Admiterea 2011: numarul de locuri pentru studentii la Ovidius

Universitatea Ovidius Constanţa a prezentat oferta educaţională pentru anul universitar 2011 – 2012. Reprezentanţii universităţii spun că numărul de locuri nu diferă foarte mult comparativ cu anul trecut.

Numarul de locuri  la fara taxa

Numărul de locuri fără taxă pentru anul universitar 2011 – 2012 este de 1.380, la fel ca cel de anul trecut.

„Dintre acestea, 18 sunt pentru viitorii studenţi de etnie romă, iar 4 pentru tinerii din Republica Moldova, absolvenţi ai liceelor din România“,

a declarat prof. Victor Ciupină, rectorul Universităţii Ovidius.

Cand va avea loc concursul de admitere?

Concursul de admitere începe în luna iulie. În intervalul 9 – 19 iulie se va face înscrierea, iar în perioada 20 – 28 iulie se vor susţine examenele de admitere.

„Dacă locurile nu vor fi ocupate, în luna septembrie, universitatea va organiza un nou concurs de admitere cu înscrierile între 5 şi 11 septembrie şi susţinerea probelor de admitere în perioada 12 – 15 septembrie“,

a mai spus rectorul instituţiei de învăţământ.

Taxe de scolarizare

Taxele de şcolarizare nu au crescut cu mult faţă de anul trecut.

„Cea mai mică taxă va fi de 1.800 de lei la Poliţia Comunitară şi de 5.500 de lei la Facultatea de Medicină Dentară“,

a precizat Ciupină.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

CONTACTEAZA - NE

Nu suntem disponibili momentan. Dar ne puteți trimite un e-mail și vă vom răspunde cât mai curând posibil.

Se trimit datele

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Creează cont