In prima mea sesiune, cea de vara, ca era mai importanta, in iarna am fost prea nauca sa ma prind ce se intampla, am invatat toata noaptea pentru o materie importanta, cu un profesor exigent. Dormita doar cateva ore m-am grabit sa ajung la 7.30 in amfiteatru. Ceea ce, zic eu, am si facut. Dar pentru profesor era prea tarziu, asa ca m-a scos afara din sala, caci intarziasem…
Mi-am petrecut orele in care ar fi trebuit sa dau examen pe o banca, in parc, asteptandu-i pe colegii mei. Si incercand sa-mi revin pentru ca fusesem atat de stresata cu toata materia si cu ajunsul la timp si cu altele, ca aveam impresia ca-mi parasesc corpul. A fost prima mea emotie majora la un examen si atunci am decis sa nu ma mai panichez pentru ca… nu se stie niciodata.
Anul doi
Pe masura ce a trecut timpul, emotiile mele la examene au atins alte cote. Invatasem mici trucuri de memorare (nu singura, cu ajutorul unui prieten) si incepusem sa am mai multa incredere in mine. Totul a mers perfect, sesiune dupa sesiune, pana cand am dat de un exeman oral, care urma a fi sustinut in limba engleza. M-am blocat! Subiectul de pe bilet nu insemna nimic pentru mine, totul s-a incetosat in mintea mea si mi-am dat seama ca am fost, din nou, prada stresului. Am luat, cu aceasta ocazie, o nota extrem de mica. Dar mi-am propus sa trec la nivelul urmator.
Alte postari citite chiar acum:
Anul trei
A fost, oarecum, o mare ceata. Trecuse perioada de responsabilitate intr-ale invataturii, venise momentul marilor experimentari. Scoala trecuse pe planul doi, deci sesiunile nu au mai fost un moment de panica si deruta, cursuri xeroxate si sedinte comune de invatat cu colegii mai destepti (“doar, doar s-o prinde ceva si de mine”). Asadar, iata-ma la sesiunea de vara, cu nenumarate absente si in situatia de a rata examenele inainte de a avea sansa sa particip la ele. Emotii? Mult spus, mai curand un maaare stres legat de vacanta pe care urma sa o petrec cu “burta pe carte”. Cand si ultimul dintre examenele acestui an a trecut, am realizat ca nu-mi amintesc nimic din ele si ca probabil cartile de la anumite materii mi-ar fi folosit si ca n-ar fi stricat sa le recitesc.
Anul patru
Unii dintre noi au inregistrat o anumita stare de “trezie” legata de momentul iminentei angajari. Asadar, au parasit cercul celor care urmau sa se mai chinuie cu echilibrul fragil dintre invatatura si distractie. Pentru noi, ceilalti, cei mai multi, nu a aparut decat melancolia ca anul se va termina in curand si ca nu vom mai fi studenti. Atat. Amenintarile cu “alegerea temei de licenta” la un moment cat mai apropiat de cel prezent nu pareau a da rezultate, asadar ne-am vazut de ale noastre. Sesiunea din iarna a venit usoara, ca un fulg de nea, lasandu-ne cu un gust amar la amintirea emotiilor de prim an. Nici o tresarire, doar un chin imens de a trece, cat de cat onorabil, peste majoritatea examenelor.
Lunile care au urmat au adus o frenezie a vizitarii bibliotecilor, in speranta ca vom reusi sa terminam cat de cat onorabil facultatea. Finalizarea lucrarii de licenta nu a adus nici o emotie in plus, doar multa oboseala (la mana, de la tastatura). A urmat apoi ultima sesiune, urmand ca restantele sa se “dezbata” in scurt timp, chiar la doua saptamani dupa timpul afectat primei “incercari”. Asadar, gasca mea de colegi a decis sa ia usor prima ultima sesiune a ultimul an, drept care nu ne-am petrecut prea mult timp cu ganidrea, ci mai mult cu strategia. Scopul final, fiind, cumva, acela de a nu trece ca gasca prin apa prin aceasta (atat de draga) ultima sesiune.
Rezultatul? Multe examene restante, invatat o noapte intreaga si “nu putut trezit dimineata”, subiecte din care nimeni nu pricepea nimic (desi sigur fusesera prin cursurile frunzarite).
Tags: Examene
){kind=link}