Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi organizează concurs pentru 92 de burse post-doctorale de 1.000 de euro printr-un proiect POSDRU.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, împreună cu universităţile partenere organizează, în perioada 5 aprilie – 29 mai 2011, a doua sesiune de selecţie pentru acordarea burselor de cercetare postdoctorală în cadrul proiectului „Reţea transnaţională de management integrat al cercetării postdoctorale în domeniul Comunicarea ştiinţei.

 

Informatii despre concursul de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi

Construcţie instituţională (şcoala postdoctorală) şi program de burse (CommScie)” -POSDRU/89/1.5/S/63663, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Cate burse se vor acorda?

În această etapă de selecţie se vor acorda 92 de burse de cercetare, în cuantum de 4.000 lei/lună (echivalentul a 1.000 euro), după cum urmează: 18 burse de 18 luni, 45 de burse de 12 luni şi 29 de burse de 6 luni.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” şi Institutul de Filologie Română „A. Philippide” din Iaşi vor beneficia de 23 de burse de cercetare, 21 de burse sunt alocate Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, 5 – Universităţii de Vest din Timişoara, 22 – Universităţii „Petru Maior” din Târgu-Mureş, iar Università degli Studi di Genova din Italia are alocate 21 de burse.

Domeniile

Domeniile pentru care se vor acorda bursele sunt: D1 – matematică, fizică, chimie; D2 – ştiinţe ale informaţiei şi inginerie; D3 – ştinţe ale vieţii şi pământului (inclusiv medicină) şi D4 – ştiinţe ale omului şi ale societăţii.

Informatii necesare

Informaţii despre criteriile de eligibilitate, calendarul organizării procedurii de selecţie, actele necesare pentru înscrierea la concurs, criteriile de selecţie, probele de concurs şi formulele de evaluare, precum şi alte detalii despre proiectul POSDRU/89/1.5/S/63663 sunt disponibile pe site-ul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, la adresa:
http://www.uaic.ro/uaic/bin/view/Research/Burse_potdoctorale#12.

Tags:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Un portal studentesc actualizat! Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri si experiente inedite. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Creaza un cont si conecteaza-te in noua retea sociala. Gandit pentru studentii din Romania acest website va ofera resurse deosebite in materie de continut precum si optiuni variate in materie de socializare. Incepeti chiar acum, faceti un cont gratuit.

Politica de confidentialitate | Termeni si conditii | Student pe net © 2023 - Toate drepturile rezervate.
sau

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Creează cont