Ai iubit un barbat mai tanar decat tine? Cand tu erai la scoala, el abia intra la gradinita….
Cand tu te sarutai prima data, el invata abecedarul. Cam astfel ar putea fi descrisa, pe scurt, o relatie in care partenerul este mult mai mic decat tine. Desi privit din afara, un astfel de cuplu este special, cateva exemple ne demonstreaza ca poti iubi la fel la orice varsta.
Cand vedem un barbat mai in varsta impreuna cu o tanara care abia a iesit de pe bancile facultatii, nu ni se mai pare nimic neobisnuit. Poate pentru ca sunt foarte multe cupluri de acest fel sau poate pentru ca este mult mai simplu sa dam un verdict: sigur este cu el pentru ca este celebru, bogat sau… amandoua.
Dupa cum am spus, aceasta situatie nu mai intriga pe nimeni. Insa cand avem de-a face cu o femeie mai in varsta decat partenerul ei, incep sa iasa la iveala o multitudine de prejudecati. Cele mai multe sunt legate de reactiile familiei, ale prietenilor si, de ce nu, ale fostilor iubiti.
Diferente de 3-4 ani
„Cand am aflat cati ani are, mi s-a parut o gluma faptul ca am putea fi impreuna. La inceput, vedeam diferenta de varsta dintre noi ca pe o imensa prapastie”, povesteste Valentina (29 ani), al carei sot este cu patru ani mai mic.
„Acum toate zilele alaturi de el mi se par haioase. Este jucaus si plin de viata. Ma simt confortabil impreuna cu el si nu l-as schimba pentru nimic in lume”, adauga ea.
De altfel, multe dintre femeile care se indragostesc de barbati mai tineri pleaca de la premisa ca relatia nu va fi de lunga durata.
Cand diferenta de varsta este de doar trei sau patru ani, nu sunt deosebiri fizice frapante intre cei doi. Altfel stau insa lucrurile cand pe cei doi ii despart 10 ani.
Diferente de 10 ani
Este binecunoscut faptul ca barbatii se maturizeaza mai incet decat femeile, asa incat optiunea lor de a-si imparti viata cu o femeie mai in varsta poate explica nevoia lor de protectie. De asemenea, o femeie matura le poate oferi siguranta atat materiala, cat si afectiva.
Ce asteapta insa o femeie de la un barbat cu un deceniu mai mic decat ea? „Ma face mult sa rad. In multe lucruri este imatur, dar inocenta si entuziasmul lui sunt atat de sincere, incat il fac adorabil”, marturiseste Silvia (35 ani), care este casatorita cu un barbat de 24 ani.
Doar pentru cele ce iubesc barbati mai tineri
Avantaje
„Nu avea nici o apasare, nici o grija. Ne simteam bine impreuna. Ne distram, era plin de energie si foarte inventiv. Avea acea nebunie pe care ti-o da tineretea”, spune Cristina (30 ani) despre un fost prieten cu care a avut o relatie de jumatate de an.
Un barbat mai tanar indragostit de cineva mai in varsta se va gandi intotdeauna ca partenera lui are o vasta experienta de viata si ca are multe de invatat de la ea.
Nu in ultimul rand, daca pentru tine aspectul fizic este extrem de important, poti fi sigura ca un corp tanar, fara burta, neafectat de drumurile cu masina si de zilele petrecute pe scaun la birou, va fi in masura sa satisfaca exigentele tale.
Dezavantaje
Una dintre principalele probleme este ca, daca el are o fire expansiva, s-ar putea ca, la un moment dat, sa nu mai poti tine ritmul cu el. Mai mult, in cazul unor diferente mari de varsta, intervine si apartenenta la o anumita generatie.
Tu ai amintirile unor plimbari prin parc impreuna cu primul tau iubit, iar el iti povesteste despre cum ii punea mamica lui pachetelul in ghiozdan.
Cartile pe care le-ati citit, muzica pe care ati ascultat-o nu au cum sa coincida. De asemenea, intr-un cuplu in care barbatul este mai tanar, acesta poate avea unele frustrari profesionale, avand in vedere ca partenera lui este realizata in acest domeniu, iar el este abia la inceput.
Din trecut: Demi Moore – Ashton Kutcher (15 ani)
Demi Moore (41 ani) si Ashton Kutcher (26 ani) au anuntat ca s-au hotarat sa se casatoreasca in luna iunie. Inceputa in vara anului trecut, relatia dintre ei nu a fost considerata una de durata, ba, mai mult, s-a spus ca ar fi doar un truc pentru a obtine popularitate.
Actrita i-a propus fostului ei sot, Bruce Willis, sa fie cavaler de onoare, o decizie care i-a uimit pe cei din jurul lor. „Demi considera ca astfel va reusi sa nu le indeparteze pe cele trei fiice ale ei din casatoria cu Bruce, care il vor accepta mult mai usor pe Ashton”, a declarat un prieten apropiat al actritei.
Mai demult: Madonna – Guy Ritchie (10 ani)
Pe 11 august 2000 s-a nascut baietelul lor, Rocco, iar mai apoi, in decembrie acelasi an, Madonna s-a casatorit cu regizorul Guy Ritchie.
Cu doi ani in urma, s-au aflat pe afisul filmului „Naufragiati” („Swept Away”), el in calitate de regizor, iar sotia lui detinand rolul principal. Madonna (45 ani) si Guy (35 ani) formeaza unul dintre cuplurile cele mai populare de la Hollywood.
Era o data: Cameron Diaz – Justin Timberlake (9 ani)
Ea a ajuns celebra datorita rolului din „Masca” (1994), iar prezenta sa a dat savoare si altor filme, printre care „Prietenul meu se insoara” sau „Ingerii lui Charlie”.
El a fost prins intr-o relatie supermediatizata cu Britney Spears si ocupa primele locuri in topurile muzicale de pretutindeni. Desi ii despart 9 ani, diferenta de varsta nu este evidenta, deoarece Cameron (32 ani) arata la fel de proaspata ca la 25 de ani.