Familia Simpson este cel mai prolific serial de animație american, numărând 20 de sezoane și peste 400 de episoade. A fost votat cel mai bun serial de televiziune a secolului al XX-lea de către revista „Time” în 1998 și este privit de numeroși critici drept unul din cele mai influente seriale ale tuturor timpurilor.
Totusi, serialul animat „Familia Simpson” ar putea fi anulat după ce actorii care dau voce personajelor au refuzat să accepte o tăiere substanţială a salariilor. Serialul a început în 1989, fiind acum la sezonul 23.
Directorii canalului ameninţă să închidă serialul în primăvara anului viitor, dacă actorii care dau voce personajelor nu acceptă o tăiere salarială de 45%. Actorul Dan Castellaneta, care este vocea personajului Homer Simpson, Julia Kavner, care o interpretează pe Marge şi Nancy Cartwright, care îi împrumută vocea lui Bart au salarii estimate la opt milioane de dolari pe an.
Cei trei au venit cu o contraofertă – o tăiere salarială de 30% în schimbul unor părţi din profiturile realizate din vânzările de produse cu brandul „Familia Simpson”. Televiziunea Fox a refuzat însă propunerea.
„După 23 de sezoane, Familia Simpson rămâne un serial iubit de milioane de telespectatori din întreaga lume. Considerăm că acest serial excepţional poate şi trebuie să continue, dar nu mai putem produce alte sezoane la aceleaşi costuri de până acum. Sperăm să putem ajunge la un acord cu actorii care furnizează voicile şi să putem continua să aducem satisfacţii telespectatorilor pentru ani buni de acum înainte”
se arată într-un comunicat al companiei 20th Century Fox TV.
Serialul „Familia Simpson” a fost creat de Matt Groening, căruia i-au trebuit doar 15 minute să deseneze personajele şi să le dea nume (acestea au fost împrumutate de la propria familie).
Primele episoade au apărut în 1987, în cadrul emisiunii „The Tracey Ullman Show”, după doi ani devenind un serial de sine stătător.
„Una dintre cele mai frumoase caracteristici ale unui serial animat este că personajele nu trebuie să îmbătrânească. Bart a avut parte de trei aniversări de 10 ani în timpul serialului”
spunea Matt Groening.