Istoria învăţământului românesc poate fi structurată în paralel cu liniile de formare a statului român. Perioada de înainte de 1800 a fost marcată de oportunităţile limitate din educaţie. Crearea statului Român modern la începutul secolului al 19-lea duce la o creştere a interesului în domeniul educaţiei, precum şi o construcţie treptată a unui sistem de învăţământ. În perioada de după primul război mondial caracteristicile educaţiei sau schimbat prin integrarea deferitelor sisteme, datorită creşterii teritoriale şi a numărului de cetăţeni. La finele celui de-al doilea război mondial sistemul educaţional liberal a fost schimbat cu un sistem tipic sovietic.

Educaţia înainte de 1800


Colegiul Gheorghe Lazar

Colegiul Gheorghe Lazar

Această perioadă a fost dominată de o educaţie religioasă. Greaca şi latina au fost dominante. În Muntenia, istoria învăţământului superior, a început la sfârşitul anului 17-lea. Constantin Brâncoveanu, domnitorul Tării Româneşti, a fondat Academia domnească de la Bucureşti in 1694. Educaţia a fost disponibilă numai în limba greacă. În 1776, Alexandru Ipsilanti, domnitorul Ţării Româneşti, a introdus noi cursuri în cadrul Academiei. De la acea dată, franceza şi italiana au început să fie predate de asemenea. învăţământul privat a fost, de asemenea disponibil. În Moldova, un Colegiu Latin este fondat la Cotnari, lângă Iaşi, de către Ioan Iacob Heraclid (1561-1563) şi în următorul secol, Colegiul Vasilian îşi va deschide porţile pentru circa 20 de ani. În cele din urmă, în 1707, Antioh Cantemir fondează Academia domneasca din Iaşi, o instituţie similară cu Academia domnească de la Bucureşti. Ambele Academii va fi desfinţateîn 1821 şi vor fi înlocuite cu alte instituţii de învăţământ în limbă română (Colegiul Sfântul Sava şi Academia Mihăileană).
Încă din secolul al XIV-lea, saşii din Transilvania au început să înfiinţeze şcoli primare, astfel că la începutul secolului al XVI-lea exista câte o şcoală primară în aproape fiecare comună săsească. În 1541 s-a înfiinţat primul gimnaziu săsesc, iar în anul 1722 s-a introdus învăţământul obligatoriu pentru naţiunea săsească.  În Transilvania, conform regulilor austriece, cea mai mare parte a educaţiei a fost fie în limba germană sau latină. Structurile medievale, cum ar fi şerbia şi un puternic sistem de breasle au supravieţuit până în secolul al 19-lea. Astfel, a fost o educaţie religioasă sau de breaslă. Alfabetizare a fost destul de scăzută, în toate provinciile româneşti.
Educaţia modernă, cu toate acestea, începe să apară şi în Transilvania şi Banat, şcolile au apărut în oraşele mari (cum ar fi Cluj sau Timişoara). În Bucovina, Liceul Teologic, care mai târziu a devenit Universitatea din Cernăuţi a fost format pe regulile austriece.

