Dumitru Matiș decanul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai, cel care într-un top realizat de money.ro se situa printre cadrele didactice cu cel mai mare venit, are acum nevoie de ajutorul studenţilor.
După tentativa de sinucidere, profesorul are nevoie de donaţii de sânge, starea acestuia fiind destul de gravă.
Dumitru Matiş, decanul FSEGA, a încercat să se sinucidă sâmbătă dimineaţa, aruncându-se de la 7 metri înălţime, de pe o clădire, scrie monitorulcj.ro.
urtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Andrei Biriş, a declarat că decanul FSEGA, care a încercat să se sinucidă aruncându-se de pe o clădire înaltă de 7 metri, are 61 de ani şi este în viaţă. A fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe. Nu se cunoaşte motivul pentru care acesta a vrut să se sinucidă.
În 2012 s-a zvonit că Matiş ar fi încercat să se sinucidă după ce noul Rector al Universităţii Babeş-Bolyai, Ioan Aurel Pop a încercat să facă lumină în contabilitatea Universităţii.
Sâmbătă noaptea acesta a suferit un infarct, starea lui agravându-se. „Vă adresăm pe această cale rugămintea de a face un act umanitar pentru domnul profesor Dumitru Matiş. Situaţia medicală în care se află domnul profesor necesită transfuzii de sânge. În acest sens, este nevoie să donăm cât mai mult sânge la Centrul de Transfuzie Sangvină din Cluj-Napoca, se arată în mesajul studenţilor. Trebuie neapărat să menţionaţi că donarea de sânge este pentru domnul profesor Dumitru Matiş, internat la Clinica Chirurgie I. Donarea de sânge se poate face începând cu ziua de luni, 18 februarie. Nu contează grupa de sânge a donatorului”, se arată în mesajul studenţilor de la FSEGA.