Inca un referat powered by studentpenet.ro – dati copy paste 😉
Helioplastica în arhitectură
“Arhitectura este jocul savant, corect si magnific al volumelor reunite sub lumina; lumina si umbra releveaza aceste forme”
Le Corbusier – “Vers une architecture”
Lumina este factor determinat al organizării spaţiului; plastica spaţiului, structura sa, depind în mod esenţial de prezenţa luminii, de intensitatea strălucirii sale. In absenţa luminii, materia, culoarea şi forma nu ar putea prinde viaţă. Orice geneza implica gestul primordial al iluminării.
De calitatea iluminării depind direct calitatea modelajului şi accentuarea volumelor, atmosfera spatiilor, întreaga viaţă plastică a volumelor arhitecturale.
- Rolul modelator al luminii
La exterior, lumina ajuta modelarea formelor, prezeţa ei provoaca umbrele şi sentimentul indispensabil al inţelegerii reliefului. Prin lumină, proeminenţele si decroşurile sunt mai mult sau mai puţin subliniate, elementelor arhitectonice le este subliniată cea de-a treia dimensiune. Lumina poate provoca efecte înşelătoare când învăluie o formă arhitecturală. Numai o formă plană sau un solid compus în întregime din suprafeţe plane se definesc perfect sub acţiunea luminii; o suprafaţă curbă, un volum rotund prezintă dimpotrivă un anume joc de degradeuri în repartiţia luminilor şi umbrelor, aceste forme nu se pot delimita riguros în conturul lor decât cu ajutorul unor mijloace complementare: de exemplu prin caneluri.
- Helioplastica funcţie de orientarea faţadelor
Orientarea dictată faţadei de sit antrenează în mod obligatoriu conceperea, pentru animarea sa, utilizarea razelor luminoase în funcţie de direcţia lor de sosire şi de unghiul de incidenţă a acesteia cu suprafaţa iluminată. Orientarea sud este cea mai favorabilă modelării suprafeţelor, proemineţele şi adânciturile îşi păstrează aici valoarea relativă şi soarele provoacă schimbările cele mai puţin importante. Pe faţadele orientate est sau vest razele luminoase sunt destul de înclinate la începutul zilei şi la sfârşitul după-amiezei, iar umbrele purtate apar destul de puţin pronunţate, sunt fine şi bine accentuate. Spre prânz lumina va da umbre purtate extrem de lungi, efect care deformează orice modelaj. Pe o faţadă orientată est sau vest modelajul trebuie să fie mai sensibil practicat, mai puţin acuzat, valorea reflexelor neintervenind cu eficacitate decât atunci când razele luminoase devin normale în direcţia lor, în raport cu suprafaţa iluminată. Suprafaţa nord a unui edificiu, neprimind nici o rază luminoasă directă, proieminenţele nu pot să provoace umbre accentuate decât sub acţiunea luminii difuze sau a reflexelor. Adâncituri profunde şi precise, ieşinduri masive, perforările locale şi transparenţele lăsând să treacă razele luminoase, sunt câteva dintre mijloacele susceptibile să anime o suprafaţă expusă nordului, să modeleze şi să-i aducă lumină.