Educaţie în secolul al 19-lea şi începutul secolului al 20-lea


Spiru Haret

Spiru Haret

Această perioadă a fost marcată de organizarea educaţiei în teritoriile care mai târziu urmau să formeze România Mare. Teritoriile aflate sub puterea habsburgică aveau un avantaj, în 1786, la Sibiu, a fost creată Şcoala de Teologie. Şcoala a fost unită 1844 cu o Academie de drept, înfiinţată de minoritatea germană. În 1887, Academia a fost desfiinţată. Transilvania a avut o reţea de şcoli mai mici (inclusiv în sate mai mare) şi şcoli secundare (gimnaziale). Alfabetizare a fost mai mare în această regiune (Transilvania şi Bucovina, pentru întreaga perioadă). Mulţi dintre scriitorii români din perioadă (cum ar fi Ioan Slavici, Mihai Eminescu, au studiat sau a debutat în această regiune). Această situaţie a durat până în 1867, când, dominaţia peste Transilvania a fost transferată la Ungaria în nou formatul imperiu Austro-Ungar.
După transferarea dominaţiei la Ungaria (ca parte a Imperiului Austro-Ungar), cele mai multe şcolii de limba germană şi română au fost închise, maghiara a devenit principala limba în adminstraţie şi cele mai multe organizaţii culturale româneşti au fost închise. Lent, de-a lungul anilor 1870 şi 1880, au fost redeschise, de cele mai multe ori ca organizaţii private, şi, uneori, la un pas de legalitate (şi, de obicei, susţinute de grupări culturale de români, cum ar fi ASTRA), continuând să ofere chiar şi de limba română educaţie în această perioadă.
În Valahia şi Moldova, educaţia de la inceputurile secolului al 19-lea a fost dezorganizată şi limitată – şcolarizarea a fost disponibilă numai la oraşe, în mod frecvent funcţionau pe lângă biserici şi mănăstiri, în timp ce învăţământul superior a fost organizat ad-hot şi cu condiţii iregulate, mai degrabă, în aşa numite seminarii şi pensii (dintre care unele au supravieţuit, ca licee regulate chiar şi în ziua de azi (cum ar fi Colegiul Naţional Sfântul Sava din Bucureşti). Şi primele două universităţi (în Iaşi în 1860 şi în Bucureşti în 1864). Reformele ortografice din 1862 a permis un sistem unic de educaţie pentru tot teritoriul României.
Anii 1880 au fost marcaţi de alte reforme, ministrul educaţiei Spiru Haret creează unui ambiţios program reformă şi modernizare în învăţământ. Programul lui a fost un amestec de educaţie şi de construire a naţiunii – foarte reuşit în alfabetizarea zonelor rurale. Programul lui a implicat deschiderea de nenumarate şcoli în zona rurală (uneori nu mai mult de o cameră cu un profesor, o tablă, o hartă şi un steag), reorganizarea a ridicat şi modernizat sistemul de învăţământ şi, practic a creat învăţământul superior tehnic românesc de la zero. Datorită reformelor duse de el în sistemul de învăţământ, multe instituţii de învăţământ îi poartă numele şi este chiar şi astăzi asociat cu educaţia.
Sistemul de învăţământ a fost, totuşi, destul de limitat. Au existat foarte puţine cadre didactice (media a fost de 82 de studenţi la un profesor în 1908-09, în zonele rurale, şi 56 în mediul urban), precum şi ratele de abandon, chiar şi în primii patru ani de şcolarizare obligatorie au fost foarte mari (până la 30 % în 1910/11). Alfabetizarea, în special în zonele rurale, a fost extrem de scăzută, fiind estimată la aproximativ 25-30% pentru mediul rural, de sex masculin şi în jur de 80-85% pentru zona urbană, de sex masculin din aceeaşi cohortă (Hoivik, 1974, p.283) .

Educaţia între 1918-1949


Constantin Angelescu

Constantin Angelescu

Două probleme trebuiau să fie depăşite, după 1918 – în primul rând, integrarea a nu mai puţin de patru sisteme de învăţământ diferite datorită uniri a celor patru provincii istorice Bucovina, Transilvania şi Basarabia, şi în al doilea rând, nevoia de industrializare şi modernizare pe care societatea o întâmpină. Ministrul Constantin Angelescu a avut un rol esenţial în modelarea inter-război a sistemului de învăţământ din România. Modelul lui Spiru Haret a fost păstrat, iar, modelele sistemelor austriac şi maghiar răspândite în Transilvania şi Bucovina au fost eliminate. Până în 1941, au existat diferenţe între tipul de educaţie primită de către copii de vârstă şcolară în zonele rurale şi urbane – fiecare au fost adaptate la nevoia de forţă de muncă din zona respectivă. Diferenţele puteau fi foarte mari, elevii din şcolile rurale care se transferau în şcolile urbane trebuiau să repete anumiţi ani, pentru a se putea adapta sistemului educativ. Liceele de asemenea, au fost modernizate – învăţământul clasic a fost simplificat într-o măsură (limbile moderne şi limbile clasice au fost comasate în ceea ce a devenit programa de studii sociale), iar învăţământul tehnic sa îmbunătăţit semnificativ pentru a furniza tehnicieni si muncitori pentru fabricile care au fost construite în toată ţăra.
Dictatura legionar-faşcistă şi al doilea război mondial au marcat sistemul educaţional, mulţi profesori universitari fiind ucişi sau forţaţi să se pensioneze. Cu toate acestea, ocupaţia sovietica, au schimbat fundamental sistemul de învăţământ românesc, rotind-o de la un sistem liberal, de inspiraţie franceză la un sistem educaţional de tip stalinist.

