite, ci acelea pe care domnul le indică la un moment dat. Aceste atribuţii pot fi: administrative, fiscale şi judecătoreşti.

– Sfatul domnesc este format din cei bogaţi, are un caracter personal: boierii sunt ai domniei, nu ai ţării – boierii domniei mele.

– până prin secolul 16, Sfatul domnesc se specializează iar boierii sunt chemaţi la Sfat în calitate de dregători.

– până în secolul 18 nu există o condiţie clară a statutului nobiliar. El este condiţionat de proprietăţi şi de o funcţie în aparatul domnesc.

– Sfatul domnesc se specializează în secolul 17-18 şi începe să aibă atribuţii mai clar definite: principala atribuţie va fi cea de instanţă de judecată – care are şi capacitatea de a confirma proprietatea. Ţările române nu aveau pânnă atunci instanţă notarială.

– din Sfatul domnesc fac parte:           – marea aristocraţie

– mitropolitul ţării

– de multe ori, episcopii.

– în secolul 18 Sfatul domnesc ajunge să se numească Divan.

 

  1. Adunarea de stări – organ cu rol consultativ ca şi Sfatul domnesc. Orice hotărâri sunt de fapt hrisoave domneşti.

 

– atribuţii ale Adunării de stări:

  • Alegerea domnului
  • Problemele de politică externă:  – declararea războiului şi încheierea păcii.

– acceptarea plăţii tributului şi a cuantumului său, sau alte obligaţii                                             faţă de Poartă.

  • Problemele generale legate de structura socială a ţării – hrisoavele de desfiinţare ale rumâniei şi ale şerbiei.
  • Rol judecătoresc, destul de rar însă.
  • Ele apar în documente din secolul 14, mai mult sau mai  puţin explicit. Erau însă amintite anumite categorii privilegiate:     – clerul

– marea aristocraţie

– boierii de trapta 2 şi 3.

– adunările de stări nu funcţionează întotdeauna în această formulă lărgită. Cu timpul, ele se restrâng în ceea ce priveşte componenţa şi sunt mai restrictive cu categoriile de rang inferior.

– se restrâng în a 2-a jumătate a secolului 17 în ţările române, datorită mai multor factori:

  • Războaie mai puţin numeroase – armata ţării se restrânge la profesionoşti, iar boierii de rang inferior militar trec în rândul ţărănimii înstărite.
  • Evoluţii politice: în Ţara Româneasă are loc revolta seimenilor, în timpul lui Matei Basarab. Aceştia erau o categorie militară privilegiată. După ce revolta este înfrântă, o parte dintre ei pierd privilegiile.
  • Ajung la domnie domni cu veleităţi anti-nobiliare care sunt puţin dispuşi să coopereze cu Sfatul domnesc sau cu Adunările de stări. Ele funcţionează totuşi până la jumătatea secolului 18. Brâncoveanu le mai foloseşte ca grupuri de presiune asupra Porţii, ca şi Mavrocordat care le foloseşte pentru desfiinţarea veciniei şi a rumâniei.

 

  1. relaţia dintre domnie şi Biserică în perioada premodernă – relaţie de colaborare strânsă, dar în timp domnia îşi impune preponderenţa.

 

– aspecte ale colaborării:

  • legitimarea religioasă a domniei prin ceremonialul mir-ungerii care urmează imediat după alegerea domnului. Ştefan cel Mare şi Nea Goe Basarab sunt primii despre care se ştie că au fost unşi în Biserică.
  • Actele domneşti foarte importante sunt legate adesea cu carte de blestem, de către mitropoliţi.
  • Până în secolul 19, în ciuda opoziţiei, domnii susţin financiar Marea Mitropolie Constantinopoliaană şi mănăstirile de la  Marele Munte, precum şi alte spaţii de cult din Balcani.
  • De la bun început domnul are o poziţie dominantă în raport cu Biserica, pentru că acesta alege mitropolitul din 3 propuneri făcute de Biserică. Domnia tinde să-şi subordoneze Biserica, deşi în secolele 18-19 există tentative de separare şi de revendicare a autonomiei spirituale faţă de cea temporală. Cel mai important nume în acest context, este Antim Ivireanul – intră în opoziţie cu Brâncoveanu şi ulterior cu Mavrocordat.
  • Biserica are o jurisdicţie specială însă nu foarte clar formulată. Teoretic, Biserica ar fi avut autoritate juridică asupra clericilor, dar încă de la sfârşitul secolului 16 domnia preia dreptul de a judeca clerici care se fac vinovaţi de trădare şi less-majestate.

 
Da ne like pe Facebook




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

Cursuri

Descopera articole interesante din alte categorii:

Comentarii si pareri

Urmariti-ne pe Facebook

Despre Student pe net

Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri, experiente. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Enjoy Student pe net

Ce vrei sa citesti azi?

Close
Sari la bara de unelte