Magomed Labazanov, despre care autorităţile ruse au spus că era cel mai în vârstă bărbat din lume, a murit la 122 de ani, au anunţat marţi reprezentanţi ai republicii autonome Daghestan din regiunea Munţilor Caucaz.
Născut pe 1 mai 1890 în munţii din Daghestan, Magomed Labazanov a lucrat mai întâi într-o fabrică de cherestea, apoi a crescut animale în Cecenia, o republică învecinată, iar apoi a devenit fermier în Daghestan.
Nu a învăţat niciodată să scrie şi să citească.
Data lui de naştere nu a putut fi niciodată confirmată oficial, întrucât Labazanov nu avea certificat de naştere. Data care apare în paşaportul său se sprijină doar pe o declaraţie a acestuia.
Trăind mai mult decât cele două soţii ale sale şi trei dintre cei patru copii ai săi, Magomed Labazanov nu a băut niciodată alcool şi nu a fumat, a declarat nora lui, Galina, citată de site-ul LifeNews.
Ea spune că Labazanov „a mâncat întotdeauna de o manieră moderată şi prefera zerul, turtele din mălai, fructele şi legumele” şi nu a încetat niciodată să muncească.
La fel ca alte sute de mii de ceceni şi de inguşi, Magomed Labazanov a fost deportat de Stalin în 1944 în Asia Centrală şi a revenit în Caucaz abia în anii 1950, după moartea dictatorului sovietic.
La ultima lui petrecere aniversară, la care au participat şi conducătorii administraţiei locale, celebrată pe 1 mai, Labazanov a fost filmat de un post de televiziune, care îl prezintă pe „bunicul Magomed” – aşa cum îi spuneau consătenii lui – cu o barbă albă, o pălărie pe cap, în casa lui, decorată cu multe covoare artizanale.
Remarcabil, mai ales ca astfel de cazuri de longevitate sunt însă excepţionale în Rusia, unde speranţa de viaţă a bărbaţilor nu depăşeşte pragul de 63 de ani.
Poti vedea aici un alt videoclip cu cel mai batran om din lume!