Educaţia între 1945-1990


Pionieri

Pionieri

Această perioadă poate fi împărţită în trei perioade mai mici, bazate pe cele trei reforme. Prima dintre ele a fost reforma din 1948/1949, care în esenţă a instalat un sistem copie a sistemului educaţional din URSS, cea de-a doua a fost de reforma din 1958, care a liberalizat mai multe segmente ale sistemului de învăţământ, precum şi cel de-al treilea din 1972, care din nou restricţiona sistemul, precum şi readucerea ideologiei naţional-stalinistă în sistemul educaţional. Acestea reforme urmau modelul schimbărilor din societatea românească, după vizita lui Nicolae Ceauşescu din China şi Corea de Nord.
În prima perioadă (1949-1958) întregul sistem educaţional a fost sub controlul Partidului Comunist Român, sprijinit de Uniunea Sovietică. Educaţia a fost considerată de către guvernul comunist, ca un instrument important de a controla oamenii şi de a crea „omul nou”. Reformele din 1949 au fost esenţiale în distrugerea sistemului vechi şi crearea unei noi versiuni. În primul rând, un număr mare de educatori şi profesori au fost arestaţi sau ucişi, iar cei mai puţini calificaţi, dar cadre ascultătoare de partid le-au luat locul. Clasică divizare între liceele tehnice, clasice şi şcolile profesionale au fost eliminate complet – şcolile au fost segmentate pe trei niveluri (grupuri şcolare, şcoli şi universităţi de mijloc), care ofereau o educaţie identice la toata lumea. Cele mai multe universităţi au fost retrogradate la nivelul de institute tehnice. Toate scolile private şi religioase au fost închise şi au fost preluat de către stat (care le-au limitat sever). Noi materii au fost introduse – rusa a devenit obligatorie la toate nivelurile iar franceza a fost eliminată. Ateismul stinţific a luat locul religiei, iar materia despre studiul sovietic a devenit foarte răspândită. Cele mai multe ştiinţe sociale au fost suprimate complet, sau comasate – sociologia a fost aproape interzisă, psihologia, dreptul şi filozofia au fost reformate pe baza dogmei staliniste. Cenzura a devenit foarte răspândită – mulţi autori clasici fiind interzişi pe loc, iar proletariatul si realismul socialist au devenit normă în artă, ştiinţă şi educaţie. Şcolară obligatorie a crescut la 7 ani. Partidul Comunist Român sa implicat în procesul educaţional prin crearea de organizaţii în interiorul şcolilor (ca de exemplu Pionierii şi Uniunea de Muncă pentru Tineret). Cu toate acestea, au existat unele realizări – unul, tipic pentru regimurile totalitare, alfabetizarea în masă, fiind realizate campanii de educaţie pentru adulţi (alfabetizarea a sarit la peste 90% în această perioada) precum şi apariţia educaţiei în limbile minorităţilor (în special în limba maghiară).