- Helioplastica funcţie de situaţia geografică:
Lumina este difuzata in conditii si cu intensitati diferite in functie de ora si anotimp. In calitatea luminii intervine insa, cu mai multa profunzime, situatia geografica a locului. Climatului continental îi corespunde o lumina brutala si uscata, fara trasparenta, in timp ce unui climat maritim ii este intodeauna specifica o luminozitate remarcabila. Luminile Veneţiei, Amsterdamului sau Parisului, oraşe compotând o atmosferă saturată de vapori, frapează. Transparenţa aerului dă tuturor obiectelor scăldate în lumină, o fineţe imposibil de regăsit sub cerul climatului continental. Cele mai discrete detalii se citesc, modenatura este subliniată de umbre transparente, siluetele cele mai fine atrag lumina şi se definesc, reflexele însoţesc umbrele şi îndulcesc violenţa, iar culoarea prinde aici o intensitate neaşteptată, manifestându-se fără excese sau vulgaritate. În atmosfera deşertului din locurile geografice meridionale (din Africa de Nord, de exemplu), contrastele se acuză cu violenţă, suprafeţele luminate strălucesc, se decupează viguros, umbrele sunt puternice şi strict delimitate. Cel mai mic relief se subliniază cu umbre, dar zidul scăldat în soare iradiază dincolo de dimensiunile sale, contururile sale sunt estompate de lumină; formele trebuie să fie simple şi masive, reliefurile acuzate şi puţin numeroase. Există şi zone cu climat continental complet diferit (Rusia, de exemplu), în care soarele se manifestă de-a lungul unor anotimpuri extrem de diferenţiate: vara, o uscăciune generală durează multe zile, iar iarna, de-a lungul îngheţului prelungit care însoţeşte acest anotimp, soarele străluceşte, lovind în mod egal obiectele şi solul. Rezultă de aici o puternică lumină care dezbracă formele, îndepărtând orice fineţe a detaliilor, orice libertate şi delicateţe a volumelor. Reverberaţia razelor luminoase pe zăpadă provoacă asupra oricărei forme o acumulare dezordonată de reflexii care, prin intensitatea şi vibraţiile lor, atenuează detaliile, anihilează modenatura, distrug ordinea umbrelor şi viciază percepţia corectă a formelor. Orice relief, iluminat în acelaşi timp de sus – soare – şi de jos – reflexii – nu capătă valoare decât subliniat, însoţit de un contur care îi defineşte atăt configuraţia cât şi dimensiunile.
- Helioplastica determinată de starea vremii:
Iluminatul soarelui nu este fix, nici permanent egal cu intensitatea sa. Acestea sunt în funcţie de starea cerului şi a vremii. Dacă cerul este limpede, fără nori, obiectele situate la exterior sunt viu iluminate, razele soarelui le lovesc direct, le iluminează suprafeţele. Umbre puternice şi net definite subliniază retragerile şi decroşurile. Reliefurile, oricare ar fi ele apar în toată preciziunea lor de formă sau de desen; ele se citesc de la distanţă, îşi exaltă expresia plastică.
Dacă dimpotrivă, cerul este acoperit sau înnourat, nu lasă să treacă decât o lumină difuză uniform distribuită, întregul joc al contrastelor de lumină şi umbră şi lectura reliefurilor şi formelor dispar în parte, se amortizează în estompajul general al liniilor şi volumelor. Modelul îşi pierde vigoarea, rezistând doar arabescurile contururilor care capătă valoare, iar, în contextul egalizării generale a formelor, o predominanţă uneori mai mult decât anormală.
Cerul înnourat sau ploaia nu incită la contemplarea operelor arhitecturale, cel puţin în aspectul lor exterior. În ceea ce priveşte aspectul interior, mai uşor accesibil, el se întunecă atunci şi, chiar dacă este încă ziuă, artistul va trebui să facă apel la lumina artificială care aduce cu ea alte jocuri, alte efecte.
La interior schimbările de calitate şi de intensitate ale luminii sunt mai puţin sensibile, chiar dacă se caracterizează prin particularităţi bine definite: raze luminoase prelungindu-se în spaţii în fascicule sau pânze de lumină întinse în mod regulat. Arhitectul poate să-şi califice mai uşor efectele, este în acelaşi timp maestrul intensităţilor pe care le dă iluminărilor şi al direcţiei pe care o atribuie razelor luminoase graţie situaţiilor date de trecerea luminii. Pe această bază a unei lumini egal difuzate îşi va ordona, înainte de orice, jocul formelor şi va distribui animaţia particulară a modelajului; introducerea fasciculelor luminoase strict delimitate prin însăşi forma şi dimensiunile golurilor, nu constituie, în neprevăzutul său, decât un eveniment suplimentar, un accent brusc şi de moment căruia arhitectul îi este liber ordonator.