Educaţia după 1990


Universitatea Ovidius

Universitatea Ovidius

Înca de la Revoluţia română din 1989, sistemul de învăţământ românesc a fost într-un continuu proces de reorganizare care a fost atât lăudat cât şi criticat. În conformitate cu legea educaţiei (adoptată în 1995), sistemul educativ românesc este reglementat de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI). Fiecare nivel are propria sa formă de organizare şi este subiectul legislaţiei în vigoare. Grădiniţa este opţională între 3 şi 6 ani. Şcolarizarea începe la vârsta de 7 ani (câteodată la 6 ani) şi este obligatorie până în clasa a 10-a (de obicei, care corespunde cu vârsta de 16 sau 17). Învăţământul primar şi secundar este împărţit în 12 sau 13 clase.Învăţământul superior este aliniat la spaţiul european al învăţământului superior. Sistemul oferă următoarele diplome: de absolvire (absolvirea şcolii generale, fără examen), Bacalaureat (absolvirea liceului, după examenul de Bacalaureat), licenţă (Cadru de absolvirea a Universităţii, după un examen şi / sau a tezei), Masterat (diplomă de master, după o teză şi, eventual, un examen), Doctorat (doctor, după o teză).
Primii patru ani sunt predaţi de către un singur profesor (învăţător), pentru majoritatea elevilor.[5] Alte cadre didactice sunt folosite numai pentru câteva discipline de specialitate (de limbi Străine, informatică, etc.). Cursurile sunt reconfigurate la sfârşitul clasei a parta, pe baza performanţelor academice. Selecţia pentru clase se face pe baza testelor locale. Începând cu clasa a 5-a, elevii au un alt profesor pentru fiecare materie. În plus, fiecare clasă are un profesor desemnat pentru a fi îndrumătorul clasei (diriginte). Studiile liceale sunt de patru ani, doi obligatorii (a 9-a şi a 10-a ), doi neobligatorii (a 11-a şi a 12-a). Nu există examene între a 10-a şi a 11-a ani. Sistemul naţional de învăţământ superior este structurat pe 3 niveluri de studii universitare: studii universitare de licenţă, de masterat şi doctorat.
În 2004, aproximativ 4.4 milioane din populaţie era înscrisă la şcoală. Dintre aceştea, 650.000, în grădiniţă, 3.11 milioane (14% din populaţie), în învăţământul primar şi secundar şi 650.000 (3% din populaţie) la nivel terţiar (universităţi). În acelaşi an, rata de alfabetizare a adulţilor români era de 97,3% (al 45-lea la nivel mondial), în timp ce raportul combinat brut de înscriere în sistemul educaţional primar, secundar şi terţiar a fost de 75% (al 52-a din întreaga lume).
Asociaţia Ad Astra a cercetătorilor români a publicat ediţia din 2007 a topului universităţilor din România. Acest top, aflat la a 3-a ediţie, cuprinde un clasament general, respectiv un clasament pe domenii ştiinţifice, care reflectă pregătirea şi performanţa ştiinţifică a cadrelor didactice ale universităţilor. Clasamentele sunt realizate pe baza articolelor ştiinţifice publicate de personalul universităţilor în reviste ştiinţifice recunoscute pe plan internaţional. În clasamentul general, pe primele locuri se situează Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi (locul 1), Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj (locul 2) şi Universitatea din Bucureşti (locul 3).Comparativ cu ţările UE, competitivitatea forţei de muncă din România din punct de vedere al educaţiei şi competenţelor (abilităţilor) este încă redusă. În cadrul PISA, aproximativ 70% din elevii de 15 ani din România au avut performanţe situate sub nivelul cerut pentru un loc de muncă modern, faţă de 37% din elevii de 15 ani din Uniunea Europeană. Nivelul indicatorilor privind educaţia în România este scăzut comparativ cu al celor din UE.

Sursa articolului provine din enciclopedia libera Wikipedia.Textul articolului este disponibil sub licenţa Creative Commons Atribuire-Distribuire în condiţii identice.

3 Comentarii
  1. Norman 14 ani în urmă

    hey your blog design is very nice, clean and fresh and with updated content, make people feel peace and I always like browsing your site.

    – Norman

  2. Kerri 14 ani în urmă

    Great post! You should definitely follow up to this topic!!

    Kerri

  3. casino_boy 13 ani în urmă

    hey your blog design is very nice, clean and fresh and with updated content, make people feel peace and I always enjoy browsing your site.

    – Thomas

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Un portal studentesc actualizat! Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri si experiente inedite. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Creaza un cont si conecteaza-te in noua retea sociala. Gandit pentru studentii din Romania acest website va ofera resurse deosebite in materie de continut precum si optiuni variate in materie de socializare. Incepeti chiar acum, faceti un cont gratuit.

Politica de confidentialitate | Termeni si conditii | Student pe net © 2023 - Toate drepturile rezervate.
sau

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Creează cont